Hrăniţi-vă cu dragoste!

Mi-e greu să trăiesc fără tine, spunea un soţ într-o zi soţiei sale. Nu, să nu mă înţelegi greşit. Sunt suficient de matur să pricep că nu eşti pentru mine un "obiect" care să-mi satisfacă plăcerile. Tu eşti un om, diferit de mine, şi totuşi atât de asemănător mie. Eşti un dar pe care mi l-a făcut Dumnezeu şi pentru care îi mulţumesc.

Sunt atâtea moduri în care ne putem arăta iubirea faţă de cineva.

Am întâlnit un tată care, spunea el, din iubire faţă de copii, după ce se aşezau la masă, erau puşi să privească timp de cinci minute mâncarea fără să poată mânca din ea, tocmai pentru a învăţa s-o preţuiască.

Un altul, după ce le promitea o zi întreagă că seara vor putea privi la televizor, când sosea momentul, le afişa pe ecran o hârtie pe care scria: "Privitul la televizor nu face bine! Este timp pierdut! Aşadar, vom merge de bunăvoie la culcare!" Iar copiii încă o dată păcăliţi, neavând încotro, mergeau la culcare.

Într-o altă parte, o mamă îşi bate fiica motivându-i că astfel îi vrea binele. Bineînţeles, fiica i-a mulţumit şi a recunoscut că "nu este vrednică de atâta iubire!"

Un frate mai mare îşi pune mereu fratele mai mic să-i cureţe ghetele, motivând că astfel îşi arată respectul. Acesta i-a curăţat o dată doar o jumătate de gheată. După ce i-a reamintit că este o formă prin care îi pretinde respectul, fratele mai mare l-a pedepsit nelăsându-l să meargă la joacă, iar mama a fost de acord.

Am văzut însă şi oameni care ştiu să se iubească.

Vecina mea şi-a rupt piciorul, iar soţul, pe lângă faptul că asigură toate treburile gospodăriei, o poartă zilnic pe braţe până pe terasa din spatele casei, având grijă să nu-i lipsească nimic. Îi stă alături ore în şir ascultând-o şi încurajând-o.

M-a impresionat zilele trecute gestul unui pensionar. Din mica lui pensie a cumpărat două kilograme de biscuiţi şi le-a oferit unei familii cu mulţi copii, motivând că atât îşi poate permite.

O mamă, venind cu fiica la panoul unde erau afişate rezultatele examenului de bacalaureat, văzând că nu luase examenul, a mângâiat-o pe obraz încurajând-o şi asigurând-o că mai sunt şi alte posibilităţi, iar fiica şi-a strâns mama în braţe sărutând-o.

Nu pot să uit nici momentul în care, ferindu-se de o maşină, un copil a lovit cu bicicleta un bătrân. Acesta s-a uitat lung la copil, i-a zâmbit şi i-a spus: "Era să dea peste tine!"

Mi-ar plăcea să ştiu că întreaga lume se iubeşte. Cât mi-aş dori să nu mai fie invidie, oamenii să nu se mai arate cu degetul, cei care greşesc să fie înţeleşi şi ajutaţi cu răbdare, cei mari să nu fie plini de sine. Aş vrea o lume, ce-i drept, cam idealistă, dar dacă fiecare ar face tot ceea ce face, din iubire şi cu iubire, ea ar arăta altfel.

De fapt, la ce-i folosesc copilului toate jucăriile din lume, dacă nu simte iubirea părinţilor? Cum poate depăşi adolescentul această perioadă dificilă din viaţă dacă nu simte pe nimeni aproape? Cum poate tânărul să facă o alegere potrivită dacă nu are suficiente modele? Şi cum poate să fie familia familie dacă în ea există egoism şi lipsă de respect reciproc?

Dacă s-ar putea face un meniu din dragoste, acesta ar trebui să arate astfel: Mai întâi ar fi nevoie de doi "oameni" sau chiar de mai mulţi, dar "oameni" să fie. Înaintea lor se presupune că există deja "o masă" de alţi oameni pe care ar trebui să se sprijine cu multă încredere. Felul întâi să fie format din supă de înţelegere, amestecat cu o bună doză de toleranţă. La felul doi s-ar putea servi respect amestecat cu stimă, cu preţuire şi cu dăruire de sine. La sfârşit, ca desert, trebuie să recunoască toţi că deşi atât de limitaţi în toate, ar putea să-şi permită o desăvârşire în iubire, aşa cum este Dumnezeu. Hrăniţi-vă cu dragoste! Are gust bun! (Eduard)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba