Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Secretul Maicii Tereza

Care era secretul Maicii Tereza de Calcutta? Părintele Brian Kolodiejchuc, postulator al cauzei de beatificare, unul dintre cei trei întemeietori a ramurii sacerdotale a Misionarilor Carității, dezvăluise agenției Zenit, într-un interviu publicat la 20 decembrie 2002, câteva aspecte ale spiritualității călugăriței, care au reieșit ca urmare a cercetărilor aprofundate, adunate în 80 de volume. În vederea celui de-al X-lea aniversar al morții Maicii Tereza, care a fost la 5 septembrie, propunem acel interviu pentru prima dată cititorilor de limba română.

- Maica Tereza a trezit mare admirație în lume, prin dăruirea sa față de cei mai săraci dintre săraci. Cum a fost posibil, pentru o femeie fragilă ca ea, să meargă pe străzile din Calcutta și din lume pentru a îngriji rănile leproșilor și a-i mângâia pe "paria" din societățile noastre moderne?
Cred că elementul cheie al vieții sale este dat tocmai de faptul că este o femeie total îndrăgostită de Isus. Am găsit scrieri care provin din timpul tinereții sale, în care afirmă că Isus era prima sa iubire. Sunt scrieri în care Tereza vorbește ca o fată îndrăgostită. Pentru ea, faptul de a se dedica nevoiașilor, celor mai săraci dintre săraci, constituia un răspuns la o chemare. Chiar și în momentele de întuneric mai mare, rămânea sigură de autenticitatea chemării lui Isus. Era ferm convinsă de acea frază pe care o repeta adesea: "opera lui Dumnezeu". Se simțea ca un stilou în mâinile lui Dumnezeu; ca un instrument al său.

- Orice beatificare este un mesaj adresat lumii. Care este mesajul pe care Biserica l-a dat o dată cu beatificarea Maicii Tereza?
Mesajul central este cel al iubirii. Iubire față de Dumnezeu și nu numai față de aproapele. În perioada în care simțea chemarea de a întemeia Congregația Misionarelor Carității, trecea printr-o puternică încercare interioară; un moment spiritual în care nu simțea nici o mângâiere. Totuși, și în aceste momente de încercare, iubirea era cea care o stimula să răspundă la misiunea sa. Într-o ocazie în care i-a fost dată o recunoaștere publică, primul ministru indian Indira Gandhi a rostit cuvinte cu această nuanță: "În această lume așa de frenetică sunt ușor de uitat lucrurile cele mai esențiale. Maica Tereza ne învață că iubirea este lucrul cel mai esențial". În același timp, viața sa este plină de exemple de iubire față de alții. Nu numai față de cei săraci, ci față de orice persoană pe care o întâlnea: surorile Misionare ale Carității, persoanele care le vizitau etc. În definitiv, Maica Tereza ne lasă acest mesaj: a face lucrurile obișnuite cu o iubire neobișnuită. Atunci când le vorbea celor pe care îi întâlnea, spunea că această atitudine nu trebuia rezervată numai celor săraci. Spunea că era necesar de a începe iubind propriile rude, care sunt în așteptarea unei încurajări; iubind pe cel care are nevoie de un cuvânt de sprijin; dăruind un zâmbet celor nevoiași.
De asemenea, am putut constata că și credința a reprezentat una dintre virtuțile caracteristice ale persoanei sale, pentru că fără această credință nu ar fi fost posibil să iubească în acel mod, de dimineață până seara, dormind trei sau patru ore pe noapte, oferind fiecare zi a vieții sale în favoarea celor nevoiași.

- Care a fost provocarea cea mai mare în procesul său de beatificare?
Au fost două dificultăți deosebite. Prima a fost aceea de a găsi și a aduna materialele, mărturiile, faptele, ce provin de la persoane răspândite în toată lumea. La proces am adunat peste 8.000 de documente, conținute în 80 de volume de documentare, cu mărturii și amintiri scrise. La proces au intervenit 113 persoane care au dat mărturie despre viața ei, despre virtuțile sale și despre faima ei de sfințenie. Totuși, sute de alte persoane, care nu puteau să se deplaseze, au trimis propria mărturie. Nu am voit să ne limităm să facem numai munca esențială. Am făcut mult mai mult decât era necesar, conștienți de faptul că această muncă este utilă pentru a înțelege mai bine persoana sa. A doua provocare a fost aceea de a întocmi "positio", documentul care adună toate mărturiile, operele, documentele, pe care se bazează cauza sa de beatificare. Nu a fost ușor datorită cantității mari de material. Am putut să ne bazăm pe o echipă excepțională, compusă din preoți, călugărițe și laici, cu toții voluntari, care au făcut posibilă această muncă.

- Ați descoperit aspecte inedite ale Maicii Tereza în desfășurarea acestei cercetări imense?
Am atins cu mâna faptul că simplitatea sa ascundea în realitate o profunzime pe care puțini au înțeles-o sau chiar și-au imaginat-o. Atunci când a întemeiat Misionarele Carității, la vârsta de 36 de ani, din scrierile sale reiese o maturitate spirituală impresionantă. Știam că o persoană cu faima sa mondială de sfințenie și cu extraordinara sa carismă pe care o exercita trebuia să aibă ceva special. Dar nu știam ce anume. Secretul său era acesta: profunzimea sa, viața sa spirituală, iubirea sa chiar și în încercări. Toate acestea acum sunt publice.

- S-a vorbit mult despre "noaptea întunecoasă" pe care Maica Tereza, asemenea misticilor, a străbătut-o în perioade importante ale vieții sale. Despre ce este vorba?
Roadele spirituale vin din sacrificiu, din cruce. Înainte de a fi primit inspirația lucrării sale, deja experimentase acel întuneric. Dar este important de ținut minte că această "noapte", această suferință interioară, este rodul unirii sale cu Cristos, așa cum s-a întâmplat cu sfânta Tereza a Pruncului Isus sau cu sfântul Paul al Crucii. Pe de o parte este unirea cu Isus, alimentată de iubire. Și în această unire, ea a împărtășit suferința lui Cristos care strigă de pe cruce: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?". Pe de altă parte, această "noapte", această suferință, derivă și din apostolat, din iubirea față de alții. Iubindu-l pe Cristos, Tereza și-a însușit și suferința altora, singurătatea lor și chiar îndepărtarea lor de Dumnezeu. "Noaptea întunecoasă" a Maicii Tereza se datorează deci dublei dimensiuni a iubirii pe care o trăiesc persoanele de credință: în primul rând iubirea "nupțială", cea față de Cristos, care le face să se unească cu suferințele sale; și în al doilea rând iubirea "răscumpărătoare", care duce la împărtășirea în răscumpărare, la proclamarea iubirii lui Dumnezeu pentru alții, așa încât și ei să poată descoperi mântuirea prin intermediul rugăciunii și sacrificiului. Prin urmare, mai mult decât o încercare a credinței, era o încercare a iubirii. Mai mult decât să sufere de depărtarea iubirii lui Isus, ea suferea datorită dorinței sale față de Isus, a setei sale de Isus, a setei sale de iubire. Și scopul congregației este tocmai acela de a potoli setea lui Isus de pe cruce prin intermediul iubirii noastre față de el și prin dăruirea noastră pentru suflete. Maica Tereza nu a împărtășit numai sărăcia fizică și materială a celor săraci. Ea a simțit și setea și sensul de părăsire a oamenilor săraci. De fapt, sărăcia cea mai mare este aceea de a nu fi iubiți, de a fi respinși.

- Unele ziare sau agenții de presă au încercat să nege caracterul miraculos al vindecării care a deschis porțile pentru procesul de beatificare a Maicii Tereza. Care este adevărata istorie?
Cazul este cel al unei femei indience, Monika Besra, care a fost vindecată la 5 septembrie 1998, în ziua primului aniversar al morții Maicii Tereza. Femeia suferea de meningită tuberculoasă și avea chisturi abdominale provocate de ovarul său drept. Această mare masă de chisturi a dispărut fără nici o explicație medicală, așa cum a constatat comisia științifică atunci când a analizat cazul. Este adevărat că meningita tuberculoasă putea fi vindecată cu medicamente, așa cum au amintit unele ziare. Dar nu aceasta este minunea. Minunea este că dintr-o dată, de seara până dimineața, femeia s-a vindecat în mod inexplicabil de tumefacție.

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat