Impresii după Sibiu

Interviu cu Mons. Giuseppe Chiaretti, arhiepiscop de Perugia (Italia), membru al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.

- Care sunt impresiile după întâlnirea de la Sibiu?
Impresia generală e că s-au atins punctele fundamentale, fără ocolişuri. Cred că acest fapt este foarte important, pentru ca să ajungă la noi conştiinţa punctelor de conflict şi frecuşuri. Şi e necesar acest demers, pentru că uneori putem să avem iluzii şi chiar cuvântul "dialog" ne poate sugera ideea unei situaţii cosmetizate. Situaţii dificile sunt şi au fost amintite de trei personalităţi de mare angajare, precum cardinalul Kasper, mitropolitul Chiril din partea ortodoxiei şi de prof. Huber pentru protestanţi. Fiecare dintre ei a vorbit, fără ocolişuri, cu extremă energie, despre contenciosul care există şi astăzi.
Este un contencios despre ecleziologie, viziunea despre Biserică, dar nu în privinţa cristologiei, nu despre Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, om adevărat, lumina noastră. În această privinţă există o concordanţă generală. Există situaţii delicate în privinţa modului nostru de a fi Biserică, dar în cele ce ne unesc, trebuie să ne întoarcem la vestirea Domnului Isus şi a evangheliei în lumea europeană, unde se vede oboseala când e vorba de credinţă. Este clar că vestind din nou această lumină unică, pe care vrem să o ducem Europei noastre, vor veni apoi şi consecinţele practice la nivel operativ.

- Cum poate fi tradusă practic angajarea ecumenică în activitatea pastorală? Ce se poate spune credincioşilor în privinţa dialogului ecumenic?
Este mult de învăţat, cel puţin datorită unei situaţii obiective: de acum, începem să avem multe persoane care vin în mijlocul nostru din alte contexte culturale, în general, dar şi din alte contexte religioase. Cei care vin între noi sunt creştini, dar sunt creştini ortodocşi, protestanţi, adepţi ai altor religii, aşadar, purtători de diverse sensibilităţi. Prin urmare, dialogul ecumenic devine o necesitate, un mod de a trăi credinţa şi trebuie să avem această sensibilitate, să ţinem cont de aceste fapte, să căutăm ocazii de întâlnire şi sensibilizare mai ales pentru lumea noastră, ca să nu se creeze confuzie. Uneori sunt tensiuni care apar din motive organizatorice, dar aceste tensiuni nu trebuie să ne facă să pierdem din vedere identitatea unei persoane. O persoană, pe lângă faptul că are nevoie să muncească pentru că altfel moare de foame, sau care are nevoie de libertate pentru că în patrie era în robie, este şi o persoană cu o sensibilitate religioasă. Aşadar, este importantă primirea acestor persoane, dar şi dimensiunea lor religioasă. Şi aceasta, este o muncă nouă pe care noi trebuie să o îndeplinim.

Radio Vatican (11 septembrie)