Iubirea care învinge moartea

Dragi confraţi întru preoţie, dragi fraţi şi surori întru consacrare, dragi şi iubiţi credincioşi,

Este Paştele, Învierea Domnului. Retrăim cu o mare însufleţire adevărul Învierii Domnului, misterul pascal al morţii şi învierii sale. Ne bucurăm să participăm cu trup şi suflet la cel mai mare şi profund eveniment al iubirii divine, jertfa şi victoria sa.

"Învierea lui Isus este adevărul culminant al credinţei noastre în Cristos, crezut şi trăit ca adevăr central de cea dintâi comunitate creştină, transmis ca adevăr fundamental de tradiţie, stabilit de documentele Noului Testament, predicat ca parte esenţială a misterului pascal împreună cu crucea: "Cristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le" (CBC, 638).

Apostolii, după ce s-au convins de realitatea învierii şi după ce au fost iluminaţi şi umpluţi de Duhul Sfânt n-au încetat să vestească acest adevăr şi nu au ezitat să-şi dea viaţa ca mărturie pentru maestrul lor pe care l-au văzut viu în mijlocul lor.

Chemat să întărească credinţa fraţilor săi (cf. Lc 22,32), Petru îl întâlneşte şi îl vede înaintea tuturor, iar la predica lui comunitatea întreagă exclamă: "Domnul a înviat cu adevărat şi i s-a arătat lui Petru" (Lc 24,34).

Catehismul Bisericii Catolice afirmă că "Toate câte s-au petrecut în acele zile de Paşti angajează pe fiecare dintre apostoli, şi în mod deosebit pe Petru, în construirea erei noi care a început în dimineaţa Paştelui. În calitate de martori ai celui înviat, ei rămân pietrele de temelie ale Bisericii sale. Credinţa celei dintâi comunităţi a credincioşilor se întemeiază pe mărturia unor oameni concreţi, cunoscuţi de creştini şi cei mai mulţi trăind încă printre ei".

Ei sunt martori ai învierii lui Cristos: Petru, cei doisprezece şi cele peste 500 de persoane cărora Isus li s-a arătat în acelaşi timp, cum afirmă apostolul Paul în Scrisoarea întâi către Corinteni, pe baza cărei mărturii el îşi sprijină întreaga propovăduire: "Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este credinţa voastră" (1Cor 15,14).

Învierea lui Cristos este deci împlinirea făgăduinţelor Vechiului Testament şi chiar ale lui Isus însuşi făcute în timpul vieţii sale; este adevărul dumnezeirii sale, reprezintă actul îndreptăţirii omului, al înfierii sale, garanţia şi izvorul mântuirii viitoare a tuturor oamenilor, ne asigură Catehismul Bisericii Catolice (nr. 639, 655).

Retrăim deci marea bucurie a triumfului iubirii lui Cristos în faţa păcatului şi a morţii, motivul înflăcărării noastre, al speranţei şi al credinţei pe care o moştenim.

Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori, iubiţi credincioşi,

Am trăit în zilele Postului Mare o experienţă vie a drumului lui Cristos spre Ierusalim şi spre Calvar; am meditat cuvintele propuse de textele liturgice din fiecare zi şi mai ales din sfântul evanghelist Luca; am putut retrăi momentele iubirii şi ale învăţăturii sale începând de pe Muntele Ispitirilor, trecând prin atâtea locuri ale Ţării Sfinte, pe Marea Galileii, pe Muntele Tabor, pe colina fericirilor, prin cetăţile Palestinei până la intrarea în Ierusalim.

Suntem din nou părtaşi la momentele cele mai importante ale vieţii sale ce au loc în Ierusalim. Isus se prezintă la locul supremei iubiri, în cenacol, pe Calvar şi pe cruce. Este Săptămâna Sfântă cu etapele decisive ale iubirii sale: cina, Calvarul, crucea, mormântul, Învierea.

Prin această scrisoare pastorală doresc să mă adresez tuturor preoţilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor noştri, pentru a evoca şi a trăi împreună clipele care ne privesc pe fiecare în parte. Să ne considerăm cu toţii prezenţi la intrarea în Ierusalim, printre cei care l-au primit ca pe Mesia, Fiul lui David, cântându-i Osana, aşezându-i ramuri, flori şi hainele noastre la picioare şi să mergem mai departe după el, cât mai aproape de el.

Joia Sfântă, Cina cea de taină

Dragi confraţi întru preoţie,

Mă îndrept spre fiecare dintre voi, preoţii zilelor noastre, şi vă invit să păşim cu apostolii şi ucenicii Domnului în cenacol şi să ne considerăm de faţă lângă el, cel care ne-a ales şi ne-a invitat la el. Isus, învăţătorul şi maestrul, înainte de sărbătoarea Paştelui, "ştiind că îi venise ceasul să treacă din această lume la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit" (In 13,1). Alături de apostoli suntem şi noi, miniştrii săi, apostolii zilelor noastre, în jurul episcopului propriu şi, cu el şi cu ceilalţi episcopi, lângă Isus.

Ne spală picioarele, ne curăţă de păcate, ne eliberează de atâtea poveri şi suferinţe pentru că ne-a iubit şi ne iubeşte, vrea să intre în inima noastră.

Sfinţiile voastre, cuvântul de ordine din cenacol a fost iubire. Acest cuvânt s-a concretizat în spălarea picioarelor, în iertare şi îmbrăţişare. Toate pentru marea demnitate încredinţată apostolilor şi nouă de a participa la preoţia sa, la iubirea sa.

Cuvintele sale pe care le-a încredinţat apostolilor, ni le-a încredinţat şi nouă; şi mai mult, chiar trupul şi sângele său ni-l lasă ca testament de iubire. Astăzi se reînnoieşte acest adevăr: "Faceţi aceasta în amintirea mea"; "Luaţi şi mâncaţi, acesta este trupul meu, luaţi şi beţi, acesta este sângele meu" (Mt 26,26).

În Joia Sfântă, Isus lasă omenirii Sacramentum caritatis, cum îl numeşte Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea în exortaţia apostolică postsinodală. Sacramentul iubirii, memorialul morţii şi învierii sale, trupul şi sângele său, continuă să sfinţească şi să mântuiască lumea prin preoţii Noului Testament, prin noi.

În acest sacrament se concretizează toată opera de mântuire, toată sfinţirea lumii, toată dragostea sa dumnezeiască. Ce putea să ne dea mai mult? Iubirea sa e mai tare decât moartea. Iubirea sa este veşnică: "Iată eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor".

Vinerea Mare

Euharistia pe care Isus a instituit-o în Joia Cinei de taină este memorialul (1Cor 11,25) jertfei sale. Potirul noului legământ, pe care l-a dăruit la Cina de taină, oferindu-se pe sine însuşi pentru viaţa lumii (cf. Lc 22,20), Isus îl acceptă apoi din mâinile Tatălui în agonia din Ghetsemani, făcându-se ascultător până la moarte (cf. Mt 26,42; Fil 2,8).

Moartea lui Cristos este în acelaşi timp jertfa pascală care împlineşte răscumpărarea definitivă a oamenilor, prin "Mielul care ridică păcatul lumii" (In 1,29), precum şi jertfa Noului Legământ care îl pune din nou pe om în comuniune cu Dumnezeu, împăcându-l cu el prin "sângele care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor" (Mt 26,28) (CBC 613).

Jertfa aceasta este unică, ea desăvârşeşte şi întrece toate jertfele, este o jertfă de ispăşire realizată prin ascultarea lui pentru toţi oamenii şi în locul lor (cf. Con. trid. DS 1529), este o jertfă desăvârşită, căci în ea iubirea se dăruieşte până la sfârşit (cf. In 13,1), este jertfa prin care el ne-a împăcat cu Tatăl şi ne îmbrăţişează pe toţi. Prin patima sa sfântă pe lemnul crucii el ne-a meritat îndreptăţirea noastră şi ne-a oferit un izvor de mântuire veşnică.

În Vinerea Mare, în faţa noastră, apare crucea lui Isus, răsună în biserici patima după sfântul evanghelist Ioan şi se celebrează prohodul Domnului. Este zi de durere, dar mai presus de toate este zi de iubire.

Dragi fraţi şi surori,

Dacă vrem să înţelegem legea crucii să-l ascultăm pe Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, care prin mesajul său pentru Postul Mare ne îndemna: "Postul Mare este un timp propice pentru a învăţa să stăm împreună cu Maria şi Ioan, discipolul preaiubit, alături de cel care pe cruce consumă pentru întreaga omenire sacrificiul vieţii sale (cf. In 19,25). De aceea să ne îndreptăm privirea cu mai multă intensitate, în acest timp de pocăinţă şi de rugăciune, spre Cristos răstignit, care murind pe Calvar ne-a revelat pe deplin iubirea lui Dumnezeu".

Contemplând jertfa lui Isus din Grădina Ghetsemani, suferinţele şi patimile sale în curtea lui Pilat, precum şi drumul crucii, să ne apropiem şi noi de cruce cu Maria şi Ioan şi astfel vom putea să înţelegem marea dramă a păcatului omului şi suprema iubire a lui Dumnezeu faţă de creatura sa.

În Vinerea Mare se cuvine să stăm cât mai aproape de Isus, să adorăm crucea şi să înţelegem ce trebuie să facem noi, cei în locul cărora s-a jertfit Cristos. Ne vom bucura să înţelegem cu Roza de Lima aceste cuvinte: "În afară de cruce nu există altă scară ce duce la cer". Astfel vom şti să preţuim iubirea lui Dumnezeu, dar şi rodul jertfelor noastre.

Sâmbăta Sfântă, bucuria învierii

După drama Calvarului şi liniştea mormântului răsună bucuria învierii. "Da, cu adevărat fericită noapte, numai ţie ţi s-a dat să cunoşti vremea şi ceasul în care Cristos a înviat din morţi", răsună în biserici cântarea de Paşti Exultet, cântarea luminii care a apărut în noapte prin glorioasa victorie asupra morţii şi a întunericului.

Faptul învierii rămâne învăluit în mister, întrece orice capacitate de gândire, depăşeşte posibilitatea noastră de a înţelege şi explica.

E o taină dumnezeiască încredinţată omenirii, este un fapt ce s-a confirmat prin întâlnirea cu el, cel viu, este o convingere a celor care i-au fost alături şi este o experienţă trăită de către apostoli şi ucenici.

Învierea lui Isus nu a fost o reîntoarcere la viaţa pământească precum s-a întâmplat cu fiica lui Iair, cu tânărul din Naim sau cu Lazăr din Betania.

Învierea lui Isus este esenţialmente diferită. În trupul său înviat, el trece de la starea de moarte la o altă viaţă dincolo de timp şi spaţiu. Trupul lui Isus, la înviere, este plin de puterea Duhului Sfânt; el participă la viaţa dumnezeiască, la starea de glorie, astfel încât sfinţii apostoli pot să spună cum o făcea sfântul Paul că el este "omul ceresc", nesupus putreziciunii. Dacă ceilalţi care s-au bucurat de întoarcerea la viaţă printr-o intervenţie divină, înviind din morţi, mai apoi ei tot trebuie să moară, "Cristos însă, înviind din morţi, nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui" (Rom 6,3-11).

Dragi fraţi şi surori,

În aceste zile este bucurie peste tot, căci toţi creştinii celebrează Paştele la aceeaşi dată, 8 aprilie. O adevărată bucurie şi satisfacţie.

Ce bine ar fi dacă acest lucru s-ar verifica în fiecare an. Nu este oare faptul acesta, în primul an al intrării noastre în Uniunea Europeană, un simbol care ne provoacă să dorim şi să sărbătorim sfânta Înviere împreună cu toţi fraţii noştri creştini din întreaga Europă, ba chiar şi din întreaga lume?!

Sfântul Atanasie, în una dintre scrisorile sale pascale scria: "Fraţii mei, ce frumos este de a trece de la o sărbătoare la alta, de la o rugăciune la alta şi în sfârşit de la o celebrare la alta. Acum este aproape timpul care ne duce şi ne face cunoscut un nou început: ziua sfântului Paşti în care Domnul s-a jertfit. Noi ne alimentăm din hrana sa şi ne desfătăm întotdeauna sufletul cu sângele său preţios ca şi cum am scoate toate dintr-un singur izvor. Totuşi ne este întotdeauna sete şi ardem de dorinţe după el" (Brev. II,281).

Este o bucurie să celebrăm împreună Paştele, ziua învierii. Sfântul Atanasie spunea: "Este o minune a bunătăţii lui Dumnezeu aceea de a ne face să-i simţim solidari în celebrare şi să-i simţim în unitatea credinţei pe cei de aproape, pe cei prezenţi ca şi pe cei absenţi".

Este minunat să ne spunem cu toţii, catolici, ortodocşi, protestanţi, orientali şi occidentali, americani sau europeni, marea bucurie a Învierii şi să o trăim împreună cântând şi strigând: Cristos a înviat, aleluia - adevărat a înviat, aleluia.

Cu această bucurie în suflet, vă transmit, împreună cu Preasfinţitul Aurel, cu toţi colaboratorii întru slujire, tuturor confraţilor preoţi, tuturor fraţilor şi surorilor, tuturor credincioşilor din dieceză, din ţară sau străinătate, tuturor fraţilor ce cred în Cristos şi sfânta înviere:

Sărbători fericite! Iubirea a biruit moartea! Pace vouă, aleluia.

Săptămâna Sfântă,

1-8 aprilie 2007

Petru Gherghel, episcop de Iaşi