Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Gânduri crestine -

Apostolul neamurilor

Istoria mântuirii cunoaște un beneficiar de excepție al harului de multe feluri, pe bine-cunoscutul de-a lungul celor două milenii creștine, pe Saul din Tars, după convertire Paul, apostol al popoarelor.

Personalitatea, viața și activitatea sa ne sunt bine reliefate în surse biografice și autobiografice de primă mână, cuprinse în canonul Sfintelor Scripturi: Faptele Apostolilor, scrisorile pauline și cele ale sfântului apostol Petru.

După cum declară Paul însuși, a trăit încă din tinerețe ca fariseu, în tagma cea mai strictă a religiei iudaice. Aici a crezut de cuviință că trebuie să facă multe împotriva numelui lui Isus Nazarineanul: a târât pe mulți dintre sfinți (creștini) în închisori, primind împuternicire de la arhierei, iar când erau uciși își dădea încuviințarea împotriva lor. Într-o astfel de acțiune are loc convertirea sa minunată, radicală, pe drumul Damascului, săvârșită de Isus însuși care se declară una cu toți cei persecutați de Saul: "Eu sunt Isus pe care tu îl persecuți". Totodată i se spune și scopul acestei intervenții: "...Ca să te pun deoparte ca slujitor și martor ale celor pe care le-ai văzut și ale celor pe care le vei vedea. Eu te voi salva de acest popor (iudeu, prigonitor) și de păgânii la care te trimit ca să le deschizi ochii, să-i întorci de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor și moștenirea, împreună cu cei sfințiți prin credința în mine (cf. Fap 26,1-18).

Angajarea este acceptată fără rezerve, ca un slujitor mai râvnic decât alții, suportând eforturi, închisori, bătăi multiple, pericol de moarte, naufragiu, călătorii istovitoare, primejdii din partea tâlharilor, a conaționalilor, a fraților mincinoși, a păgânilor, în cetate, în pustiu, în frig și fără haine, și, pe lângă cele exterioare, preocuparea zilnică pentru toate Bisericile. Gândindu-se la toate acestea, se întreabă: "Cine este slab și eu să nu fiu slab? Cine este scandalizat și eu să nu mă aprind?" (cf. 2Cor 11,7-21).

În numerele următoare ale revistei Lumina creștinului vom prezenta detalii privitoare la această personalitate creștină gigantică, având în vedere și faptul că magisteriul suprem al Bisericii a dispus ca spațiul de timp din iunie 2008 până în iunie 2009, să fie un an paulin.

P.A.D.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat