Permanenţa învierii

Eu sunt învierea şi viaţa... (In 11,25)
Acest frate al tău era mort şi a revenit la viaţă... (Lc 15,32)

Jelim pe cei dragi, plecaţi pe celălalt tărâm. Ne indispun însă ţipetele disperate (mai ales cele comandate) la plecarea dintre pământeni a fiinţelor foarte dragi.

Ne impresionează, desigur, calmul încrezător al Martei, la moartea fratelui său, Lazăr, şi dialogul ei cu Cristos:
Marta: - Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! Însă şi acum ştiu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, îţi va da.
Isus: - Fratele tău va învia!
Marta: - Ştiu că va învia, la înviere, în ziua de pe urmă.
Isus: - Eu sunt învierea şi viaţa, cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?
Marta: - Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume.

O altă situaţie: Fiul risipitor se întoarce la tatăl său care îl aştepta cu mare dor. Îl îmbrăţişează, îi dă haină nouă, îi pune inel în deget şi încălţăminte în picioare; dispune să se taie viţelul cel îngrăşat, spunând: "Să mâncăm şi să ne bucurăm, căci acest fiu al meu era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit" (In 15,32).

Aceleaşi cuvinte le spune fiului gelos, ca motivaţie a ospăţului şi a bucuriei la întoarcerea fratelui risipitor.
Ce lecţie minunată pentru toţi fiii risipitori şi fiicele risipitoare!

Postul Paştelui este o chemare permanentă la înviere: Veniţi înapoi la Tatăl!

O ascultăm şi ne conformăm. De aceea, în lumina pascală cântăm dumnezeiasca înviere a lui Cristos, temeiul învierii noastre:
Voioşi să fim cu adevărat,
Sosit-a ceasul aşteptat,
Cristos din morţi a înviat!
Cu el şi noi vom învia,
Aleluia, Aleluia!