Interviu cu episcopul de la Nazaret

Admiraţie pentru muncitorii români

"Am toată admiraţia pentru credinţa muncitorilor români din Israel!... Rugaţi-vă pentru pacea Ţării Sfinte! Nu vă fie teamă să veniţi pelerini la Ierusalim, Nazaret şi Betleem!". Acestea sunt cuvintele episcopului Giacinto-Bulos Marcuzzo, vicar patriarhal pentru ritul latin în Israel şi auxiliar de Ierusalim, care, la 27 ianuarie, la microfonul redacţiei Radio Vatican şi-a exprimat admiraţia pentru ataşamentul muncitorilor români din Israel faţă de locurile sfinte.

- Excelenţă, când aţi întâlnit pentru prima dată migranţii români în Israel?
(...) I-am întâlnit mai întâi la locurile sfinte, pentru că erau persoane foarte, foarte ataşate, imediat ce aveau ocazia, de locurile sfinte. Prima mea imagine cu un grup de români am avut-o chiar în faţa bazilicii "Buna Vestire". Era o sâmbătă, zi festivă în Israel. Românii se organizaseră singuri între ei, neavând încă un capelan al lor, şi veneau să viziteze locurile sfinte. M-am oprit, am avut câteva dificultăţi cu limba, dar apoi am reuşit să ne înţelegem în ebraică, pentru că aceste persoane, cu toate că sunt muncitori, învaţă destul de uşor această limbă. A fost impresionant să văd pentru prima oară grupul de români, care pentru mine erau o noutate, să văd ataşamentul lor faţă de locurile sfinte, aşadar faţă de rădăcinile credinţei lor, pe care le descopereau venind la muncă în Israel, nu ca pelerini, ci ca muncitori care sâmbăta se transformau în pelerini la locurile sfinte.
Apoi, natural, lucrurile au mers înainte, s-au îmbunătăţit foarte mult şi datorită faptului că prin Dieceza de Iaşi s-a obţinut trimiterea unui prim capelan (...), reverendul preot Iosif Dorcu, care a rămas pentru câţiva ani capelan al românilor. El a deschis cu adevărat drumurile şi a pus pe picioare noua activitate pastorală a migranţilor români din Israel. După el a venit al doilea capelan, cel actual, pr. Cristian Vacaru (...).

- Cum a perceput populaţia locală prezenţa numeroasă a muncitorilor români?
Prin populaţia locală se înţelege aici populaţia israeliană, pe de o parte, şi populaţia palestiniană, pe de alta. Populaţia israeliană, fraţii evrei, natural, vedeau în români o forţă de muncă, un ajutor de care aveau nevoie din ce în ce mai mult, în timp ce palestinienii aveau o atitudine pe care o putem considera duplicitară, contradictorie şi uneori chiar complementară. În ce sens? Muncitorii români sunt toţi sau aproape toţi creştini, catolici sau ortodocşi. Populaţia noastră palestiniană creştină este întotdeauna foarte mulţumită când vede alţi prieteni, alţi fraţi, alte surori care vin din întreaga lume şi împărtăşesc credinţa lor, şi care vin să lucreze şi să trăiască acolo împreună, în aceeaşi ţară. Dar în acelaşi timp, muncitorul român care ajungea acolo era puţin şi un concurent, fără să vrea, fireşte, pentru că aceşti români au fost aduşi pentru a lua locul muncitorilor palestinieni (...).

- Cu ce spirit însoţiţi acum comunitatea catolică română din Ţara Sfântă?
Însoţirea mea este în comuniune cu primii şi direcţii interesaţi, care sunt, acum, capelanul, pr. Cristian Vacaru, şi cele două surori. În anumite momente vine şi un colaborator din Dieceza de Iaşi. A venit chiar şi episcopul de Iaşi, şi apoi episcopul auxiliar, pe care îi salut cu multă bucurie, şi pe toţi ceilalţi preoţi care, mai ales de sărbători, au venit să dea o mână de ajutor în activitatea pastorală pentru comunitate şi capelanul ei.
Aşadar, cu ei, mai întâi de toate, în aceste zile, comunitatea muncitorilor străini, şi nu numai cea a românilor, trece prin momente grele. Recent a fost adoptată o dispoziţie care ar vrea ca încet-încet să păstreze un număr foarte redus de muncitori (străini) în Israel. Ceilalţi, din nefericire, sunt obligaţi să plece, să se întoarcă (...). Aşadar, noi însoţim acum această fază a acestor muncitori, a muncitorilor români, cu multă simpatie, aş zice, cu multă dăruire, cu multă solidaritate, căutând mai ales să fim alături de ei (...).

- Excelenţă, creştinii din România şi din întreaga lume sunt datori spiritual faţă de comunitatea creştină a Ţării Sfinte pentru darul inestimabil al răspândirii credinţei în Isus Cristos. Ce aşteaptă acum creştinii din Ţara Sfântă de la creştinii din întreaga lume?
Într-adevăr, este o realitate frumoasă că la două mii de ani după Isus Cristos şi după naşterea Bisericii, există încă un grup de creştini originari, autohtoni, în Ţara Sfântă. Acest fapt este o realitate concretă foarte interesantă pe care nu trebuie să o uităm niciodată. Cu alte cuvinte, Biserica-mamă a Ierusalimului este în continuare prezentă. Descendenţii primei comunităţi creştine fondată de Isus sunt în continuare prezenţi. Şi această comunitate, numită Biserica-mamă a Ierusalimului, a stat la originea tuturor celorlalte Biserici. De la această Biserică-mamă au pornit apostolii care au fondat alte Biserici, care la rândul lor au fondat alte Biserici, şi aşa mai departe, dar acesta este chiar trunchiul originar din care s-au născut celelalte Biserici.
Biserica-mamă a Ierusalimului astăzi este în suferinţă, pentru că se află într-o situaţie socială, istorică şi politică foarte grea. Noi, ce cerem de la fraţii noştri şi de la surorile noastre? Mai întâi de toate, pentru că noi credem în rugăciune, nu uitaţi să vă rugaţi pentru Ţara Sfântă. În al doilea rând, veniţi să vizitaţi locurile sfinte, nu vă fie teamă să veniţi pelerini în Ţara Sfântă! (...) Spun şi repet acest lucru pentru că, din nefericire, ascultând ştirile, văzând anumite episoade la televiziune, multă lume se teme să vină în Ţara Sfântă, crede că aici este un război continuu, o violenţă nesfârşită. Pentru locurile sfinte, nu este aşa! (...) În al treilea rând, trebuie să ne informăm. Îmi dau seama din ce în ce mai mult că realitatea Ţării Sfinte nu este cunoscută. Şi poate că serviciul cel mai bun pe care o comunitate, o Biserică, fraţii noştri ar putea să-l facă bine lor înşişi este să se informeze bine despre realitate (...). În al patrulea rând, şi ultimul, în măsura posibilităţilor, fiţi solidari, fiţi uniţi, faceţi ceva pentru Biserica-mamă din Ţara Sfântă! (...)

- Excelenţă, sunteţi episcop la Nazaret. În curtea interioară a bazilicii "Buna-Vestire" există şi o imagine a Maicii Domnului dăruită de o familie de români. Adresându-vă acum Bisericilor din România, ascultătorilor noştri din întreaga lume, aveţi un salut special pentru creştinii români?
Da, salutul meu este acesta: veniţi pelerini în Ţara Sfântă! Organizaţi-vă, şi cu puţină răbdare, veniţi în Ţara Sfântă! Face foarte mult bine, tuturor! Apoi, interesaţi-vă de Ţara Sfântă, încercaţi să faceţi ceva pentru Ţara Sfântă! (...) Dar aş vrea să mă adresez mai ales celor tineri, probabil făcând referinţă, dacă-mi permiteţi, la cazul meu, la experienţa mea personală, aşadar, tinerilor, studenţilor, seminariştilor. Eu însumi, italian de origine, m-am născut în regiunea Veneto, dar la 16 ani, după liceu, am mers în Ţara Sfântă şi am făcut pregătirea mea teologică de seminarist la Seminarul din Bejala, la Ierusalim. Acolo am devenit preot, am muncit întotdeauna acolo, sunt foarte bucuros să slujesc Biserica din Ierusalim şi să fac parte din clerul Ierusalimului, care, într-un anumit sens, a preluat succesiunea grupului de apostoli în ţara lui Isus, în ţara apostolilor. Poate că cineva primeşte de la Duhul Sfânt această chemare, această invitaţie de a sluji Biserica- mamă din Ierusalim. Pornind de la experienţa pe care Domnul m-a făcut să o trăiesc personal, adresez această invitaţie: nu uitaţi, dacă primiţi această chemare, să veniţi şi să slujiţi Biserica-mamă a Ierusalimului!