Știri externe
Calendar pontifical
Biroul de presă al Sfântului Scaun a publicat calendarul celebrărilor prezidate de Benedict al XVI-lea până la sfârșitul anului. La 2 noiembrie, papa va prezida comemorarea pontifilor defuncți cu o Liturghie în Grotele Vaticane, iar la 4 noiembrie, în bazilica vaticană, o Liturghie pentru cardinalii și episcopii decedați în ultimul an. Între 28 noiembrie - 1 decembrie, Benedict al XVI-lea va efectua călătoria apostolică în Turcia, cu etapele principale la Ankara, Izmir, Efes și Istanbul. La 8 decembrie, va merge în Piața Spania, din Roma, pentru actul de venerație adus Mariei Neprihănite. La 10 decembrie, va efectua o vizită pastorală în Parohia "Sfânta Maria, Steaua Evanghelizării" din Roma. La 24 decembrie, în solemnitatea Nașterii Domnului, papa va prezida în bazilica vaticană sfânta Liturghie de la miezul nopții, iar la 25 decembrie, la amiază, va da mesajul și binecuvântarea "urbi et orbi" de la loja centrală a bazilicii. În fine, la 31 decembrie, la ora 18.00, în bazilica "Sfântul Petru", papa Benedict va prezida primele vespere de la solemnitatea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cu un Te Deum de mulțumire pentru anul încheiat.
Preot ucis
Pr. Ricardo Antonio Romero, de 39 de ani, a fost în mod brutal asasinat luni, 25 septembrie, în regiunea Sonsonate, în vestul Salvadorului. Conform poliției locale, pr. Romero, fost paroh la catedrala din Sonsonate, mergea pe stradă în plină zi în Acajutla, când a fost încercuit de un grup de bărbați necunoscuți care l-au bătut cu pietre și bâte până l-au omorât. Motivul din spatele crimei a rămas încă necunoscut. Salvadorul este măcinat de violențe soldate zilnic cu mai multe crime.
Liturghii în limba română
* Începând din octombrie, pentru catolicii români din Londra, se celebrează sfânta Liturghie romano-catolică în limba română în fiecare duminică, la ora locală 11.00, la adresa: St. Sebastian & St. Pancras Catholic Church, Presbytery, Hay Lane 22, Kingsbury, London, NW9 0NG. Înainte de fiecare Liturghie sunt ocazii de spovezi. Părintele Robert Mățău, responsabilul cu pastorația românilor din Londra și împrejurimi, poate fi contactat prin: e-mail: robert.matau@gmail.com, robertmatau@rcdow.org.uk; tel.: 0044/020.8204.4392.
* Începând cu 5 noiembrie, în fiecare duminică, la ora 16.00, se va celebra sfânta Liturghie în limba română, pentru românii care se află în Milano sau în împrejurimi. Înainte de sfânta Liturghie vor fi ocazii de spovezi. Liturghia se va celebra în biserica "Spirito Santo", care se află în Corsico, Piazza Europa, 3. Responsabilul comunității milaneze, pr. Maricel-Irinel Mititelu, poate fi contactat la: tel.: 0039/3334107653; 0039/024479686; e-mail: mititelumarcel@yahoo.it.
În fața imigranților
PS Antonio Mattiazzo, episcop de Padova, a celebrat o Liturghie în ziua de duminică, 1 octombrie, în biserica aparținând comunității române din Padova împreună cu membri din comunitatea catolică română și cu membri din toate comunitățile de imigranți din localitate. După Liturghie cei prezenți s-au putut întâlni și au discutat cu episcopul, precum și în grupuri, putând astfel să se cunoască mai bine. (Pr. Ionel Jicmon)
Primul hram
Comunitatea românilor catolici din Verona a celebrat, duminică, 8 octombrie, primul hram, de la întemeierea ei. Protectoarea comunității este sfânta Tereza a Pruncului Isus. În biserica Surorilor Ursuline de pe Str. Muro Padri, 24, din Verona, unde se celebrează sfânta Liturghie în fiecare duminică, la ora 11.00, un număr mare de români s-au adunat să o cinstească pe ocrotitoarea lor. În afara Liturghiei din Verona, se mai celebrează câte o Liturghie în limba română, lunar, astfel: prima duminică din lună, la ora 09.00, la Grezzana; penultima duminică din lună, la ora 09.00, la Stra (Colognola ai Colli); ultima duminică din lună, la ora 8.30, la Castel d'Ario (aproape de Mantova). (Pr. Daniel Mărtinaș)
Ecumenism
La reședința Episcopiei Române Unită cu Roma (Greco-Catolică) de Lugoj, în zilele de 9 și 10 octombrie, a avut loc întâlnirea responsabililor diecezani și eparhiali cu probleme ecumenice. Tema întâlniri: "Scrisoarea enciclică Ut unum sint - viziune profetică a Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea despre ecumenism". Din partea Diecezei de Iași a participat pr. Iosif Dorcu. S-a discutat despre situația ecumenismului din România și din lume, despre inițiative administrative în domeniu. Fiecare delegat prezent a ilustrat principalele aspecte din realitatea ecumenică a propriei dieceze sau eparhii din ultimul an. În finalul întâlnirii s-au făcut o serie de propuneri concrete pentru noul an pastoral 2006-2007.