Obsesii extrabiblice

Sfânta Scriptură, prin bogăţia şi măreţia a ceea ce conţine, poate produce perplexitate în mintea omului ori de-a dreptul blocaj sau paralizie mintală. Depinde foarte mult cum e abordată. Pe de altă parte, dată fiind modalitatea ei profund umană de a pune problema, lasă parcă deschisă posibilitatea de a fi completată. De aici riscul de a-i veni în întâmpinare cu elucubraţii. Ambele variante sunt profund dăunătoare.

Se întâmplă ca persoane care au de-a face destul de des cu textele scripturistice să se blocheze din start în faţa unei afirmaţii aparţinând unei autorităţi în materie, de tipul: "Magii din Evanghelia după Matei reprezintă interpretarea unei profeţii...". "Cum adică - reacţionează astfel de indivizi -, vreţi să insinuaţi că cei trei magi nu au existat cu adevărat?". Goana obsedantă după adevăr în orice detaliu îi împinge pe unii să se refugieze în argumentări "filozofice" care în cele din urmă nu duc nicăieri, iar reîntoarcerea la spiritul Scripturii devine imposibilă. Pentru ei nu ajunge sâmburele de adevăr care există în ceea ce unii au depistat - poate puţin cam exagerat - drept "mituri" preluate doar ca formă pentru a transmite un mesaj de o valoare incontestabilă. Pentru ei important este ca fiecare detaliu să fie adevărat, de parcă autorul sacru ar fi fost un cronicar meticulos. Oricât ai încerca să-i iei de mână şi să-i porţi spre spiritul textului sau să le spui că nici evenimentul fondator şi nici misterele esenţiale nu sunt afectate, ei rămân blocaţi sau chiar paralizaţi în obsesia lor pentru adevăr: adevăr cu orice preţ, adevăr în cele mai mici detalii, adevăr ce trebuie demonstrat, susţinut, impus sau măcar presupus. Poate nu e greşit să fie suspectaţi de infantilism mintal combinat cu încrâncenare de om frustrat.

Cealaltă obsesie, aceea de a împopoţona textul biblic cu detalii presupuse, nu este numaidecât în sensul opus, poate şi pentru că se caută tot un adevăr, chiar dacă un adevăr ascuns. Pe această linie se situează scrierile apocrife, iar dintre ele în special evangheliile gnostice. Obsesia pentru cunoaşterea unui aşa-zis sens ascuns al Scripturii, al mersului istoriei, teama că ceva important nu se lasă acaparat cu uşurinţă, supus cercetării amănunţite, disecat, manipulat şi apoi lepădat, suspiciunea că alţii ar fi sforari pentru că deţin cunoştinţe importante (chiar oculte), toate acestea sunt îngrămădite spre textul sacru fără scrupule şi chiar cu rea-voinţă. Ca să nu mai spunem despre fantasmagoriile unor aşa-zise "coduri" descifrate (chipurile!) de cine-ştie-ce minte hilară ori despre interesul de a scoate bani murdărind ceea ce este mai sfânt cu obsesiile personale sau cu cele la modă într-o lume pervertită până la paroxism. Oricum, poziţia asta, ca şi cealaltă, nu-s altceva decât atentat la Scriptură.

Autorii sacri ai scrierilor mai recente însă, chiar dacă au prezentat în limbaj şi cu mijloace proprii un mesaj divin, au făcut-o numai după ce au trăit experienţa concretă a intervenţiei lui Dumnezeu în favoarea oamenilor, au intrat pe linia mărturiei decisive şi au interpretat istoria exact pe linia biblică. Iar criteriul, valabil nu numai în cazul lor, este acela de a te lăsa mai întâi judecat tu însuţi de cuvânt, pentru a putea apoi judeca. Chiar şi desprinse din context, cuvintele lui Cristos: "Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi", nu reprezintă nicidecum o invitaţie la a nu te pronunţa în nici o privinţă. Una este a-ţi aroga dreptul de a condamna persoane şi alta a-ţi asuma responsabilitatea de a lua atitudine în privinţa dreptăţii. Lasă-te, aşadar, mereu judecat de Scriptură şi apoi judecă tu însuţi ce este drept!

Pr. Cristian Chinez