Episcopia de Iaşi: 125 de ani

Vom sărbători, la 27 iunie, 125 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, moment cu profunde semnificaţii în istoria Bisericii noastre locale. Evenimentul a avut loc la 27 iunie 1884, dată la care Sfântul Părinte papa Leon al XIII-lea, prin scrisoarea apostolică Quae in christiani nominis incrementum, a hotărât ca Vicariatul Apostolic al Moldovei să fie ridicat la rangul de episcopie. Prin documentul apostolic Apostolatus officium, Sfântul Părinte l-a dezlegat pe Mons. Nicolae-Iosif Camilli de titlul de episcop de Mosynopolis, numindu-l episcop titular de Iaşi.

Problema creării ierarhiei catolice, şi indirect aceea a fondării Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, data încă din perioada primelor tratative dintre România şi Sfântul Scaun pentru încheierea unui concordat, desfăşurate în timpul domniei lui Al.I. Cuza, fiind readusă în discuţie în cadrul unor dezbateri interne şi externe după marile momente din istoria ţării: proclamarea independenţei de stat (9 mai 1877) şi a Regatului României (10 mai 1881). Este cunoscut faptul că formarea unei ierarhii catolice româneşti fusese totodată dorinţa guvernelor României, dar şi a regelui Carol I, toţi conştienţi de importanţa acesteia în procesul de consolidare şi modernizare a statului român.

Meritul principal în înfăptuirea actului de la 27 iunie 1884 revine papei Leon al XIII-lea, care, prin numirea Mons. Nicolae-Iosif Camilli ca episcop de Iaşi, oferise un cadru normal şi legal stării de fapt existente în Moldova. Totodată, actul papei Leon corespundea unor necesităţi canonice, punând astfel capăt unor îndelungate controverse, care veneau din afara Bisericii, cu privire la dreptul de rezidenţă la Iaşi al vicarilor apostolici din Moldova, şi rezolvând astfel problema păstoririi credincioşilor catolici din Moldova, care doriseră cu toţii, alături de misionari şi episcopi, un teritoriu unitar şi naţional în limitele provinciei istorice Moldova.

Episcopul Nicolae-Iosif Camilli a fost o personalitate centrală a evenimentului petrecut cu 125 de ani în urmă, iar după instalarea sa ca păstor al Diecezei de Iaşi s-a străduit să onoreze misiunea cu care fusese investit, devenind în scurt timp o personalitate importantă a vieţii culturale şi religioase din România. A reuşit totodată să pună bazele structurilor ecleziastice ale Diecezei de Iaşi, pe care succesorii săi aveau să le conducă spre deplina maturitate: reorganizarea parohiilor şi decanatelor, înfiinţarea Seminarului şi a şcolilor catolice, crearea presei catolice, construirea de imobile bisericeşti, fondarea de asociaţii religioase şi laice etc.

Aflându-ne în faţa unui bilanţ istoric, se cuvine să-i amintim şi pe succesorii episcopului N.I. Camilli la conducerea diecezei: administratorii apostolici Caetan Liverotti, Iosif Malinovski şi Ulderico Cipolloni, episcopii Alexandru Theodor Cisar, Mihai Robu, Marcu Glaser, Anton Durcovici, Petru Pleşca şi ordinarii substituţi Gheorghe Petz, Wilhelm Clofanda şi Andrei Gherguţ, alături de contemporanii noştri, episcopii Petru Gherghel şi Aurel Percă. Toţi au fost şi sunt personalităţi ecleziastice exemplare, perfect adaptate epocilor istorice, fiind catalizatorii unor evenimente importante din istoria Diecezei de Iaşi, la a cărei propăşire spirituală şi materială au contribuit substanţial. PS Petru Gherghel vorbea, în anul 1978, despre însemnătatea acestui eveniment, prin care, "cu harul lui Dumnezeu, această binecuvântată provincie românească a fost învrednicită cu acest titlu nobil".

Înfiinţarea cu 125 de ani în urmă a Episcopiei de Iaşi reprezintă un moment crucial în istoria Bisericii locale, care a deschis o nouă etapă în dezvoltarea comunităţilor parohiale, în conservarea practicii religioase şi a identităţii catolice, deschizând totodată calea spre convieţuirea creatoare şi paşnică a credincioşilor catolici şi ortodocşi din această parte a ţării.

Dr. Dănuţ Doboş