Nimic fără Dumnezeu

"Al Domnului este pământul şi tot ce este pe el, lumea şi cei care locuiesc în ea" (Ps 23,1).

Primele cuvinte ale Crezului sunt fără echivoc: "Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, creatorul cerului şi al pământului". Următoarele completează aceeaşi credinţă în Fiul, Mântuitor, şi în Duhul Sfânt, iubirea Treimii celei de o fiinţă şi nedespărţite.

Întreaga viaţă a fiinţei umane, capodoperă a creaţiei divine, este în strânsă legătură cu Dumnezeu, creatorul, răscumpărătorul şi sfinţitorul. Numai întunecarea minţii prin păcat duce la tăgăduirea acestei dependenţe: "A spus nebunul în inima sa, nu este Dumnezeu" (Ps 13,1).

Funcţionarea normală a busolei omului face ca sufletul să se îndrepte mereu spre Dumnezeu, pe care îl consideră şi îl doreşte ca pe binele său suprem: "Cum doreşte cerbul izvoarele de apă, aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule, sufletul meu e însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu", sete care nu va fi potolită decât în viziunea fericită, finală, "când voi veni şi mă voi arăta în faţa lui Dumnezeu?" (Ps 41,1-2).

Cu claritatea gândirii şi ardoarea iubirii, sfântul Augustin putea mărturisi: "Ne-ai creat pentru tine, Doamne, şi neliniştită ne este inima până când ajunge să se odihnească în tine".

Ne impresionează planta pe care o numim floarea soarelui, pentru orientarea ei permanentă spre soare. Dacă şi oamenii, asemenea acestei plante, ar căuta mereu faţa lui Dumnezeu, întreaga omenire ar fi un lan imens, scăldat în lumina, căldura şi rodnicia iubirii divine! Uleiul bine mirositor al harului ar alimenta necontenit pe fiii împărăţiei lui Dumnezeu.

Câtă pace şi bucurie mobilizatoare pentru bine coboară în sufletele noastre la primirea lui Isus în sfânta Împărtăşanie, cântându-i: "Eşti soare sfânt pentru noi, o Isuse! Revarsă har şi lumină în noi!" Ne-am prăbuşi, Doamne, în întuneric, de nu ai fi tu, soare sfânt, drum spre cer!

Când românul credincios vrea să-i facă o adevărată urare semenului său, îi spune: Să te ajute Dumnezeu şi Maica Domnului! Această credinţă profundă a poporului român a fost apreciată de monarhia regală, când şi-a ales ca deviză: Nihil sine Deo! Nimic fără Dumnezeu!

Vrem ordine, propăşire şi fericire adevărată? Răspunsul clar este numai acesta: Nimic fără Dumnezeu!

"Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi oameni şi vă plecaţi: Căci cu noi este Dumnezeu!" Aşa să fie, acum şi în vecie!

P.A.D.