Sesiunea de primăvară a CER
La Seminarul Greco-Catolic din Oradea, în zilele de 13 și 14 mai, s-a desfășurat sesiunea de primăvară a Conferinței Episcopilor din România.
Au participat, ca invitați, Excelența sa Jean-Claude Périsset, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, Adrian Lemeni, ministru secretar de stat la Ministerul Culturii și Cultelor, Excelența sa Franz Alfred Graf Hartig, ambasador al Ordinului Suveran Militar de Malta, pr. Wilhelm Dancă, rectorul Institutului Teologic din Iași, abatele Fejes Rudolf Anzelm O. Praem. prepozit- prelat, din partea CSMR.
Duminică, 13 mai, atât episcopii greco-catolici cât și episcopii romano-catolici au participat la Liturghia solemnă de celebrare a 230 de ani de la înființarea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.
În cadrul lucrărilor, episcopii catolici au discutat despre: statutul juridic al persoanelor consacrate (bărbați și femei) în România; problema căsătoriilor mixte; normele "copyright" pentru traducerea și publicarea tuturor documentelor de la Sfântul Scaun și a operelor personale ale suveranului pontif; problema Legii Cultelor și prezentarea Statutului, adică a Codului de Drept Canonic Latin și Oriental; situația Facultăților de Teologie (Institutelor Teologice Romano și Greco-Catolice) și procesul Bologna; participarea la Ziua Mondială a Tinerilor de la Sydney; întâlnirea președinților Conferințelor Episcopilor din Sud-Estul Europei (Oradea, 1-4 martie); întâlnirea COMECE de la Roma (22-25 martie); Cea de-a III-a Întâlnire Ecumenică Europeană de la Sibiu (4-9 septembrie); aprobarea Statutului Acțiunii Catolice.
A fost ales noul președinte al Conferinței Episcopilor din România în persoana ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop și mitropolit de București.
La sfârșit s-a stabilit ca sesiunea de toamnă a Conferinței Episcopilor din România să se desfășoare la Șumuleu, în zilele de 15 și 16 octombrie.
Pr. Cazimir Budău