Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Mesajul sfintilor -

Maria Magdalena a Pătimirii

A suferi împreună cu Cristos

Caritatea apostolică, religiozitatea și asistența celor săraci au fost caracteristicile sorei Maria Magdalena a Pătimirii. Prin viața ei a arătat că suferința poate fi valorificată unind-o cu cea a lui Cristos.

Maria Magdalena (numele său real fiind Constanza Starace) s-a născut la Castellammare di Stabia (Italia), la 5 septembrie 1845. A fost primul dintre cei șase copii al unei familii înstărite. S-a bucurat în familie de o educație profund creștină. Dând dovadă de o inteligență vie, a frecventat școala de la vârsta de patru ani și a rămas impresionată de sărăcia multor copii. La vârsta de 12 ani a intrat în convent, dar după doi ani a fost îndemnată să părăsească ordinul din cauza sănătății sale șubrede.

Întorcându-se în familie a rămas mereu atașată de o viață spirituală profundă, trăind consacrarea în cel mai sublim mod. Lucra cu multă râvnă pentru binele oamenilor și era un exemplu pentru cei din jur, ajungând să fie numită "călugărița casnică". A dorit să intre într-un ordin de clauzură, dar părinții s-au opus vehement.

A aderat în anul 1867 la ordinul terțiar "Slujitoarele Mariei" și a fost luată în grijă de către episcopul Francisc Xaveriu Petagna. A organizat Uniunea Pioasă a Fiicelor Mariei, ocupându-se în mod deosebit cu predarea catehismului, reabilitarea tinerelor decăzute și orfanelor, oferindu-le și locuință. Într-un mod deosebit s-a ocupat de cei bolnavi, abătându-se asupra orașului nenumărate epidemii de holeră.

La 27 mai 1871 episcopul Petagna a numit-o pe Constanza Starace superioară, aceasta primind și numele de Maria Magdalena a Pătimirii. S-a născut astfel la Castellammare di Stabia Congregația "Compasionistele Slujitoarelor Mariei".

Noul institut a început activitatea mai întâi în localitatea Puglie și apoi în Campania. Maria Magdalena s-a dedicat toată viața formării spirituale a fiicelor sale, fiindu-le un ghid în activitățile apostolice.

La 10 noiembrie 1893 Congregația "Compasionistele Slujitoarelor Mariei" a obținut asocierea la Ordinul "Servitoarele Mariei". Papa Pius al XI-lea a dat aprobarea oficială a ordinului la 10 iulie 1928.

După tragedia Primului Război Mondial, cu toate că era înaintată în vârstă și bolnavă, s-a dedicat cu multă generozitate îngrijirii celor bolnavi, răniți și orfani. A unit suferințele proprii cu cele ale lui Cristos, care prin suferință a mântuit întreaga lume. A conștientizat puterea virtuților și a exemplului bun, dat chiar și în fața unor oameni fără credință. În acest sens a afirmat: "Virtuțile sunt ca soarele, dacă întâlnește uși închise, intră pe fereastră".

Sora Maria Magdalena a Pătimirii, din cauza unei boli la plămâni, a murit la 13 decembrie 1921 la Castellammare și a fost înmormântată în sanctuarul "Scanzano di Stabia". Papa Ioan Paul al II-lea a declarat-o venerabilă la 7 iulie 2003, iar anul acesta, la 15 aprilie, în catedrala din Castellammare di Stabia va fi beatificată.

Carisma congregației constă în adorarea lui Isus suferind, împreună cu sfânta Fecioară Maria îndurerată, iubirea față de aproapele, a participa împreună cu Maria la opera de răscumpărare a lui Cristos în lume. Surorile "Compasionistele Slujitoarelor Mariei" continuă și astăzi slujirea lor în favoarea copiilor, tinerilor și bătrânilor.

Marius Enășel



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat