Acțiunea Catolică: Aproape 2.300 de membri în 47 de parohii
Primul Consiliu Diecezan al Acțiunii Catolice, din acest an asociativ, a avut loc în ziua de 15 ianuarie, în Oratoriul "Maria Bambina" (Parohia "Sfânta Cruce" din Bacău). Au fost prezente 30 de persoane, reprezentanți ai comitetului director și responsabili ai consiliilor sectoriale și zonale, precum și pr. Felix Roca, asistent spiritual general, și sr. Silvia Brandiu, colaborator activ al asociației.
Consiliul diecezan a avut următoarea ordine de zi: Situația depunerii adeziunii; Ștafeta rugăciunii; Weekend-ul de comunicare de la Iași (activitate FRAC); Campusuri sectoriale; Campus diecezan; Echipele de lucru AC; Formarea în cadrul asociației; Discuții. Sugestii. Propuneri. Întâlnirea s-a deschis prin salutul tinerilor gazdă, care și-au declarat bucuria că acest consiliu AC se desfășoară în cadrul parohiei lor. La ora 10.30, membrii Consiliului Diecezan au participat la o sfântă Liturghie comunitară. A urmat dezbaterea punctelor din ordinea de zi.
Astfel, în anul asociativ 2005-2006, Acțiunea Catolică din Dieceza de Iași este prezentă în 47 de parohii și are 2.291 de membri. Parohiile simpatizante sunt: Adjud, Florești, Mircești și Târgu Frumos. Având în centrul activităților sale tema anului, Sfânta Scriptură, Acțiunea Catolică va promova prin "Ștafeta rugăciunii", practicarea, în grupurile parohiale, a lectio divina. Weekend-ul de comunicare este o activitate organizată de Federația Română a Acțiunii Catolice (FRAC). Întâlnirea se va desfășura la Iași, la Casa "Don Orione", în perioada 17-19 martie 2006 și va avea ca temă "Comunicarea pastorală". Fiecare sector asociativ (copii, tineri adulți) va organiza în următoarele trei luni câte un campus de formare, iar campusul diecezan va reuni reprezentanți ai tuturor nivelurilor de vârstă asociative.
S-a prezentat situația echipelor de lucru AC. S-a vorbit despre redactarea unei broșuri de prezentare a asociației, despre reactualizarea sitului etc. Punctul central al dezbaterilor a fost formarea în cadrul asociației. La fiecare punct din ordinea de zi s-a insistat pe importanța formării, care oferă calitate vieții persoanei. Au mai fost prezenți la întâlnire pr. Cristian Alecu, vicar al parohiei "Sfânta Cruce" din Bacău, care a prezentat salutul său și al părintelui paroh și pr. Claudiu Iștoc, responsabil al Centrului Misionar Diecezan, care a vorbit despre animarea misionară din dieceză. Acțiunea Catolică și-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu Centrul Misionar, în vederea promovării spiritului misionar creștin.
Anca Lucaci
* * *
Statistică
- ACC (Acțiunea Catolică a Copiilor) este prezentă în 25 de parohii având un număr de 963 de copii și 166 de animatori
- ACT (Acțiunea Catolica a Tinerilor) este prezentă în 45 de parohii cu un număr de 903 membri;
- ACA (Acțiunea Catolică Adulți) este prezentă în 15 parohii cu un număr de 259 de membri.
În anul asociativ 2005-2006, Acțiunea Catolică este prezentă în 47 de parohii ale diecezei și are 2.291 de membri.