Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Mesajul sfintilor -

Clement Romanul

Continuăm itinerarul început numărul trecut în lumea Sfinților Părinți, împreună cu Benedict al XVI-lea și ne oprim la viața și activitatea sfântului Clement Romanul, care nu a pregetat să dea mărturie cu propriul sânge pentru Cristos.

Sfântul Clement, episcop al Romei (88-97), este al treilea succesor al lui Petru, după Lin și Anaclet. Referitor la viața sa, mărturia cea mai importantă este aceea a sfântului Irineu, episcop de Lyon, până în anul 202. El atestă că sfântul Clement "îi văzuse pe apostoli", "se întâlnise cu ei", și "avea încă în urechi predica lor, și înaintea ochilor tradiția lor" (Adv. haer. 3,3,3). Autoritatea și prestigiul acestui episcop al Romei erau atât de mari, încât lui i-au fost atribuite diferite scrieri, însă unica lucrare ce îi aparține cu siguranță este Scrisoarea către Corinteni.

Intervenția lui Clement era impusă de mari probleme care existau în Biserica din Corint: prezbiterii comunității, fuseseră depuși de unii tineri contestatari. Durerosul fapt este amintit, încă o dată, de sfântul Irineu, care scrie: "Sub Clement, ivindu-se o dispută nu chiar neînsemnată între credincioșii din Corint, Biserica din Roma a trimis corintenilor o scrisoare foarte importantă pentru a-i reconcilia, pentru a reînnoi credința lor și a vesti tradiția, pe care de puțin timp ea o primise de la apostoli" (Adv. haer. 3,3,3). Putem, așadar, spune că această scrisoare constituie o primă exercitare a primatului roman după moartea sfântului Petru. (...) Înainte de toate se află anunțul plin de bucurie al harului care mântuiește. Domnul ne pregătește și ne oferă iertarea, ne oferă iubirea sa, harul de a fi creștini, frații și surorile sale. De aceea trebuie să ne angajăm în mod coerent față de darul primit și să răspundem anunțului mântuirii printr-un drum generos și curajos de convertire.

Oportunitatea imediată a scrisorii oferă episcopului Romei posibilitatea unei ample intervenții asupra identității Bisericii și asupra misiunii sale. Dacă la Corint au existat abuzuri, observă Clement, motivul trebuie căutat în slăbirea carității și a altor virtuți creștine indispensabile.

(...) Referindu-se la liturgia vechiului Israel, Clement dezvăluie idealul său de Biserică. Ea este adunată de "unicul Duh de har revărsat asupra noastră", care viețuiește în diferitele membre ale trupului lui Cristos, în care toți, uniți fără nici o separare, sunt "membre unii altora" (46,6-7). Distincția clară între "laic" și ierarhie nu înseamnă nicidecum contrapunere, ci doar această legătură organică a trupului, a unui organism, cu diferite funcții. În privința capilor comunităților, Clement explică în mod clar doctrina succesiunii apostolice. Normele care o reglementează derivă în cele din urmă de la Dumnezeu însuși. Tatăl l-a trimis pe Isus Cristos, care la rândul său i-a trimis pe apostoli. Ei apoi i-au trimis pe primii capi ai comunităților și au stabilit ca lor să le urmeze alți bărbați demni.

În sfârșit, "marea rugăciune" oferă o respirație cosmică argumentărilor precedente. Clement îl laudă pe Dumnezeu și îi mulțumește pentru minunata sa providență iubitoare, care a creat lumea și continuă să o salveze și să o sfințească. O însemnătate aparte o are invocația pentru conducători. După textele din Noul Testament, ea reprezintă cea mai veche rugăciune pentru instituțiile politice. Rugându-se pentru autorități, Clement recunoaște legitimitatea instituțiilor politice în orânduirea stabilită de Dumnezeu; în același timp, el își arată preocuparea ca autoritățile să fie docile față de Dumnezeu și "să exercite puterea pe care Dumnezeu le-a dat-o în pace și blândețe cu evlavie" (61,2).

Astfel scrisoarea lui Clement abordează numeroase teme de actualitate continuă. Ea este cu atât mai semnificativă, întrucât dovedește, încă din primul secol, grija Bisericii din Roma, care prezidează în caritate toate celelalte Biserici.

Traducere de pr. Paul Butnaru



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat