Am intrat în Europa...
Ultima zi a anului 2006 pe la ora 16.00. La distanță de cinci minute de parohie se află un teren minunat de circa patru hectare, pajiște pentru păscut oile. Este și un pârâiaș fermecător, iarbă minunată, prielnic și pentru un fotbal pentru amatori, mai ales pentru copii. Există și un mic lac, acum înghețat, numai bun pentru patinaj. Oi nu mai sunt, probabil au fost duse în siguranță la un staul pregătit din timp. Priveliște mirifică.
Peste tot sunt însă sticle de plastic aruncate la voia întâmplării. Sunt sute, poate mii de astfel de sticle.
Prin apropiere trec un soț și o soție, cu un copilaș de patru-cinci anișori. Ne salutăm respectuos... Venind vorba despre sticlele de plastic, soția spune: "La primăvară vom plăti pe cineva să vină să le strângă și să le ducă la reciclare".
Am rămas nedumerit. Cum adică să plătim, m-am gândit eu. Am putea, cu un grup de copii sau tineri, într-o oră să le strângem pe toate la o grămadă și cu un preț minim (sau deloc) să ajungă la centrul de colectare.
Dacă acele multe sticle se pot aduna cu un efort minim și educativ pentru cei mici (pentru toți), de ce să n-o facem?
Până atunci sticlele rămân pe teren. Am intrat în Europa...
Pr. Ștefan Erdeș