Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Pelerinaj la Lourdes. Însemnări

În perioada 4-15 septembrie, 144 de persoane din Dieceza de Iași au fost în pelerinaj la Lourdes. Lor li s-au adăugat la Lourdes și în câteva locuri de pelerinaj alți 41 din jurul Bacăului. Pelerinajul s-a organizat cu ocazia împlinirii a 120 de ani de când la Butea a fost adusă de la Lourdes o statuie a Maicii Domnului și de când primii români au mers în pelerinaj pentru a se ruga la Lourdes. Bregenz, La Salette-Fallavaux, Lourdes, Torino, Milano, Padova, Bad Deutsch Altenburg, Budapesta, Sighetu Marmației - sunt câteva dintre localitățile pe unde au poposit pelerinii. Mai jos sunt redate o parte din însemnările unuia dintre pelerini.

Vineri, 8 septembrie. Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului ne găsește la Lourdes. Prin aerul primenit după ploaia din ajun, însoțiți de un soare prietenos de dimineață, pornim în procesiune pe străzile orașului. Purtând steagul marian, flancat de drapele tricolore, în frunte cu episcopul străbatem orașul până la Grotă recitând rozariul. Așa a început peregrinarea noastră pe la locurile cele mai importante de la Lourdes. Ne-am oprit toți pentru o rugăciune la Grota Massabielle, apoi am urcat treptele celor trei biserici suprapuse: bazilica "Sfântul Rozariu", cripta și bazilica "Neprihănita Zămislire". Era primul contact cu aceste locuri prin excelență sfinte, și de aceea emoțiile erau pe măsură. Am văzut persoane din grupul nostru extaziate de bucurie sau chiar plângând și rugându-se. Pentru mulți era momentul unei împliniri, a realizării unui vis.

În după-amiaza zilei, la ora 14.00, a fost programată o Liturghie (prima la Lourdes) la capela "Sf. Iosif" (vis-a-vis de bazilica "Pius al X-lea"). Episcopul a fost înconjurat aici de preoții participanți la pelerinaj: pr. Iulian Kropp, pr. Petru Blaj, pr. Valentin Cochior, pr. Mihai Cătău, pr. Claudiu Nedelciu, pr. Iosif Dorcu, dar și de alți preoți veniți la Lourdes: pr. Romuald Bulai, pr. Mihai Budău și pr. Petru Budău. Un cuvânt de bun venit a fost adresat de pr. Mihai Percă, cel care reprezintă Dieceza de Iași la Lourdes.

În aceeași zi o mare parte a pelerinilor a putut urmări procesiunea cu sfântul sacrament de la ora 17.00. După procesiune urmează adorația sfântului sacrament, iar apoi binecuvântarea specială a bolnavilor.

În seara zilei de 8 septembrie grupul de voluntari ai Asociației "Caritas", prezent în Cite de Pierre, unde a fost cazat grupul de pelerini, a avut un marș al păcii și o seară festivă. Am putea spune că grupul de voluntari din România a prezentat un program artistic de excepție. Au mai participat grupuri din Cehia, Ucraina și Franța. Episcopul de Iași a avut o întâlnire cu grupul român și a apreciat generozitatea și voluntariatul lor.

Ziua de sâmbătă se anunța interesantă încă de la primele ore ale dimineții. Înainte de a răsări soarele am pornit spre Grota Massabielle, unde era programată Liturghia în limba română pentru ora 6.45. Din nou bucurie și emoție: aveam să rămânem 45 de minute în rugăciune chiar la locul aparițiilor Mariei. Pelerinii aveau să rămână chiar pe locul unde stătea Bernadeta în timpul aparițiilor. Episcopul, în omilia sa, afirma: "Observați că nu există aici o statuie a Bernadetei. Ei bine, toți pelerinii, care vin la această grotă sfântă, sunt alte Bernadete care o întâlnesc pe Maria".

La ora 11.00 a fost în program Calea sfintei cruci. Cu o cruce de lemn în fruntea grupului, flancată de steaguri tricolore, a început urcușul destul de abrupt care pornește chiar de lângă bazilică. Episcopul a inițiat rugăciunile, iar apoi diferite persoane (preoți, surori și laici) au propus rând pe rând cele 15 stațiuni. Acele statui de la Calea crucii de la Lourdes, ca și importanța locului ne ajutau mult să trăim mai intens aceste momente. Am observat oameni plângând sau care au parcurs desculți acest drum aspru și anevoios. La final, la stațiunea a XV-a episcopul a oferit tuturor binecuvântarea însoțită de indulgența plenară.

Un alt mare moment de intensitate maximă a acestui pelerinaj a fost procesiunea cu lumini de sâmbătă seara. La ora 20.30, toți pelerinii, în frunte cu episcopul, "înarmați" cu făclii speciale erau deja prezenți pe esplanada din fața grotei. Părintele Mihai Percă a obținut aprobarea ca în timpul procesiunii, când se recită rozariul în mai multe limbi, să se spună cinci Bucură-te, Marie și în limba română. Ba mai mult, s-a primit și îngăduința să se poată cânta două strofe din Fecioara la munte. De aceea un grup de surori a fost prezent pe esplanada bazilicii pentru a intona acest cântec. La ora 21.00 a pornit procesiunea, dar destul de greu pentru că mulțimea prezentă depășea cu mult cifra de 10.000 de persoane. După primul mister am auzit răsunând în difuzoare slove românești: "Fecioara la munte, pe stânci apăru...". La misterul al patrulea primele cinci Ave Maria au fost intonate în românește de pr. Iulian Kropp. Era o bucurie de nedescris să auzi aici, în această atmosferă de basm, și la așa distanță de casă și de țară, cuvinte românești...! La grupul nostru, în această seară, s-au alăturat și români care lucrează în Spania. Cred că pentru toți cei prezenți această seară va fi una de referință și de neuitat. Totul a fost frumos: mulțimea imensă de pelerini, de bolnavi, fluviul de lumină format de lumânări, cântările și rugăciunile în atâtea limbi, ordinea procesiunii, la care se mai adăuga și frumusețea naturii: un cer senin, plin de stele... Așa a fost seara de 9 septembrie la Lourdes...

Ziua de duminică avea să ne ofere alte minunate surprize. La ora 8.30, adunați toți în jurul episcopului și sub privirile Maicii Domnului, am început Liturghia în bazilica "Sfântul Rozariu". În dreapta altarului au fost așezate toate însemnele noastre: steagul adus de la Butea (o copie a celui de acum 120 de ani), patru steaguri tricolore și o icoană mare a Maicii Domnului de la Cacica...

Imediat după Liturghia în limba română ne-am îndreptat spre bazilica "Pius al X-lea" unde, la ora 10.00, începea Liturghia internațională. Bazilica, impresionant de mare, era plină până la refuz. Celebrant principal a fost cardinalul de Napoli, Crescenzio Sepe. Au mai concelebrat opt episcopi, printre care și episcopul de Iași, PS Petru Gherghel, și peste o sută de preoți din toate țările și națiunile. La intonarea imnului Gloria ne-am putut alătura și noi foarte ușor, cântecul fiindu-ne tuturor cunoscut. La evanghelie patru diaconi au proclamat textul sacru în patru limbi, în cele patru direcții ale bisericii. La rugăciunea credincioșilor, sr. Lidia Gherguț a rostit în limba română o invocație pentru unitatea creștinilor. La această Liturghie internațională au participat și câteva sute de bolnavi purtați în cărucioare de către voluntarii care îi însoțeau la Lourdes.

Pr. Iosif Dorcu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat