Poezii
Colindă
Azi, din Fecioară s-a născut
Isus Mântuitorul
Și sus pe cer lucește-o stea,
Vestind la tot poporul.
Iar îngerii din cer i-aduc
Cântarea lor divină,
Și magii și păstorii vin
Și-n fața lui se-nchină.
El a venit din ceruri, jos
Spre a sfinți pământul,
Să-mpace omul păcătos
Cu Dumnezeu Preasfântul.
Întreabă-te smerit acum
De împlinești, creștine,
Ce Fiul Tatălui ceresc
Așteaptă de la tine.
El vrea păcatele să-i spui
Cu lacrimi și suspine,
Și inima el ți-ar umplea
De bucurii divine.
Primește-l azi în viața ta,
Căci astăzi e zi sfântă,
Din negura păcatului
Înalță-te și-l cântă.
Pr. Ioan Hornea
* * *
Lumina
Lumina a privit în jos
Și a văzut tenebrele:
"Acolo vreau să merg", a spus lumina.
Pacea a privit în jos
Și a văzut războiul:
"Acolo vreau să merg", a spus pacea.
Iubirea a privit în jos
Și a văzut ura:
"Acolo vreau să merg", a spus iubirea.
Așa a apărut lumina
și a inundat pământul;
Așa a apărut pacea
și a oferit odihna;
Așa a apărut iubirea
și a purtat viața.
Giuseppe Pellegrino
* * *
Să-l adorăm pe Mesia!
Veniți, îngeri sfinți!
Veniți cântând.
Veniți cu toții
Pe Isus preamărind
Prin dulce cântare!
Iată-l pe Mesia!
Păstorilor, plini de noroc
Care stați aici să vegheați,
Nu vă fie teamă!
Auziți voi cântarea?
Alergați și adorați-l
Pe Isus cu mintea pioasă!
Iată-l pe Mesia!
Magii au sosit
Călăuziți de stea
Și cu daruri bogate
Au îngenuncheat pe pământ.
Foarte încântați ei îi adoră
Pe Mesia și pe Fecioara Maria.
Lucrezia De Medici
* * *
Convergență
Cristal coborâtor din stele
Pe raze de lumini celeste
Străpunge formele rebele,
Purtând cu sine-o mare veste.
De are aripi sau nu are
Sau chip de înger fără față,
Cel ce în spectrul său apare
Lumină-mprăștie, măreață.
Spre punctul de-ntâlnire zboară
De mii de ani cătând orbește
Un plai de suflet, bunăoară,
În care harul înflorește.
Din prăvălire de coclauri
Și văi umplute cu de toate
Se cațără în brânci, spre dealuri,
Ceva, în modu-n care poate.
E omenirea răsturnată,
Din când în când cercând salvare,
Dar apogeul niciodată
Să-l mai atingă șanse n-are.
O mână de-ajutor, divină,
I-ar prinde bine și o speră,
Spre cel promis oftând: să vină!
Cu el să-nceap-o nouă eră!
Și iată că-n răscruci de vreme,
Pentru-ntâlnirea planetară,
Sperat, după atâtea semne,
Începe soarele s-apară.
E Logosul din Trinitate,
Plăpând copil, dar plin de viață,
Ce omenirii, peste poate,
Har dăruiește și povață.
Pr. Cristian Chinez