Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Pelerinaj la Cacica

Mii de pelerini au fost la Cacica în zilele de 14 și 15 august. În afara celor din România, au fost prezenți pelerini din Germania, Polonia, Ungaria, Austria, Italia... Printre autorități: ambasadorul Poloniei.

Un punct important din programul sărbătorilor a fost pelerinajul tinerilor. Tinerii, într-un număr mare (peste 350), l-au așteptat pe episcopul de Iași la circa 5 km de Cacica. Primind binecuvântarea, au parcurs drumul spre sanctuar, cântând și recitând sfântul Rozariu.

În momentul în care tinerii au ajuns la sanctuar, tocmai se încheia sfânta Liturghie solemnă de deschidere a pelerinajului prezidată de PS Petru Gherghel, Liturghie care începuse la ora 12.00. Episcopul de Iași i-a felicitat pe cei care au venit în pelerinaj pe jos, precum și pe cei prezenți. Făcând referință la scrisoarea pastorală semnată înainte de pelerinaj episcopul le-a spus: "Vă invităm să vă adăpați sufletul cu darul lui Isus ce-l promite celor ce întâlnesc pacea; vă invităm să simțiți milostivirea divină, în sacramentul sfintei Spovezi, sacramentul iertării și al reconcilierii, și la împărtășirea cu însăși viața divină, în sacramentul Euharistiei".

Dimineață, la ora 10.00, fusese o celebrare penitențială, iar la ora 16.00 Calea sfintei cruci urmată de adorație euharistică.

Sfânta Liturghie de la ora 18.00 a fost animată de tineri. Liturghia a fost prezidată de pr. Ioan Ciuraru, provincialul Franciscanilor Minori Conventuali din România. Predicatorul de anul acesta, pr. Marius Bâlha, OFMConv., i-a încurajat pe tineri s-o ia pe Maria ca model.

Privegherea mariană de la ora 22.00 a constituit pentru toți pelerinii apogeul ajunului sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Procesiunea cu lumânări, rugăciunea Vesperelor, sfântul Rozariu și multe cântece mariane s-au înălțat din sufletele pelerinilor, în ciuda ploii care nu mai voia să se oprească. Celebrarea a fost condusă de PS Aurel Percă. Mai mulți tineri au aprins lumânările de la lumânarea sfințită de episcop și apoi au împărțit lumină mulțimii. Predicatorul a vorbit despre lupta pe care trebuie s-o ducem cu păcatul. În luptă o avem alături pe Maria, care poate fi invocată prin rugăciunea Rozariului.

În ziua de hram, 15 august, au avut loc, la ora 06.00, sfânta Liturghie în limba română; la ora 07.30 sfânta Liturghie greco-catolică. Pr. Anton Diacu care a activat la Satu Mare a prezidat Liturghia în limba maghiară la ora 08.00. La ora 09.15 s-a celebrat sfânta Liturghie în limba polonă, iar la aceeași oră, pr. Johann Proschinger a prezidat sfânta Liturghie în limba germană.

În centrul zilei de 15 august a stat Liturghia de hram celebrată la ora 11.00, de PS Aurel, care, în aceeași zi, și-a sărbătorit și aniversarul. Au concelebrat peste 70 de preoți. Excelența sa a dezvoltat ideea bucuriei sărbătorii Adormirii Maicii Domnului ca semn și speranță pentru noi; în Maria, Dumnezeu a ridicat și trupul nostru; în Maria contemplăm desăvârșirea mântuirii. Liturghia a fost transmisă și la Radio Iași. Preasfințitul a încurajat bolnavii și persoanele în vârstă care de acasă ascultau Liturghia. I-a îndemnat pe toți să se străduiască să se asemene tot mai mult cu Maria.

La final, după ce au fost binecuvântate florile și obiectele religioase, episcopul auxiliar a pus o placă de marmură neagră în piața care va fi construită în fața sanctuarului și va purta numele papei Ioan Paul al II-lea. Piatra a fost sfințită în ziua precedentă de PS Petru Gherghel. Prin grija autorităților centrale și locale, prin grija părintelui paroh și a Comunității "Dom Polschi" din Bucovina, Cacica va avea o piață și un bust al papei.

Peste 30 de preoți au ajutat la spovezi și la distribuirea sfintei împărtășanii. Tineri din Acțiunea Catolică și din Scout s-au implicat în organizare.

Ce a însemnat sărbătoarea de anul acesta? "Bucurie, speranță, încredere, mulțumire...", a răspuns pr. Romuald Bulai, parohul comunității. "Acestea sunt sentimentele pe care le nutresc cei care se adresează în rugăciune preasfintei Fecioare Maria în sanctuarul din Cacica".

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat