Episcopia de Bacău: 400 de ani

Generaţii de istorici români şi străini au încercat să rezolve, începând cu secolul al XIX-lea, controversata problemă a fondării Episcopiei Romano-Catolice de Bacău, iar discursul istoriografic s-a purtat în jurul a trei chestiuni majore: presupusa creare în intervalul 1391-1401 a Episcopiei de Bacău prin mutarea sediului episcopal de la Siret, problema autenticităţii documentului din 15 septembrie 1439 atribuit papei Eugen al IV-lea şi respectiv fondarea Episcopiei de Bacău în 1607.

Cercetările riguroase ale unor istorici precum K. Eubel, C. Auner, I.C. Filitti, S. Pascu, R. Cândea, P. Tocănel, I. Gabor, A. Despinescu, E. Dumea ş.a., cercetări bazate pe ample investigaţii în arhivele vaticane şi în cele interne româneşti, au argumentat teza privind fondarea Episcopiei de Bacău în 1607, punct de vedere la care subscriem. Principalul argument invocat de istoricii citaţi este procesul informativ privindu-l pe episcopul Ieronim Arsengo, proces solicitat de papa Paul al V-lea, documentul fiind publicat în anul 1912 de C. Auner, în Revista catolică.

Aceste cercetări au combătut falsurile istorice ale contelui maghiar Kemeny şi erorile istoriografice ale lui W. Schmidt, care au stat la baza teoriei eronate susţinute de anumiţi istorici români şi străini conform căreia Episcopia de Bacău ar fi fost fondată în intervalul 1391-1401. Astăzi, această teorie este lipsită de fundament.

Timp de două secole, Bacăul a fost sediul Episcopiei Catolice (1607-1818). La 17 septembrie 1607 papa Paul al V-lea l-a numit pe Ieronim Arsengo episcop de Bacău (1607-1610), numirea acestuia fiind echivalentă cu data de naştere a Episcopiei Bacăului.

Seria episcopilor de Bacău a fost continuată de Valerian Lubienecki (1611-1617), Adam Goski (1618-1626), Gavril Fredro (1627-1631), Ioan-Botezătorul Zamoyski (1633-1649), Mathias-Marian Kurski (1651- 1661), Ştefan Atanasie Rudzinski (1662-1675), Iacob Gorecki (1678-1679), Iacob Dluski (1681-1693), Amandus-Victorin Cieszeiko (1694-1698), Stanislav-Francisc Bieganski (1698- 1709), Ioan Damaschin Lubienecki (1711-1714), Adrian Cristofor Skrzetuski (1715), Iosafat Parysowicz (1717-1732), Toma Slubicz Zaleski (1732), Stanislau Raimund Jezierski (1734- 1782), Dominic Petru Karwosiecki (1782-1789), Bonaventura Carenzi (1808-1814), Giuseppe Bonaventura Berardi (1815-1818). O dată cu moartea episcopului Berardi, la 20 aprilie 1818, s-a încheiat seria episcopilor titulari de Bacău, iar succesorii, în cadrul Vicariatului Apostolic al Moldovei (1818-1884), au purtat titlul de episcopi in partibus. În anul 1884 papa Leon al XIII-lea a înfiinţat Episcopia de Iaşi.

Numărul total al episcopilor de Bacău a fost 19: 11 franciscani conventuali, şase dominicani, şi doi franciscani observanţi. Majoritatea locuiau în Polonia, vizitând episcopia foarte rar. În aceeaşi perioadă, episcopii titulari au fost ajutaţi de şase episcopi auxiliari.

Istoricul Anton Despinescu scrie următoarele: "Deşi cu o durată mai mare decât anterioarele episcopii catolice de pe teritoriul de la răsărit de Carpaţi (a cumanilor, înghiţită de avalanşa invaziei tătare, numai după 14 ani de la înfiinţare, a Siretului, rămasă fără titular după 70 de ani de existenţă, a celei de Baia, care încetează şi ea după 110 ani), Episcopia Bacăului, cu 211 ani de istorie zbuciumată, s-a vădit a fi o plantă firavă, neîngrijită, cum ar fi trebuit pentru a ajunge la roadele îmbelşugate mult dorite". La rândul său, istoricul Antonel-Aurel Ilieş notează: "Putem spune cu certitudine că istoria acestei episcopii a fost plină de încercări şi deosebit de zbuciumată din cauza mai multor factori de ordin politic, social şi religios. [...] Cu siguranţă, suferinţa misionarilor şi a tuturor creştinilor catolici din secolele care au precedat zilele noastre a fost o sămânţă bună, care continuă să rodească şi în zilele noastre".

Dr. Dănuţ Doboş