Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Mesajul sfintilor -

Roza Venerini

Roza Venerini, fondatoarea Congregației "Maestre Pie Venerini", a fost proclamată sfântă, duminică, 15 octombrie, fiind canonizată împreună cu alți trei fericiți (Rafael Guizar y Valencia, Filip Smaldone și Teodora Guérin). O delegație din Dieceza de Iași a participat la canonizare. Printre participanți s-a aflat și PS Petru Gherghel.

Roza Venerini s-a născut la 9 februarie 1656 la Viterbo, în Italia. Părinții săi, Goffredo și Maria Venerini, i-au dat o educație creștină și umană deosebită. Roza era înzestrată cu o inteligență și o iubire foarte mare față de Dumnezeu. La vârsta de 7 ani, scrie primul său biograf, pr. Girolamo Andreucci, a făcut vot de a se consacra lui Dumnezeu pentru toată viața.

În toamna anului 1676, la vârsta de 20 de ani, a intrat în Mănăstirea dominicană "Sfânta Ecaterina" din Viterbo. A rămas în mănăstire doar câteva luni, fiind constrânsă să se întoarcă acasă din cauza morții premature a tatălui. Dumnezeu a încercat-o și în anii următori: fratele său Dominic a murit la 27 de ani, apoi i-a murit și mama. În luna mai 1684, Roza aduna în casa părintească fetele și femeile vecine pentru a recita Rozariul. Ea a observat situația tristă în care trăiau femeile: femeia era sclava sărăciei culturale, morale și spirituale. Atunci și-a înțeles chemarea: aceea de a se dedica instruirii și formării creștine a tinerelor, în școală.

La 30 august 1685, cu aprobarea episcopului de Viterbo, card. Urbano Sacchetti, Roza a deschis prima școală publică feminină din Italia. Din 1692 până în 1694, la chemarea episcopului din Montefiascone, a deschis aici zece școli și apoi altele la Lazio, iar la 8 decembrie 1713 a deschis o școală și la Roma.

A murit la 7 mai 1728, după ce a deschis mai mult de 40 de școli, în faimă de sfințenie.

"A educa pentru a salva" a devenit motoul care le determină pe surorile "Maestre Pie Venerini" să continue "lucrarea Domnului" dorită de fondatoarea lor și să răspândească în lume carisma sfintei Roza: "Eliberarea de ignoranță și de orice rău pentru ca în orice persoană să se realizeze planul lui Dumnezeu".

Congregația și-a răspândit activitatea în multe țări, printre care și în România, unde sunt trei case: Bacău, Pildești și Târgu Jiu.

La 15 octombrie, papa Benedict al XVI-lea a spus cu ocazia canonizării: "Sfânta Roza Venerini este un exemplu de ucenic al lui Cristos, gata să părăsească totul pentru a împlini voința lui Dumnezeu. Deseori îi plăcea să repete: "Mă simt atât de țintuită în voința divină, încât nu mă apasă nici moartea, nici viața: vreau să trăiesc atât cât vrea el și vreau să-l slujesc atât cât îi place lui și nimic mai mult"". Sfânta Roza nu se mulțumea să ofere tinerelor o instruire adecvată, ci se preocupa să le asigure o formare completă cu referiri adânci la învățătura doctrinară a Bisericii. Stilul său apostolic continuă să caracterizeze și astăzi viața Congregației "Maestre Pie Venerini", fondată de ea. La solemnitatea de canonizare au fost invitați din România șapte preoți care au colaborat cu această congregație, mai mulți credincioși în frunte cu PS Petru Gherghel.

A doua zi, luni, 16 octombrie, la ora 17.00, în sanctuarul "Madonna della Quercia" din Viterbo, în cadrul unei sfinte Liturghii solemne, 24 de tinere, dintre care 19 din România, au depus voturile pe viață, în fața ES card. Agostino Vallini, a ES Petru Gherghel și a altor opt episcopi și 50 de preoți. Au fost prezenți și mulți credincioși din țările unde activează congregația.

Pr. Isidor Dâscă



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat