Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Biserică nouă la Roman

PS Petru Gherghel a consacrat altarul și a sfințit biserica "Fericitul Ieremia Valahul" din Roman, duminică, 29 octombrie.

A fost aleasă această zi deoarece în ziua de 30 octombrie 1983, pa-pa Ioan Paul al II-lea, de vie și fericită amintire, în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc în Piața "Sfântul Petru" din Roma, l-a ridicat pe fratele Ieremia la cinstea altarelor declarându-l fericit. Mai mult, anul acesta s-au împlinit 450 de ani de la nașterea patronului acestei biserici.

Municipiul Roman are aproximativ 80.000 de locuitori, dintre care 10.741 sunt romano-catolici, până nu demult toți formând Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus". Acum mai sunt încă trei parohii: în 1996 s-a înființat Parohia "Inima Neprihănită a Mariei", care are biserica aproape finisată; la 1 august 1999, s-a înființat Parohia "Fericitul Ieremia Valahul", cu biserica tocmai sfințită; iar la 1 august 2004 s-a înființat Parohia "Isus, Bunul Păstor", care are biserica în construcție.

Dacă în prezent persoanele din Parohia "Fericitul Ieremia Valahul" se bucură de măreția clădirii, de provocatorul chip al lui Cristos răstignit, postat pe fațada bisericii, care te întâmpină încă din stradă, de atât de realul și pătrunzătorul chip al celui care este iubire crucificată ce tronează peste întreaga biserică, de mozaicurile fericitului Ieremia și ale preasfintei Fecioare Maria, de vitraliile care îți iau privirea prin claritatea, luminozitatea și coloritul imaginilor care reprezintă scene din viața Mântuitorului, de mărimea și echilibrul statuetelor, de spațiul și căldura din timpul iernii..., ele și-au trăit și hrănit credința într-o capelă scurtă, îngustă, joasă, dar devenită dragă. La 5 mai 2002, cu ocazia hramului comunității, pr. Ludovic Butnărașu s-a bucurat împreună cu credincioșii de sfințirea de către PS Aurel Percă a pietrei de temelie a bisericii. În martie 2003 s-a început construirea subsolului bisericii, iar în prima duminică din Adventul aceluiași an s-a celebrat aici prima sfântă Liturghie.

La 15 decembrie 2004 a fost numit un nou paroh al acestei comunități în persoana pr. Alois Moraru. Acesta împreună cu consiliul parohial au decis ca în aprilie 2005 să se continue lucrările. Ceea ce s-a și întâmplat de fapt, plecând de la cota zero, de la nivelul solului. Printr-un efort susținut au fost căutate și găsite diferite soluții pentru sursele de finanțare.

Cu ajutorul primit, biserica a ajuns să fie terminată. Este o biserică clasică, are 32 m lungime, 15,5 m lățime, 14,5 m înălțimea interioară și 39,5 m înălțimea turnului cu tot cu crucea din inox. Comunitatea are 482 de familii, dintre care 31 sunt în străinătate și au dorit să rămână înscrise în această parohie. Inserând și persoanele care sunt momentan în afara comunității la studiu sau la muncă, rezultă că parohia numără 1.578 de credincioși.

Dincolo de toate acestea, la ceremonia de dedicare a bisericii și de consacrare a altarului, preoții prezenți și miile de credincioși au avut prilejul de a-și aminti că Biserica se află în aceia care cred și primesc în ea darul credinței, care pentru ei devine viață. Au înțeles că numai Biserica sacrament, ca realitate vie, ce se regăsește, ce devine conștientă de sine în mod deosebit în acest spațiu sacru, care este construcția fizică, îi înalță sufletește pe oameni, le oferă patrie și speranță, le oferă, mai exact, o patrie care este speranță, cale spre viața veșnică.

Din cuvântul PS Petru Gherghel, cei care l-au ascultat în biserică, precum și cei care l-au urmărit pe două ecrane mari lângă ea, au putut să-și dea seama că Biserica nu trăiește decât în noi, trăiește din lupta pentru sfințenie a celor ce nu sunt sfinți, luptă care, bineînțeles, trăiește din darul lui Dumnezeu, fără de care ea nu poate exista. Această luptă devine rodnică și constructivă numai dacă este însuflețită de spiritul unei adevărate iubiri.

Pr. Romeo Neculai



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat