Știri externe
În audiență
Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit la 5 ianuarie cu fr. Alois, noul lider al Comunității de la Taizé. Fr. Alois, catolic german, a devenit conducătorul comunității ecumenice în august 2005. El i-a urmat fratelui Roger Schutz, fondatorul Comunității de la Taizé, decedat la 16 august. Încă de pe vremea papei Ioan al XXIII-lea, conducătorul Comunității de la Taizé este primit anual de pontif în audiență. Pentru fr. Alois a fost prima întâlnire de acest gen, în noua sa postură. Benedict al XVI-lea l-a primit pe fr. Alois la Vatican după încheierea întâlnirii anuale europene organizate de Taizé. Între 28 decembrie 2005 și 1 ianuarie 2006, aproximativ 50.000 de tineri au fost primiți la Milano la acest eveniment, ajuns la a 28-a ediție. Ca în fiecare an, au participat și tineri români, catolici, ortodocși și protestanți. Comunitatea de la Taizé a fost fondată de fr. Roger în 1940 și are acum peste 100 de frați din diferite confesiuni creștine, din 30 de țări. În fiecare an, zeci de mii de pelerini, majoritatea tineri, vizitează Comunitatea din Franța.
Familii în misiune
În prima audiență acordată comunităților din Mișcarea Neocatecumenală, papa Benedict al XVI-lea a trimis peste 200 de familii în misiune în dieceze din întreaga lume. Aproximativ zece mii de persoane au participat la 12 ianuarie la întâlnirea din Aula "Paul al VI-lea". Au participat, de asemenea, inițiatorii mișcării, Kiko Argüello, Carmen Hernández și pr. Mario Pezzi, precum și 1.100 de preoți formați în seminariile "Redemptoris Mater" care au înflorit din aceste comunități. Ideea "familiilor misionare" a apărut în 1986, ca răspuns la apelul papei Ioan Paul al II-lea de a se începe noua evanghelizare. Membrii acestor familii, aparținând comunităților neocatecumenale, se oferă ca voluntari care să meargă în țări în care Biserica are nevoie de ajutor. Există 20.000 de comunități neocatecumenale în 900 de dieceze din lume. Aproximativ 3.000 de preoți au venit din inima acestor comunități, alături de 1.500 de seminariști și 5.000 de persoane consacrate.
Ambasador la Vatican
Domnul Marius Lazurcă, directorul Centrului Cultural Județean Arad, a fost numit ambasador al României la Vatican. Dl. Lazurcă are patru copii, este specializat în antropologie (în care are și doctorat la Sorbona), literatură comparată și literatură franceză. De asemenea, este autorul mai multor volume și articole științifice. Marius Lazurcă este și realizator al "Strategiei culturale a județului Arad", primul document de politici culturale adoptat de o autoritate publică din România. Noul ambasador al României la Vatican este membru al Fundației "A Treia Europă". Lazurcă îl va înlocui la Vatican pe actualul ambasador Mihail Dobre. Noul ambasador vorbește cinci limbi străine.
Dialogul cu reformații
Sfântul Părinte a primit în audiență în Vatican, la 7 ianuarie, delegația Alianței Mondiale a Bisericilor Reformate, condusă de președintele organizației, Clifton Kirkpatrick. Papa Benedict al XVI-lea a amintit, printre altele, de a 40-a aniversare a încheierii Conciliului Vatican II și a promulgării decretului despre ecumenism "Unitatis redintegratio", afirmând: "Dialogul catolico-reformat, care a început puțin după aceea, a contribuit mult la imperioasa operă de reflecție teologică și de investigare istorică, indispensabilă pentru depășirea diviziunilor tragice apărute între creștini în secolul al XVI-lea. Unul dintre rezultatele dialogului a fost identificarea domeniilor de convergență între înțelegerea reformată a Bisericii ca "Creatura Verbi" și înțelegerea catolică a Bisericii ca sacrament primordial al harului revărsat de Dumnezeu în Cristos". Pe lângă întâlnirea cu papa, delegația s-a întâlnit și cu conducerile Consiliilor Pontificale pentru Promovarea Unității Creștine, respectiv pentru Justiție și Pace. Alianța Mondială a Bisericilor Reformate cuprinde peste 75 de milioane de creștini reformați din 218 Biserici din 107 țări.
Speranțe pentru dialog
Suntem în anul în care va fi relansat dialogul dintre Biserica Catolică și Bisericile Ortodoxe, subliniază un articol din L'Osservatore romano. Raportul redactat de Mons. Eleuterio Fortino, subsecretar al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, publicat în ediția italiană din 19 ianuarie, explică faptul că relațiile dintre aceste Biserici s-au deblocat în ultimele luni. Astfel, între 18 și 25 septembrie 2006, Biserica Ortodoxă Sârbă va fi gazda sesiunii plenare a comisiei mixte formate din reprezentanți ai Bisericii Catolice și ai diferitelor Biserici Ortodoxe, reluându-se lucrările suspendate de la întâlnirea din anul 2000. Întâlnirea de la Belgrad va avea loc mulțumită implicării patriarhului ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului.
Martirii credinței în 2005
Un episcop, 20 de preoți, doi călugări, două călugărițe și un laic s-au adăugat la lista de lucrători pastorali din misiune care au suferit moarte violentă în anul care a trecut. Acest număr este aproape dublu față de cel de 15 morți înregistrat în 2004. Noua cifră apare în Martirologiul Bisericii contemporane, publicat de Congregația pentru Evanghelizarea Popoarelor. Acesta nu se referă doar la misionari în sensul strict al cuvântului, ci la întreg personalul eclezial care a fost omorât sau care și-a sacrificat viața ca parte a mărturiei pentru credință. Cel mai mare număr de victime a fost înregistrat în cele două Americi, cu moartea a opt preoți, două călugărițe și doi călugări. Raportul mai arată că "Africa s-a udat cu sângele unui episcop, șase preoți și un laic". Patru preoți și-au pierdut viețile în Asia pentru Evanghelie: trei în India și unul în Indonezia, se arată în raport. Belgia a fost de asemenea, scena uciderii unui preot, precum și Rusia.
Catholica.ro la 4 ani
Ajuns la "venerabila" vârstă de 4 ani, Catholica.ro a marcat aniversarea printr-o serie de surprize pentru vizitatori, dar și pentru abonați. Noul design al sitului, lucrat în ultimele săptămâni, și care a ținut cont de sugestiile unora dintre vizitatori, a preluat locul vechiului design. Modificările aduse sitului sunt multe (culori pentru sit care pot fi selectate de vizitatori, crearea de conturi protejate cu parolă, îmbunătățiri la partea tehnică și altele). O altă noutate aniversară este desigur lansarea revistei "Lumea catholica" (http://www.catholica.ro/revista/index.asp). Realizatorii sitului declară: "Ne dorim ca în acest nou an al existenței noastre să ne slujim vizitatorii și abonații mai bine, cu știri redactate mai atent, cu informații mai multe și mai de calitate, oferite cât mai prompt posibil". Situl Catholica.ro este sursa de unde sunt preluate o parte a știrilor externe publicate în revista "Lumina creștinului".