Tinerii: problemă sau resursă?
Cred că nu există tânăr care să nu simtă felul în care adulții îl privesc și ce părere au în general despre tineri. Astfel își dă seama că, în funcție de ambient și interese, sunt multe atitudini față de lumea tinerilor. Acest lucru nu poate să îi fie indiferent unui tânăr deoarece un lucru este să simți că ceilalți te privesc cu încredere și speranță și alt lucru este să constați că faci parte dintr-o categorie căreia puțin îi mai lipsește să fie considerată "demonizată".
"Cine sunt pentru tine tată, mamă, profesor, soră, preot, politician...?" Cred că mulți dintre cei care se ocupă de tineri ar gândi (și poate nu ar avea curajul să răspundă): ești o problemă, nu ești coerent, nu se poate avea încredere în tine, nu vrei să studiezi, nu ești capabil de sacrificiu, trăiești cum vrei tu ... Nu putem însă să ne gândim la tineri fără să fi făcut în prealabil o alegere categorică, poate împotriva curentului: aceea de a fi mereu de partea lor! Don Bosco spunea: "Este de ajuns să fiți tineri pentru ca eu să vă iubesc". Papa Ioan Paul al II-lea le spunea tinerilor din Kazahstan, duminică, 23 septembrie 2001: "Tu ești un gând al lui Dumnezeu, tu ești o bătaie a inimii lui Dumnezeu, tu ai o valoare, într-un anumit sens, infinită, tu contezi pentru Dumnezeu în individualitatea ta irepetabilă". Papa Benedict al XVI-lea în mesajul pentru Cea de-a XXIII-a Zi Mondială a Tineretului din 2008 își exprimă marea încredere în tineri: "Este nevoie de tineri care lasă să ardă în interiorul lor iubirea lui Dumnezeu și să răspundă cu generozitate apelului său urgent... vă asigur că Duhul lui Cristos vă invită astăzi pe voi, tinerii, să fiți purtători ai veștii celei bune a lui Cristos celor de vârsta voastră... Voi cunoașteți idealurile lor, limbajele lor, dar și rănile, așteptările și totodată dorința de bine a celor de vârsta voastră".
Din toate aceste fragmente reiese atitudinea Bisericii față de tineri: o atitudine plină de speranță, încredere, dar în același timp plină de conștiința responsabilității pe care o are în privința educării lor. Tocmai de aceea Biserica încearcă să fie atentă la întrebările, problemele, aspirațiile tinerilor, la setea lor de Dumnezeu și de valori autentice. Apoi, Biserica nu poate să nu îl propună pe Cristos ca model de viață, care, dacă este urmat, oferă existenței sens și împlinire. Însă această aventură a urmării lui Cristos nu poate fi trăită de unul singur, ci trebuie să fie împărtășită cu ceilalți care s-au decis să fie prieteni ai lui Cristos, formând astfel marea familie a Bisericii. În această familie nimeni nu este în plus, nimeni nu este izolat, nimeni nu este anonim, deoarece fiecare este "un gând al lui Dumnezeu", "o bătaie a inimii lui Dumnezeu". Iată cum înțelege Biserica să îi educe pe tineri: este atentă la viața lor, propune exemplul lui Cristos, construiește comuniunea și pune în valoare identitatea fiecăruia în parte.
E adevărat că nu tot timpul transpare acest gând al Bisericii față de tineri în modul de a gândi al celor care se ocupă de ei, dar acest lucru nu trebuie să fie o piedică pentru ca tinerii să se simtă iubiți și încurajați să contribuie în orice domeniu, punând în valoare calitățile lor.
Mă interesează și părerea ta despre raportul dintre Biserică și tineri. Dacă dorești, poți să îmi scrii la: pr.felixroca@gmail.com.
Pr. Felix Roca