Tertulian

Din catehezele papei Benedict al XVI-lea despre sfinţii părinţi

Continuând itinerarul în lumea sfinţilor părinţi vom trata despre Tertulian, care spre sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea inaugurează literatura creştină în limba latină. Cu el începe o teologie în această limbă. Opera sa a dat roade decisive, a căror subevaluare ar fi de neiertat.

Nu cunoaştem cu exactitate datele naşterii şi morţii sale. Ştim însă că la Cartagina, spre sfârşitul secolului al II-lea, a primit o solidă formare retorică, filozofică, juridică şi istorică de la părinţi şi de la învăţători păgâni. Apoi s-a convertit la creştinism. A început să-şi publice scrierile cele mai renumite în anul 197. Oricum, originalitatea gândirii, unită cu incisiva eficienţă a limbajului, îi asigură un loc remarcabil în literatura creştină antică.

Lucrarea sa cea mai cunoscută, Apologetica, denunţă comportamentul nedrept al autorităţilor politice faţă de Biserică; explică şi apără învăţăturile şi obiceiurile creştinilor; specifică diferenţele dintre noua religie şi principalele curente filozofice ale timpului; arată biruinţa Duhului, care opune violenţei persecutorilor sângele, suferinţa şi răbdarea martirilor.

Tertulian face un pas enorm în dezvoltarea dogmei trinitare; ne-a dat în limba latină limbajul potrivit pentru a exprima acest mare mister, introducând termenii de "substanţă" şi "trei persoane". În mod asemănător, a dezvoltat mult şi limbajul corect pentru a exprima misterul lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi om adevărat.

El tratează şi despre Duhul Sfânt, dovedindu-i caracterul personal şi divin: "Credem că, potrivit promisiunii sale, Isus Cristos l-a trimis prin Tatăl pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, sfinţitorul credinţei celor care cred în Tatăl, în Fiul şi în Duhul" (ibid., 2,1). Pe lângă acestea, în scrierile sale se găsesc numeroase texte despre Biserică, pe care Tertulian o recunoaşte mereu ca "mamă".

Din punct de vedere uman se poate vorbi fără îndoială de o dramă a lui Tertulian. O dată cu trecerea anilor el a devenit tot mai exigent în relaţiile cu creştinii. Pretindea de la ei în orice împrejurare, şi mai ales în persecuţii, un comportament eroic. Rigid în poziţiile sale, nu evita criticile grele şi astfel, în mod inevitabil, a sfârşit prin a se trezi izolat. Sub alte aspecte, chiar şi astăzi rămân deschise multe întrebări, nu doar privind gândirea teologică şi filozofică a lui Tertulian, dar şi referitor la atitudinea în relaţiile cu instituţiile politice ale societăţii păgâne. Mie îmi dă mult de gândit această mare personalitate morală şi intelectuală, acest om care a adus o atât de mare contribuţie gândirii creştine. Se observă că, în fond, îi lipseşte simplitatea, umilinţa de a se insera în Biserică, de a-şi accepta slăbiciunile, de a fi tolerant faţă de alţii şi faţă de sine însuşi. Când se are în vedere doar propria gândire în măreţia sa, în cele din urmă se pierde însăşi această măreţie. Caracteristica esenţială a unui mare teolog este umilinţa de a sta cu Biserica, de a-şi accepta propriile slăbiciuni, pentru că doar Dumnezeu este cu adevărat cu totul sfânt. Noi însă avem mereu nevoie de iertare.

În concluzie, teologul african rămâne un martor demn de tot interesul al primelor veacuri ale Bisericii, când creştinii s-au trezit fiind subiecţi (protagonişti) autentici ai "noii culturi" în confruntarea apropiată dintre moştenirea clasică şi mesajul evanghelic. Lui îi aparţine celebra afirmaţie potrivit căreia sufletul nostru "este naturaliter (prin natura sa) creştin" (Apologia 17,6), prin care Tertulian evocă perena continuitate între valorile umane autentice şi cele creştine; la fel şi cealaltă reflecţie a sa, formulată direct după evanghelie, conform căreia "creştinul nu-şi poate urî nici măcar proprii duşmani" (cf. Apologetica 37), în care concluzia morală, inevitabilă, a alegerii credinţei, presupune "non violenţa" ca şi regulă de viaţă: şi nu există nimeni care să nu vadă dramatica actualitate a acestei învăţături, chiar şi în lumina disputei deschise asupra religiilor.

Traducere de pr. Paul Butnaru