Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Primul diplomat din dieceză

Claudiu Carteș, preot al Diecezei de Iași, a terminat Academia Ecleziastică din Roma, fiind trimis de episcopul de Iași. De curând a fost numit secretar pentru Nunțiatura Apostolică din Coasta de Fildeș. Fiind în țară înainte de a-și lua misiunea în primire, a avut bunăvoința să răspundă la câteva întrebări.

- Vă rugăm pentru început să vă prezentați.
M-am născut la 19 iunie 1978, la Bacău, fiind primul fiu al lui Gheorghe și al Veronicăi, originari amândoi din comuna Cleja, județul Bacău. În anul 1992 am intrat în Seminarul Liceal care se afla atunci în Iași. În anul 1998 am fost trimis să urmez cursurile ciclului teologic din Roma, la Universitatea Gregoriană După cursurile instituționale au urmat cele de licență în drept canonic la aceeași universitate, pe care le-am încheiat în anul 2003, an în care am fost numit vicar parohial în Parohia "Sf. Mihail Arhanghelul" din Săbăoani.

- Ați urmat apoi Academia Ecleziastică.
Da, în anul 2004, am fost trimis la Academia Ecleziastică din Roma, instituție ce se ocupă cu formarea viitorilor slujitori ai Sfântului Părinte în reprezentanțele pontificale din lumea întreagă, în cea mai mare parte nunțiaturi apostolice. Am urmat cursurile academiei timp de trei ani, anul acesta încheind și ciclul doctoral în drept canonic la aceeași Universitate Gregoriană și susținând o teză pe tema ideii de libertate religioasă în Europa după anul 1989.

- Ce înseamnă să fii diplomat al Sfântului Scaun?
După cum ați putut observa, am evitat să folosesc termenul de "diplomat" în prezentarea de mai înainte, nu pentru că nu ar fi corect, ci pentru a evidenția caracterul eclezial și pastoral al serviciului desfășurat de reprezentanțele Sfântului Părinte în întreaga lume. Menirea reprezentanțelor pontificale este aceea de a strânge cât mai mult legăturile dintre Bisericile locale și Sfântul Părinte papa (sau, cum se mai spune, cu Scaunul Sfântului Petru ori cu Sfântul Scaun). Totodată, reprezentanțele pontificale au și funcțiunea de a-l reprezenta pe Sfântul Părinte pe lângă autoritățile politice ale țărilor respective, iar nunților - reprezentanții Sfântului Părinte, care sunt și arhiepiscopi - le este recunoscut caracterul diplomatic al serviciului pe care îl desfășoară în baza dreptului diplomatic și a dreptului internațional. De aceea, cei care desfășoară acest serviciu se mai numesc și "diplomați ai Sfântului Scaun".

- Ce anume v-a făcut să alegeți această direcție?
Trebuie spus, înainte de toate, că acest serviciu nu depinde de o alegere personală. Este un mod prin care Bisericile locale îl ajută pe Sfântul Părinte în împlinirea misiunii sale. De aceea, atunci când Sfântul Părinte, prin colaboratorii săi, cere episcopilor diecezani preoți care pot desfășura acest serviciu, episcopii, la rândul lor, propun preoți care, după o perioadă de formare în Academia Ecleziastică din Roma, intră în serviciul Sfântului Părinte în reprezentanțele pontificale din întreaga lume.

- Vorbiți-ne despre misiunea pe care ați primit-o...
La sfârșitul cursurilor Academiei Ecleziastice din Roma, după susținerea tezei de doctorat și după examenul de absolvire a academiei, am primit numire de... să-i spunem secretar (titlul nu este tocmai acesta) pentru Nunțiatura Apostolică în Coasta de Fildeș. Mi s-a întâmplat de multe ori ca atunci când cineva mă întreabă unde voi merge, iar eu răspunzând că în Coasta de Fildeș, să mi se spună: "Ah, în misiune!". Este adevărat, într-un fel de misiune, dar puțin diferită. Când se vorbește de misiune "diplomatică", de multe ori se au în vedere ambientele oficiale, politice etc. Misiunea diplomatică a Sfântului Scaun este mult mai amplă, se extinde la tot ceea ce înseamnă Biserica locală: dieceze, misiuni, misionari, ordine călugărești etc. tot ce înseamnă viața Bisericii. Așadar, este o misiune, dar puțin diferită de cele pe care noi le cunoaștem de obicei. Cât despre Nunțiatura Apostolică în Coasta de Fildeș, poate vom avea ocazia să vorbim după ce o voi cunoaște mai bine...

- Care sunt amintirile cele mai frumoase pe care le păstrați despre Moldova și le purtați cu dv.?
Mi-ar fi dificil să fac o selecție din amintirile cele mai frumoase pe care le voi purta. Cu siguranță voi purta cu mine tot ceea ce înseamnă experiența de credință, viața de credință pe care am primit-o de mic aici în Moldova, în Dieceza de Iași. Această experiență am avut ocazia să o îmbogățesc cu experiența eclezială trăită la Roma în anii formării mele, și mai apoi cu experiența de vicar parohial la Săbăoani. Cred că, dacă ar trebui să le pun în ordine, ar rezulta un album de amintiri ce pleacă de la momentul în care am început să pricep cuvintele și gesturile sfintei Liturghii la biserica "Sf. Nicolae" din Bacău, trece prin experiența micii biserici dedicate sfântului Francisc din Izvoare-Bacău, unde am primit prima sfântă Împărtășanie și unde timp de mai mulți ani am fost cel mai mic ministrant. Trece prin experiența ca seminarist la noua Parohie "Sf. Cruce" din Bacău și nu poate să nu conțină amintiri de neuitat ale muncii pastorale desfășurate la Săbăoani unde m-am ocupat, ce-i drept pentru scurt timp, doar un an, cu pastorația tinerilor și cu pregătirea la sacramentul sfintei Căsătorii. Așadar, este un album destul de consistent care, sunt sigur, se va îmbogăți cu alte amintiri și experiențe și care, deși cuprinde ambiente, culturi și țări diferite, exprimă foarte bine ideea catolicității, adică a universalității Bisericii noastre.

A consemnat pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat