Razele luminii de la Sibiu

La sfârşitul Celei de-a III-a Adunări Ecumenice Europene de la Sibiu, mă simt obligat şi doresc să exprim câteva gânduri ce m-au însoţit pe mine şi cred că şi pe cei mai mulţi dintre participanţi la acest moment de har şi de binecuvântare petrecut pe munte lângă Isus care ne-a invitat să stăm în razele luminii sale.

Desfăşurată sub emblema şi realitatea "Lumina lui Cristos, care-i luminează pe toţi", Adunarea Ecumenică Europeană trebuie să trezească şi să răspândească în jur farmecul şi lucrarea luminii dumnezeieşti şi fiecare participant să devină un purtător al acestei lumini spre oamenii timpului nostru din întreaga Europă şi nu numai.

Zecile, chiar sutele de luări de cuvânt în plen sau în grupuri de lucru, orele de reflecţii şi rugăciuni, ca şi celebrările comunitare ale cuvântului divin, mai ales ale sfintei şi dumnezeieştii Liturghii, au avut menirea să fi şters praful de pe multe conştiinţe tulburate de întunericul din jur, au reaprins în atâtea suflete flacăra credinţei şi, fără doar şi poate, au fost în stare să transmită prin mass-media razele binecuvântate ale luminii evangheliei, ale luminii lui Cristos, cel care a fost singur îndreptăţit să spună: "Eu sunt lumina lumii, cine mă urmează nu va umbla în întuneric", pentru că "eu sunt calea, adevărul şi viaţa".

Cei 2.500 de participanţi, cu diferite misiuni în Biserică, au primit din nou flacăra luminii divine şi misiunea de a o răspândi, fiecare în felul său, în locul unde lucrează şi cu întreaga sa viaţă.

În una dintre zilele Adunării plenare a fost ţinută o meditaţie de către cardinalul de Milano, Dionigi Tettamanzi, având ca temă aceeaşi lumină. În pauza de reflecţie, pe ecranele ce însoţeau momentul întâlnirii se putea urmări o impresionantă scenă, cu un mesaj şi o chemare aparte.

Din inima României, de la Sibiu, porneau raze de lumină ce creşteau şi se îndreptau în toate direcţiile, spre est, vest, sud şi nord, multiplicându-se mereu, una lângă alta, creând o impresie mişcătoare. Razele de lumină ce porneau din centrul hărţii depăşeau graniţele României, ale Europei şi se răspândeau până dincolo de limitele ecranelor.

De la Sibiu, din lumina centrală a Adunării Ecumenice Europene, din lumina lui Cristos care a binevoit să-i invite pe toţi cei ce se declară fii ai Bisericii sale şi să-i umple de iubirea sa divină s-au răspândit, în aceste zile, spre zările lumii adevărate raze de lumină. Acest moment ne-a ajutat să ne amintim şi să urmărim "lumina lui Cristos" pornită din Betleem, din Ţara Sfântă, care s-a răspândit şi continuă să se răspândească fără încetare, peste toţi, până la marginile timpului şi ale pământului.

Cum se realizează acest miracol?

Prin Biserică, prin ucenicii săi, prin toţi cei ce cred şi se lasă iluminaţi de prezenţa lui Cristos care luminează şi vindecă, prin noi care ne-am lăsat cuprinşi de lumina sa dumnezeiască. Prin această lumină lumea se poate vindeca de întunericul ce s-a răspândit şi se răspândeşte în această lume indiferentă şi secularizată.

În timpul ultimului cuvânt prezentat de episcopul Vincenzo Paglia am reţinut o idee, care aş vrea să fie o chemare şi o încurajare pentru toţi.

Când Isus s-a schimbat la faţă pe muntele Tabor înaintea celor trei apostoli, faţa lui strălucea ca soarele, iar hainele lui erau albe ca lumina. Cei trei apostoli nu ar mai fi voit să plece de pe munte. Totuşi, l-a cuvântul lui Isus, ei au coborât de pe munte şi l-au urmat pe drumul spre Ierusalim.

Evanghelistul Luca ne relatează că, după coborârea de pe munte, Isus îl întâlneşte pe un tânăr chinuit de duhul cel rău. Se apropie de el, îl luminează cu lumina sa, îl vindecă şi îl redă sănătos tatălui său, iar toţi erau uimiţi de măreţia lui Dumnezeu. A fost prima sa acţiune după ce a coborât de pe Tabor. N-ar putea să fie acest gest pentru noi toţi un simbol al vindecării noastre de duhul cel rău al dezbinării şi al întunericului ce ne chinuie când suntem în faţa celorlalţi fraţi ai noştri şi ne opreşte să-i considerăm egali cu noi, obsedaţi mereu de întunericul din sufletul şi inima noastră?

Avem nevoie de cel care ne poate vindeca de demonul diviziunilor, de lumina sa vindecătoare care poate să ne arate drumul ecumenismului şi al unităţii.

Isus, cel plin de lumină, coboară între noi din înălţimea Sibiului, unde şi-a arătat faţa sa luminoasă, ne întâlneşte poate cuprinşi de suferinţă, de boli şi de întuneric şi ne încurajează: Cine vine după mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. Numai el ne poate schimba şi transforma cu Duhul său şi cu lumina sa.

Să nu uităm că pentru a fi cuprinşi de această lumină trebuie să ne lăsăm atraşi de el, trebuie să ne convertim spre el, să ne deschidem în faţa lucrării sale vindecătoare.

Razele luminii de la Sibiu continuă să se răspândească şi să lucreze în Europa şi în întreaga lume.

+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi