Știri interne
Pastorația vocațională
În casa fraților și surorilor carmeliți din satul Luncani, județul Bacău, în perioada 5-7 septembrie, s-a desfășurat a doua parte a cursului destinat animatorilor de pastorație vocațională intercongregațională din România. Cursul a fost organizat de Federația Conferinței Române a Superioarelor Majore din România, iar prezentarea lui a fost realizată de sr. Francesca Pratillo, FSP, fr. Fabian Rubio, FMS, sr. Patricia Rediu, CJ. S-a prezentat aspectul teologic al pastorației vocaționale și pedagogia vocațiilor. S-au aprofundat anumite concepte și atitudini cum ar fi: originea pastorației vocaționale, alegerea vocațională, itinerarul vocațional etc. S-a stabilit pentru luna august 2007 un campus de discernământ destinat tinerilor, în Luncani și în Satu Mare. (pr. Octavian Enache)
Conferință Caritas
Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași a fost gazda, în zilele de 11 și 12 septembrie, pentru participanții la lucrările Conferinței Internaționale "Organizațiile Caritas din Europa Centrală și de Est în fața provocărilor: parteneriatul și accesarea fondurilor europene". Evenimentul a fost organizat de Confederația Caritas România și a adunat la masa dezbaterilor reprezentanți ai organizațiilor Caritas din Europa de Est, ai Caritasurilor din România, clerici ai Bisericilor Romano-Catolică, Greco-Catolică și Ortodoxă, oficialități ale administrației publice locale și reprezentanți ai societății civile. Lucrările conferinței s-au desfășurat și pe grupuri de lucru; oaspeții din Malta, Bulgaria, Albania, Grecia, Letonia, Rusia, Estonia sau Georgia au analizat împreună cu reprezentanții Caritasurilor din România mijloacele prin care proiectele sociale est-europene pot atrage susținerea financiară a programelor majore ce vor fi lansate de Uniunea Europeană, după aderarea României și Bulgariei. (Ninel Berneagă)
Cruce misionară
La Valea Mare, în ziua de 16 septembrie, trei novice din Congregația "Surorile Franciscane Misionare de Assisi" au făcut profesiunea temporară pe un an în cadrul unei Liturghii la care au fost prezente sr. Maria Porundi, superioară viceprovincială în România, sr. Bernadeta Ciobanu, maestra de novice, pr. Ioan Ciuraru, ministru provincial al Provinciei "Sf. Iosif" din România, un mare număr de preoți, surori din toate comunitățile congregației, părinții, frații și surorile candidatelor, precum și alți credincioși care au dorit să fie prezenți la eveniment. La sfârșitul Liturghiei, sr. Maria Porundi a încredințat crucea misionară la trei surori: sr. Bernaveta Tancău, sr. Veronica Matieș și sr. Adriana Miclăuș. Acestea vor merge în misiune în Republica Moldova, la Glodeni, Parohia Stârcea.
Seminarul mic
Ziua de 17 septembrie va rămâne în istoria Seminarului Liceal "Sf. Iosif" din Bacău: după 12 ani de așteptare și speranță, după ani de muncă și de sacrificii, noul sediu al Seminarului și-a deschis porțile pentru a-i primi pe cei 101 tineri care doresc să se pregătească în vederea sfintei Preoții. Celebrarea care a marcat acest eveniment a fost prezidată de PS Aurel Percă și a coincis cu hramul bisericii "Sf. Cruce" din Bacău. Au participat 27 de preoți, reprezentanți ai autorităților locale, inspectorul școlar general al ISJ Bacău și peste 3.000 de credincioși. Seminarul va fi sfințit duminică, 26 noiembrie. Adresa nouă: Seminarul Liceal Romano- Catolic "Sf. Iosif" - Bacău, Calea Moldovei, 233, 600353-Bacău, tel. (seminar): 0334/401662; 0334/401663, tel. + fax (director): 0234/574513, e-mail: santon@rdslink.ro; www.seminarbacau.cnet.ro, seminarbacau@cnet.ro. Liceul Catolic a rămas în continuare pe strada Condorilor în incinta Liceului "Henri Coandă". (Emanuel Mihoc și Gabriel Hălănduț)
Profesiuni
* La Institutul Teologic Romano- Catolic Franciscan din Roman, în ziua de vineri, 8 septembrie, 21 de frați franciscani conventuali au depus profesiunea perpetuă, devenind astfel membrii pe viață ai Ordinului Fraților Minori Conventuali, Provincia "Sfântul Iosif" din România. În cadrul aceluiași ordin, la Prăjești (BC), în ziua de duminică, 10 septembrie, nouă novici au depus profesiunea temporară, pe o perioadă de un an.
* În biserica "Sfântul Francisc" din Borzești, în cadrul sfintei Liturghii a hramului din ziua de 30 septembrie, a fost profesiunea temporară a cinci novici în cadrul Ordinului Fraților Minori Capucini.
Sfințire de convent
În cadrul Custodiei "Fericitul Ieremia" a Fraților Minori Capucini, în ziua de sâmbătă, 23 septembrie, a avut loc sfințirea noului convent din Roman, dedicat Sfântului Padre Pio din Pietrelcina. Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Petru Gherghel, fiind prezenți mulți preoți, atât din țară cât și din străinătate, un număr mare de persoane consacrate și numeroși credincioși din cele patru parohii ale Romanului și din împrejurimi. Lucrările la convent au început în vara anului 2004, preluându-se structura de la Primăria Municipiului Roman. În prezent conventul are rol de casă de formare pentru frații care se pregătesc pentru profesiunea perpetuă și pentru sfânta Preoție. Actualmente conventul găzduiește 14 frați. (Fr. Nicolae Zamfirache)
Adunare generală AC
La Casa părinților salezieni din Bacău a avut loc Adunarea Generală a Acțiunii Catolice din Dieceza de Iași în ziua de 30 septembrie, cu tema: "Mărturisitori ai prezenței lui Cristos". Ordinea de zi a cuprins prezentarea activităților desfășurate în anul asociativ 2005-2006; dezbaterea și aprobarea programului de activități pentru noul an asociativ; sugestii și propuneri. Acțiunea Catolică "Sfântul Iosif" este o asociație de laici care se angajează la realizarea scopului apostolic general al Bisericii, în formă comunitară și organică și în directă colaborare cu ierarhia Bisericii. Este prezentă în 47 de parohii din Dieceza de Iași cu peste 2.300 de membri și simpatizanți.
Biserică nouă
Liturghia de consacrare a altarului și sfințire a bisericii "Regina Sfântului Rozariu" din Săbăoani va avea loc sâmbătă, 7 octombrie, la ora 11.00. Biserica ce o va avea drept patroană pe Sfânta Fecioară, Regina Rozariului este cel de-al treilea lăcaș catolic de cult din Parohia Săbăoani. Are dimensiunile de 60x26x50 m și a fost ridicată prin munca credincioșilor și prin generozitatea multor altor persoane între 10 septembrie 2003 și 7 octombrie 2006. Mai multe detalii sunt disponibile pe situl parohial www.sabaoani.cnet.ro. (Pr. Mihăiță Blaj)
Noi diaconi
În sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi (4 octombrie), va fi celebrată o Liturghie specială în cadrul căreia zece frați franciscani (șase conventuali și patru capucini) vor fi hirotoniți diaconi. Sfânta Liturghie, prezidată de PS Petru Gherghel, va începe la ora 10.30, la Institutul Teologic Franciscan din Roman. Candidații la treapta diaconatului sunt (ultimii patru capucini): Petru Andrieș (Sagna), Ciprian Budău (Nicolae Bălcescu), Alois Butacu (Luizi-Călugăra), Iosif Cadar (Hălăucești), Cristian Clopoțel (Hălăucești), Liviu Romila (Huși-Corni), Vicențiu Bejan (Galbeni), Lucian Dumea (Bălușești), Albert Goșman (Buruienești), Marcel Neted (Buruienești).
Liturghii pentru studenți
Pentru studenții romano-catolici, de limbă română, care învață la facultățile din Cluj-Napoca, se va celebra în fiecare duminică și sărbătoare de poruncă o Liturghie romano-catolică, în perioada 8 octombrie 2006 - 29 iunie 2007. În zilele de duminică se va celebra la ora 13.30, iar în zilele de sărbătoare de poruncă la ora 17.30. Liturghia va fi în capela Seminarului Teologic Greco-Catolic (Str. Moților, 26, Cluj-Napoca). Pentru relații și eventuale lămuriri poate fi contactat pr. Marcelin Rotaru la adresa de mai sus sau la telefon 0744/536744.
Pe scurt
- 12-19 august: Campus de formare AC la Treviso (Italia), unde au participat și 16 tineri români
- 19 august: Inaugurarea căminului din Barticești
- 21-23 august: Campus pentru 60 de copii la Ștefan cel Mare
- 27 august: Vizita episcopului Petru Gherghel la Mănăstirea Benedictină "Maica Unității" din Viișoara (Piatra Neamț)
- 8 septembrie: Congregația "Maria Bambina" - 15 ani de prezență în Faraoani
- 15-17 septembrie: Consiliu diecezan AC la Mănăstirea "Don Orione" din Iași
- 16 septembrie: Începerea noviciatului pentru trei tineri la Seminarul Teologic Capucin "Fericitul Ieremia" din Onești
- 13-15 octombrie: Festival cultural Kolping Moldova 2006 la Centrul diecezan de spiritualitate "Don Bosco" din Pralea
- 24 octombrie: Simpozion la Butea cu ocazia 120 de ani de la inaugurarea statuii sfintei Fecioare Maria din localitate.