Scrisoare către fiul preot

Ieri, la Liturghia solemnă, părintele paroh a anunţat consacrarea ta ca preot. Abia mă mai ţineau picioarele de emoţie. Eram undeva în banca a treia din spate, acolo unde ştii că stăteam de obicei. Lângă mine erau, întâmplător, naşa ta de botez şi bunica. În timp ce părintele făcea anunţul, bunica m-a privit, mi-a zâmbit şi mi-a făcut un gest de încurajare. Era pentru prima dată când realizam ce înseamnă să fii mamă de preot. Sigur, nu mai ştiu care au fost celelalte anunţuri. Nu am fost atentă nici la binecuvântarea finală, iar la sfârşitul Liturghiei, nu am avut curajul să ies o dată cu toată lumea. Eram prea emoţionată. Am rămas în biserică şi i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru fericirea pe care mi-o dăduse. În acel moment mi-au trecut prin minte toate momentele importante din viaţa ta.

Te vedeam mic, cum te aduceam la Botez şi cum, prin plânsul tău, ai deranjat întreaga Liturghie. Abia după Botez, în mod inexplicabil, te-ai liniştit. Cei din jur au şi spus că vei fi preot. Mărturisesc că nu i-am crezut, dar am nutrit în sufletul meu această dorinţă. Care mamă nu şi-ar dori un fiu preot!

Mi-am amintit şi de prima ta sfântă Împărtăşanie, cum te-am îmbrăcat în pantalonaşi negri, cu acea cămăşuţă albă, peste care părintele ţi-a pus gulerul de "marinar". Eram tare mândră văzându-te. Mă bucuram că ai sufletul curat şi-mi doream nespus de mult să te ştiu mereu aşa.

A venit apoi acel moment în care mi-ai spus că vrei să te faci preot. Nici nu primisei Mirul. Erai un copil uşor influenţabil şi-mi amintesc şi acum că ţi-ai exprimat această dorinţă după ce ai primit o iconiţă pentru că ai răspuns bine la o predică, la Liturghia copiilor.

La Mir, pentru că am luat în serios dorinţa ta, am complotat cu naşul şi, prin el, ţi-am oferit prima ta Biblie. Nu ţi-am spus acest lucru niciodată, dar acum nu pot să nu ţi-o spun. M-a impresionat bucuria ta la vederea acelei Biblii. A fost un semn în plus că dorinţa de a deveni preot începea să devină serioasă.

Te-ai dus apoi la seminar. Împreună cu fraţii tăi şi cu tata, ne-am rugat mult, pentru ca tu să nu ai emoţii. Să dai răspunsurile potrivite şi apoi, o dată admis, să rămâi statornic.

Îţi spun tot pentru prima dată cât am suferit când, în anul III fiind, ne-ai spus că te retragi. A fost un şoc pentru mine. În acelaşi timp, ceva în sufletul meu îmi spunea că e mai bine să te retragi acum şi să fii un laic bun, decât să ajungi preot şi să nu-ţi faci datoria. M-am rugat mult pentru tine, mai ales atunci. Simţeam că treci printr-un moment de criză şi că îi vei face faţă. Acum pot să-ţi spun că acesta este motivul pentru care tatăl tău s-a lăsat de fumat.

Nu vei înţelege niciodată sentimentele pe care le trăiesc văzându-te la capătul acestui drum. Ştiu în acelaşi timp că sfinţirea ta ca preot nu este sfârşitul unui drum, ci începutul lui. Ne-am rugat pentru tine şi te-am însoţit cum am putut în toată această perioadă. De acum e rândul tău să nu dezamăgeşti.

Mă gândesc astăzi şi la acele mame care şi-au pus speranţa în fiii lor, dar care nu au ajuns la capăt. Greutatea vieţii de seminar sau poate o problemă de sănătate i-a determinat să abandoneze drumul. Dacă aş putea să le dau şi lor din bucuria mea! Ştiu că eu nu sunt mai presus decât ele, iar dacă ele nu trăiesc astăzi bucuria pe care o trăiesc eu, nu e vina lor şi nici meritul meu. Cred că aşa a voit Dumnezeu.

La ora la care şi alţii vor putea citi această scrisoare, tu vei fi deja preot, iar emoţiile prin care trec acum vor fi şi mai mari în ziua hirotonirii tale, precum şi la prima ta Liturghie în comunitatea natală.

Dacă mă întrebi ce am făcut în anii în care tu ai fost la seminar, pot să-ţi spun, fără să greşesc; cu trupul am fost în şi pentru casă, dar cu sufletul am fost la seminar. Am parcurs alături de tine fiecare zi, fiecare examen, fiecare încercare, fiecare bucurie, iar acum îi mulţumesc lui Dumnezeu că prin tine mi-a dat un preot. (Elena)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba