Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

- Maria Elisabeta Niculescu (Constanța). "Aș dori să știu câte ceva despre viața sfântul Cristofor".
În Viețile sfinților nu este menționată viața sfântului de care vă interesează, dar am căutat și am găsit pe situl "Pro familia", 26.07.2005, câte ceva despre acest sfânt. "Se spune că era un bărbat uriaș și urât ai cărui părinți erau un rege păgân și o creștină. Ea s-a rugat Fecioarei Maria să aibă un copil. Acest copil, ajuns matur, s-a convertit la creștinism datorită învățăturilor unui călugăr numit Babylas. Dorind să slujească celui mai puternic din lume, el a slujit pe rând un rege, pe Satana și la urmă pe Dumnezeu. Una dintre cele mai cunoscute legende despre sfântul Cristofor spune că într-o zi el a ajutat să treacă râul pe un copilaș. Dar cu fiecare pas înaintat povara de pe umeri devenea tot mai grea, astfel încât se temea să nu cadă în râu și să se înece. Acel copil era Isus, iar povara de pe umeri era greutatea unei lumi păcătoase pe care copilul o purta pe umerii săi. De aici vine numele Cristofor, adică "purtător de Cristos". El este considerat sfântul patron al călătorilor. Este venerat îndeosebi în sudul Germaniei, Austria și nordul Italiei. El este unul dintre cei 14 sfinți ajutători a căror venerație a fost promovată de dominicanii germani. Sfântul Cristofor este reprezentat în simbolistica creștină cu copilul Isus pe umeri, rezemat de un toiag înalt, traversând un pârâu. În noua revizuire a calendarului liturgic de către papa Paul al VI-lea, datorită numărului mare de sărbători acumulate de-a lungul secolelor au fost scoși sfinți a căror existență istorică se bazează mai mult pe tradiție decât pe fapte concrete. Desigur, nu este vorba despre o decanonizare a lor. Sfântul Cristofor, sărbătorit înainte în ziua de 25 iulie, se bucură și astăzi de devoțiunea și rugăciunile unei lumi întregi".

- Liliana Adam (Luizi-Călugăra). În scrisoarea dv. ne-ați amintit cât de necesară este rugăciunea pentru misionari și pentru vocația misionară. Rugăciunea profundă, spusă cu inima pentru acești lucrători în via Domnului, este cel mai de preț dar ce poate fi făcut acestor aleși slujitori ai Domnului, care, nu de puține ori, ajung la sacrificiul suprem, acela de a-și da viața slujindu-l pe Cristos până la ultima suflare. Îndemnul dv. e bine-venit deoarece în luna octombrie este Ziua Mondială a Misiunilor: "De aceea noi, creștinii, trebuie să înălțăm rugăciunile noastre către Dumnezeu și pentru aceia care au murit pentru Cristos în mod violent sau care și-au consacrat propria viață, conștienți fiind de riscurile pe care le întâmpină fără să-și abandoneze misiunea. Să ne rugăm și pentru cei care în orice colț al lumii suferă și plătesc cu propria lor viață credința în Cristos. Rugăciunile noastre sunt de mare preț pentru toți misionarii. Niciodată să nu uităm să ne rugăm ca ei să-și poată desfășura cu seninătate și în deplină libertate misiunea lor de evanghelizare".
Vă mulțumim și pentru versurile trimise și ne rugăm ca îndemnul dv. - ca fiecare creștin să devină misionar acolo unde trăiește - să fie un imbold pentru fiecare dintre noi.

- Sara (București). "O spovadă bună se face numai cu căință, propunere și mărturisire a păcatelor venite din toată inima. Acestea sunt cerințele și se pare că acest lucru s-a cam uitat".
Am redat acest crâmpei din scrisoarea dv. și din dorința ca toți cei care citesc revista să-și amintească de această îndatorire a fiecărui creștin, care nu trebuie să devină ceva stereotip în viața noastră, gen am făcut-o și pe asta, ci să conștientizăm importanța pe care sfânta Spovadă o are pentru noi în a ne apropia de Dumnezeu și a accede la împărăția lui.

- Anna Cricopol (Câmpulung-Muscel). Atât scrisoarea dv. cât și experiențele trăite în trecut și în prezent ne-au întristat foarte mult. Unii consideră pe nedrept, așa cum ați menționat foarte bine și dv., că regimul comunist "nu poate fi condamnat, el nu a comis crime și ilegalități, abuzuri, samavolnicii strigătoare la cer, că victime nu au fost și nu sunt nici în prezent". Am înțeles și faptul că "viața lor, a acestor martiri de fiecare zi, este o moarte permanentă; în ceea ce mă privește, faptul că totuși mai exist poate fi considerat un miracol". Suntem alături de dv. în rugăciune și fie ca bunul Dumnezeu să vă dea puterea să depășiți toate încercările prin care încă mai treceți.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat