Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Legea si dreptul tau -

Curier juridic

- Care poate fi durata maximă de stabilire a unei perioade de probă la încheierea unui contract individual de muncă?

Perioada de probă poate avea cel mult 30 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere. În cazul muncitorilor necalificați, perioada de probă are caracter excepțional și nu poate depăși 5 zile lucrătoare. Absolvenții instituțiilor de învățământ se încadrează la debutul lor în profesie pe baza unei perioade de probă de cel mult 6 luni.

Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la inițiativa oricăreia dintre părți.

În perioada de probă salariatul se bucură de toate drepturile și are toate obligațiile prevăzute în legislația muncii, în contractul colectiv de muncă aplicabil, în regulamentul intern, precum și în contractul individual de muncă. Perioada de probă constituie vechime în muncă. De asemenea, clauza de neconcurență nu poate fi stabilită pe durata perioadei de probă.

Pe durata executării unui contract individual de muncă nu poate fi stabilită decât o singură perioadă de probă. Prin excepție, salariatul poate fi supus la o nouă perioadă de probă în situația în care acesta debutează la același angajator într-o nouă funcție sau profesie ori urmează să presteze activitatea într-un loc de muncă cu condiții grele, vătămătoare sau periculoase.

Angajarea succesivă a mai mult de trei persoane pe perioade de probă pentru același post este interzisă.

- În urma cererii pentru restituirea unui teren, întemeiată pe Legea nr. 10/2001, instanța de judecată a apreciat că este imposibilă restituirea în natură și a acordat despăgubiri în echivalent. Cum pot intra în posesia acestor despăgubiri?

Fondul Proprietatea a fost creat de statul român ca instrument pentru despăgubirea proprietarilor cărora le-au fost confiscate imobilele. Potrivit Legii nr. 247/2005, Fondul Proprietatea este acea entitate destinată realizării plății prin echivalent a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989. Fondul Proprietatea S.A. a fost constituit ca organism de plasament colectiv în valori mobiliare, înființat sub forma unei societăți de investiții financiare, care funcționează în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005, ale Legii nr. 297/2004 privind piața de capital și ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată.

Procedura prealabilă despăgubirilor este următoarea:

1) Secretariatul Comisiei Centrale centralizează și analizează dosarele depuse, le transmite evaluatorului desemnat în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea întocmirii raportului de evaluare. Evaluatorul întocmește raportul de evaluare, pe care îl transmite Comisiei Centrale. Acesta conține cuantumul despăgubirilor, în limita cărora se acordă titlurile de despăgubire.

2) În baza raportului de evaluare, Comisia Centrală emite decizia reprezentând titlul de despăgubire.

3) Pentru a transforma titlurile de despăgubire în acțiuni la Fondul Proprietatea, proprietarul trebuie să completeze un formular - cerere la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

4) Conversia este făcută de Fondul Proprietatea prin înscrierea în baza de date Regisco a deținătorului Titlului de Despăgubire cu un număr de acțiuni corespunzător formulei Valoare Titlu de Despăgubire / 1 RON = număr de acțiuni.

5) Regisco emite un certificat deținătorului de acțiuni, în care se notează cantitatea de acțiuni deținute și numărul lor, corespunzător numerotării din baza de date Regisco.

6) Titularii pot valorifica acțiunile imediat. Ei pot contracta o firmă de brokeri care să le ofere consultanță cu privire la vânzarea acțiunilor, în cazul în care doresc să facă acest lucru.

Av. Tudor Duca



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat