Scriptură contra grafomanie

"Biblia vorbeşte mult lumii de astăzi, iar limbajul ei, metodele sale narative şi faptul că foloseşte în mod frecvent simboluri, toate acestea sunt în strictă vecinătate cu ceea ce reclamă limbajul mass-media pentru a fi incisiv. Biblia este o mină inepuizabilă...". Afirmaţiile aparţin cardinalului biblist Carlo Maria Martini.

Textul vorbeşte pe de o parte de Sfintele Scripturi şi de atâtea scrieri fără valoare şi fără conţinut pe de altă parte. Sau cu valoare, dar greu accesibile. Mă refer la cărţi. Un profesor universitar, recomandând o carte de-a sa - poate că şi din spirit de umilinţă - spunea că a scris-o pentru că aşa ceva se cere în curriculum. Era conştient că sunt şi alte multe variante cel puţin la fel de bune, iar în paranteză făcea referire la grafomanie: dorinţa obsedantă de a scrie, de a scrie cu orice preţ, de a scrie pentru că prinde bine la imagine, de a scrie şi iar de a scrie. Unii susţineau că o dată cu epoca celei de-a doua oralităţi (declanşată de mijloacele audio-vizuale) se va scrie şi se va citi din ce în ce mai puţin. Dacă treaba cu cititul pare să se confirme, de scris se scrie parcă cu şi mai multă înverşunare. Memorii şi ficţiune. Obsesii şi nostalgii. Propuneri şi opiniadă. Inflaţie şi labirint. La ce bun toate acestea?

Era o vreme când aproape în fiecare familie exista o carte; nu orice fel de carte: o carte specială, o carte ţinută la mare cinste şi citită cu sfinţenie. Desigur, este vorba despre Biblie (sau cel puţin despre Noul Testament). Că se mai deţineau şi alte nenumărate cărţi sau nu, asta-i altă discuţie. Nu vreau să fac apologia reducţionismului. Expresia homo unius libri (omul unei singure cărţi) nici măcar nu s-ar potrivi de vreme ce se tratează despre Scripturi (la plural). Importanţa constă în a şti să faci distincţie.

În cazul Bibliei, dincolo de literă se află Duhul Domnului, Duh care "umple universul şi, îmbrăţişând orice lucru, cunoaşte orice grai" (Înţ 1,7). Este apoi semantica împreună cu acel ansamblu de condiţii necesare şi suficiente pentru a exprima ceva plin de semnificaţie. Este experienţa de credinţă trăită şi transmisă de cele mai multe ori în primă fază prin viu grai. Este procesul de filtrare şi sedimentare. Este reflecţia, sensibilitatea şi responsabilitatea celui inspirat de Duhul Sfânt să dea o anumită formă. Abia într-un final se poate vorbi de consemnare în scris, eventual ca rezultat al unei redactări decisive. Şi mai este bineînţeles şi traducerea (în ceea ce ne priveşte). Distanţa în timp şi spaţiu, necunoscutele legate de numele autorului uman sau locul de provenienţă, diferenţa de mentalitate şi cultură, toate acestea nu diminuează absolut cu nimic conţinutul Scripturilor.

Iată de ce Biblia "vorbeşte", ea este o "mină inepuizabilă". Nu numai pentru că ar fi fost recunoscută de o autoritate drept Carte Sfântă. Din ea, şi ceea ce dă pe dinafară este viaţă. Căci chiar şi picăturile irigă. Ba tocmai picăturile căzute una după alta şi nicidecum puhoiul. Aşa se explică forţa fragmentelor care se citesc şi se meditează. Pe când atâtea cărţi - chiar şi cele citite dintr-o suflare - pot fi uşor recunoscute în expresia eminesciană: "Ce e val ca valul trece". Or, valurile pot distruge, pot purta murdării, pot lăsa în urma lor mizerie. Ca să nu mai vorbim de rea-voinţa unor grafomani cu pretenţie de autori la modă, care "produc" în serie.

Pentru a nu cădea în mrejele unei multitudini de "oferte" - chiar şi în domeniul religiozităţii (infectată cu superstiţii) - se impune discernământul. Cu Biblia în minte şi în inimă vei şti să faci întotdeauna distincţie.

Pr. Cristian Chinez