Anul Sfântului Paul
Un an dedicat sfântului Paul va fi în perioada iunie 2008 - iunie 2009. Evenimente liturgice, culturale și ecumenice, pelerinaje, reuniuni de studiu și publicații speciale cu textele pauline, precum și diferite inițiative pastorale și sociale vor fi la Roma, în diferite dieceze, la sanctuare, în mănăstiri.
În ajunul solemnității Sfinților Apostoli Petru și Paul, papa Benedict al XVI-lea a prezidat celebrarea primelor vespere - rugăciunea de seară - în bazilica "San Paolo fuori le mura" și a proclamat oficial Anul Paulin la împlinirea a două milenii de la nașterea apostolului neamurilor.
"Acest An Paulin va putea să se desfășoare în mod privilegiat la Roma, unde de douăzeci de secole se găsește sub altarul papal al acestei bazilici sarcofagul care, potrivit părerii comune a experților și tradiției necontestate, păstrează rămășițele apostolului Paul. La bazilica papală și la abația benedictină omonimă de lângă aceasta vor putea să aibă loc o serie de evenimente liturgice, culturale și ecumenice, precum și diferite inițiative pastorale și sociale, toate inspirate din spiritualitatea paulină".
"Apoi, a mai arătat Sfântul Părinte, în toate părțile lumii, inițiative asemănătoare vor putea fi realizate în dieceze, la sanctuare, la locurile de cult de către instituții călugărești, de studiu sau de asistență, ce poartă numele sfântului Paul sau care se inspiră din figura și învățătura sa".
Anul nașterii apostolului neamurilor s-ar situa, după istorici, între anii 7 și 10 după Cristos. Prigonitor înverșunat al creștinilor, pe drumul Damascului a căzut la pământ orbit de lumina divină. A trecut apoi fără ezitare de partea Răstignitului și l-a urmat fără regrete, trăind și lucrând pentru el. Saul, devenit Paul sau Pavel, a străbătut peste 5.000 de km pentru a evangheliza Asia Mică și Europa. Pentru Cristos a suferit și a murit ca martir la Roma în anul 67.
Toamna trecută, papa Benedict al XVI-lea a dedicat mai multe cateheze de miercuri figurii și gândirii sfântului Paul.
Încă din 28 februarie, la o conferință de presă, cardinalul Andrea Cordero Lanza di Montezemolo, arhipreot al bazilicii "San Paolo fuori le mura", a vorbit despre dedicarea unui an apostolului neamurilor. Atunci au fost prezentate cercetările arheologice din jurul sarcofagului în mod tradițional considerat al sfântului Paul, aflat sub altarul principal al bazilicii. Cardinalul încuraja sanctuarele din lumea întreagă să participe la celebrarea acestui an, în special din locurile care sunt legate de sfântul Paul: Ierusalim, Turcia și alte regiuni ale Orientului Mijlociu.
Prima dată, la conferința de presă din 11 decembrie 2006, oficiali ai Vaticanului au descris excavările care se făceau la bazilica romană, anunțând descoperirea unui mormânt. Giorgio Filippi, arheologul care a supervizat lucrările de sub altarul bazilicii, a explicat cum echipa sa a dezvelit un sarcofag mare din marmură. Deasupra sarcofagului scria "Sfântul Paul, apostol". Este un "fapt istoric de necontestat" că bazilica "San Paolo fuori le mura" a fost construită pe mormântul apostolului, a afirmat Filippi. Locația exactă a mormântului a fost pierdută de-a lungul secolelor. Ultimele excavări, începute în 2002 și încheiate în noiembrie 2006, au descoperit sarcofagul sub podeaua actualei clădiri, într-o zonă corespunzând absidei bazilicii originale construită sub împăratul Constantin. După un incendiu care în 1823 a distrus aproape în totalitate bazilica, lucrările de reparații au îngropat sarcofagul în ciment. Apoi sarcofagul a fost regăsit. Are 2,55 metri în lungime, 1,25 metri lățime și 0,97 metri înălțime.
Pr. Cornel Cadar