Știri externe
Vizite
Papa Benedict al XVI-lea are programate două vizite internaționale, confirmate oficial: în Brazilia în luna mai și în Austria în luna septembrie. Vaticanul a anunțat oficial călătoria papei în Brazilia, pentru a participa la a V-a Adunare Generală a Conferinței Episcopilor din America Latină (CELAM). Călătoria va avea loc în perioada 9-14 mai. Sfântul Părinte se va opri în Sao Paulo și în Aparecida, unde întâlnirea CELAM se va deschide în 13 mai, pontiful prezidând Liturghia de inaugurare. Conferința Episcopală din Austria a anunțat, de asemenea, că papa va vizita această țară în luna septembrie. Sfântul Părinte va merge la Viena în 7 septembrie. În următoarea zi va celebra Liturghia la sanctuarul marian de la Mariazell, care își marchează a 850-a aniversare. La 9 septembrie papa va celebra Liturghia în catedrala "Sfântul Ștefan" din Viena.
Catolicii din Vietnam
O delegație a Sfântului Scaun, condusă de Mons. Pietro Parolin, subsecretar pentru raporturile cu statele în cadrul Secretariatul de Stat, s-a aflat într-o vizită în Vietnam, în perioada 5-11 martie. Conform unui anunț al Vaticanului, "întâlnirea cu Comitetul pentru Afacerile Religioase, prezidat de dl. Nguyen The Doanh, a avut loc într-o atmosferă cordială, sinceră și respectuoasă". Ambele părți au subliniat că problemele existente pot să fie rezolvate de comun acord, prin dialog răbdător și constructiv. Vaticanul a mai spus că "de fiecare dată cu aceste ocazii a fost adusă în discuție normalizarea relațiilor cu Sfântul Scaun. La această întâlnire, partea vietnameză a dat asigurări că, la cererea premierului, organismele competente lucrează deja la problemă, fiind examinate modalități realiste de începere a relațiilor diplomatice". În Vietnam nu este prezent deocamdată un reprezentant al papei. Catolicii vietnamezi sunt în număr de 6 milioane, reprezentând 7% din populație.
Putin la Vatican
Prima vizită a președintelui rus Vladimir Putin la papa Benedict al XVI-lea indică semne de îmbunătățire a relațiilor dintre Vatican și Biserica Ortodoxă Rusă. Întâlnirea de la 13 martie s-a desfășurat într-o atmosferă pozitivă. Au fost examinate teme de interes reciproc privind relațiile dintre Bisericile Catolică și Ortodoxă, probleme internaționale actuale, în special privitoare la Orientul Mijlociu. Putin și papa au vorbit în germană, abordând și problemele extremismului și intoleranței. Au discutat despre nevoia "menținerii păcii și favorizării unei rezolvări pașnice a conflictelor". Putin i-a dăruit Sfântului Părinte o icoană reprezentându-l pe sfântul Nicolae. În paralel, card. Tarcisio Bertone, secretar de stat al Vaticanului, și arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru relațiile cu statele, s-au întâlnit cu Serghei Lavrov, ministru de externe rus, și cu alți membri ai delegației ruse. Putin a mai fost la Vatican, la papa Ioan Paul al II-lea, de două ori: în 2000 și în 2003.
Diplomația vaticană
Sfântul Scaun menține relații diplomatice cu 177 de țări și participă în 33 de organizații și grupuri interguvernamentale. Are 101 nunți apostolici în nunțiaturi și doi nunți apostolici la dispoziția Secretariatului de Stat al Vaticanului și al președintelui Academiei Ecleziastice Pontificale. Sfântul Scaun are observatori permanenți la Organizația pentru Educație, Știință și Cultură din Paris, Organizația pentru Alimente și Agricultură din Roma, Consiliul Europei, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Agenția Internațională de Energie Atomică din Viena și Organizația Mondială de Turism din Roma.
Înscrieri la ZMT 2008
Mai puțin de 500 de zile mai sunt până la Ziua Mondială a Tineretului din 2008, iar organizatorii au început să accepte înscrierile organizate pe grupuri. Evenimentul de tineret din Sydney (15-20 iulie 2008) se așteaptă să atragă 500.000 de pelerini. Premierul australian Mark Vaile a anunțat că toți pelerinii străini ce doresc să participe la ZMT 2008 vor primi o viză gratuită, de trei luni. Înregistrările individuale pentru ZTM 2008 vor fi deschise la mijlocul anului 2007. Pentru cei fără acces la internet va exista și modalitatea înregistrării prin intermediul formularelor tipărite.
Căsătoriile mixte
Președinții Conferințelor Episcopale din Sud-Estul Europei însoțiți de experți s-au întâlnit între 1-4 martie la Oradea pentru a dezbate tema "Căsătoriile mixte și familia în Europa". Au fost reprezentate șapte conferințe episcopale: Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Grecia, România, Conferința Episcopală Internațională "Sfinții Ciril și Metodiu" (Serbia, Muntenegru, Macedonia) și Turcia. Întâlnirea promovată de Consiliul Conferințelor Episcopale ale Europei (CCEE) a fost găzduită de Conferința Episcopală din România și de PS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea. Pentru preoții și operatorii pastorali va fi propus un fel de îndreptar, ca instrument pastoral dedicat problemelor legate de căsătoriile "mixte" și cele cu "diferențe de cult". Se dorește ca tema să fie în curând abordată și la nivel ecumenic de către comisiile și organele de dialog existente. Tema căsătoriei va fi reluată și de către întâlnirea CCEE la începutul lunii octombrie 2007, la Fatima, în Portugalia. Următoarea întâlnire va avea loc la Sofia în Bulgaria, între 28 februarie și 2 martie 2008, și va fi dedicată temei referitoare la pregătirea logodnicilor și la asistarea spirituală a cuplurilor mixte.
Biserică pentru români
La Roma, din ziua de 4 martie, a început să se celebreze în limba română și în biserica parohială "Santa Rosa da Viterbo". La Liturghia de inaugurare, alături de credincioși români, au fost pr. Isidor Iacovici, pr. Benone Lucaci și Mons. Anton Lucaci. Adresa bisericii: Via Santa Giovanna Elisabetta, 53, 00189-Roma, sectorul nord, cartierul Tor di Quinto (între Via Cassia și Via Flaminia). Pentru moment, sfânta Liturghie în limba română se celebrează de două ori pe lună, în prima și a treia duminică a lunii. Responsabilul misiunii române a credincioșilor de rit latin din Roma este pr. Isidor Iacovici, tel. 0039/340/5326159; capelan asistent fiind pr. Iulian Faraoanu, tel. 0039/329/9593240.
Despre învățământ
La Oradea a avut loc la 8 martie o întâlnire cu reprezentanții din domeniul învățământului din cultele minoritare, prezidată de PS Virgil Bercea, episcopul Eparhiei de Oradea, având ca scop armonizarea punctelor de vedere ale cultelor minoritare din România față de proiectul de modificare a legii învățământului. A fost prima dată când reprezentanții Bisericilor Romano-Catolică și Greco-Catolică, Reformată, Penticostală, Baptistă, Adventistă, Unitariană și Evanghelică au participat la o astfel de întâlnire. S-a vorbit despre susținerea financiară a învățământului confesional de către stat, s-au făcut propuneri concrete la textul propus de Ministerul Educației și Cercetării, astfel încât prevederile legate de învățământul confesional, plata orelor de religie sau numirea unor inspectori de religie din rândul cultelor minoritare să fie adoptate de către legiuitor. Documentul redactat va fi semnat de conducătorii cultelor menționate și va fi transmis Ministerului Educației și Cercetării.