Cristos este viu!

Era într-un penitenciar al securităţii din Moscova. O deţinută, cu numele Arsenief, povesti o întâmplare din acest loc al terorii:

Într-o seară, o tovarăşă de celulă îmi şopti la ureche:
- Ştiţi ce zi este mâine? Mâine este Paştele!

Era Paştele aşa de aproape? Paştele reprezintă bucurie pentru întreaga omenire. Doar noi eram excluse de la această bucurie. Mergeam tristă de-a lungul coridorului. Deodată izbucni un strigăt în liniştea apăsătoare:
- Cristos a înviat!

Cine îndrăznise oare să strige acest salut pascal? M-am uitat la însoţitoarea mea. Ochii ei mari luminau în chipul ei palid. Atunci răsună răspunsul, cu voci bucuroase, din fiecare celulă:
- Adevărat că a înviat!

Gardienii, miraţi, înlemniră. O asemenea obrăznicie, cum gândeau ei, nu li se mai întâmplase niciodată. S-au repezit asupra tinerei fete şi au luat-o cu ei. După patru zile se întoarse în celulă. Faţa îi era slăbită de tot. Fusese dusă într-o celulă unde drept pedeapsă nu primi căldură şi mâncare.
- Am vestit totuşi în închisoare vestea cea bună a Paştelui, îmi spuse ea cu faţa luminândă. Toate celelalte nu contează!

(Daniel Ciobanu, Să educăm prin pilde şi povestioare, Editura "Presa Bună", Iaşi, 1999, p. 69)