Vasile Gabor

Continuăm prezentarea de scurte biografii ale martirilor Bisericii locale din anii regimului ateo-comunist. În acest număr: pr. Vasile Gabor (1919-1954).

Preotul Vasile Gabor s-a născut la 28 mai 1919, la Bârgăuani. A urmat Seminarul din Iaşi şi Colegiul "De Propaganda Fide" din Roma, unde a fost hirotonit preot în 1942. A activat în parohiile Văleni, Tămăşeni, Berzunţi, precum şi la Seminarul din Iaşi, în calitate de profesor şi administrator.

În 1948, Securitatea din Roman a încercat să-l aresteze la Tămăşeni, reuşind însă să se salveze cu ajutorul sătenilor. S-a refugiat la Parohia Berzunţi de unde pleacă apoi la Buruienişu de Sus începând cu 5 iunie 1949, la rudele sale şi la familia dascălului Zaharia. A rămas ascuns într-un bordei săpat în malul Tazlăului, unde va muri în 1954, de dublă pneumonie, fiind înmormântat în secret în sacristia bisericii locale.

Preotul Vasile Gabor a intrat în vizorul Securităţii începând cu 3 august 1948. În baza funcţiei pe care a avut-o, de casier şi gestionar al Seminarului diecezan, preotul Vasile Gabor a făcut parte din comisia care a predat în august 1948 bunurile Seminarului către comisia guvernamentală. Părăsind Iaşiul, pr. Gabor s-a retras, cu acordul episcopului Durcovici, la Tămăşeni. La 7 septembrie 1948, un grup de procurori şi jandarmi au pătruns în casa părintească din Tămăşeni, sub pretextul că acolo s-ar fi aflat bunuri din rezervele fostului Seminar diecezan. În baza acestei "probe", părintele Gabor a fost arestat, urmând a fi trimis în justiţie pentru "sabotaj".

În momentul în care s-a luat decizia arestării preotului Vasile Gabor, pr. Mihai Chelaru, paroh de Tămăşeni, a reuşit să mobilizeze în numai 10 minute aproape o mie de săteni, împiedicându-se astfel arestarea. Timp de o săptămână, zi şi noapte, aceştia au continuat să-l apere pe părintele Gabor, care a reuşit să fugă înainte de intervenţia în forţă a trupelor de Securitate. Acţiunea eşuată a Securităţii a fost catalogată de şefii acesteia drept un "fapt dăunător" care ar fi insuflat mult curaj preoţilor şi populaţiei catolice.

Parchetul General al Curţii de Apel Iaşi a deschis, în octombrie 1948, acţiune penală împotriva preotului Vasile Gabor, care urma a fi judecat în baza art. 236 din Codul penal. Este probabil ca procesul să nu fi avut loc în lipsa inculpatului, deoarece acest lucru ar fi fost menţionat în 1949, când împotriva părintelui Gabor s-a deschis un alt dosar penal. La 15 decembrie 1949, Tribunalul Militar Iaşi l-a condamnat pe acesta (în contumacie) la un an de închisoare corecţională şi plata sumei de 2.000 de lei, cheltuieli de judecată, pentru "delictul de favorizare a infractorului". Vina atribuită preotului Gabor a fost aceea că ar fi ştiut de prezenţa în clădirea Seminarului din Strada Col. Langa, nr. 7, în 1947, a prizonierului german Willi Seife.

Potrivit declaraţiei date în timpul anchetei de preotul Trifaş, părintele Gabor nici măcar nu vorbise cu prizonierul german, deoarece nu cunoştea bine limba germană. În absenţa inculpatului, sentinţele din 15 decembrie 1949 au fost afişate la sediul Episcopiei Catolice, ultimul domiciliu legal al pr. Gabor.

A murit la 19 octombrie 1954, la doar 35 de ani, în condiţii dramatice, refuzând să apeleze la un medic, din teama de a nu fi trădată gazda sa, dascălul Gheorghe Zaharia, cel care i-a procurat alimente şi medicamente în toată această perioadă.

În emoţionanta mărturie a dascălului Zaharia, publicată în Almanahul "Presa Bună" 1994, sub titlul Viaţa grea a preotului Vasile Gabor, se afirmă, la un moment dat, în mod greşit, că în zilele care i-au precedat moartea s-ar fi încheiat la Iaşi "procesul de spionaj" în care ar fi fost implicat. Părintele Gabor n-a fost implicat în nici un alt proces, singurele fiind cele descrise mai sus.

Dr. Dănuţ Doboş