Împlinirea Scripturilor

Abordarea Bibliei ca obiect de lectură - fie ea (in)formativă sau de aprofundare - implică numaidecât nişte predispoziţii personale.

Există însă şi nenumărate provocări ce vin din textul însuşi. Asta pentru că, fiind vorba de cuvântul viu al lui Dumnezeu, deşi învăluit în exprimări omeneşti, litera Scripturii nu este moartă. Aşa cum sămânţa conţine germenul vieţii chiar înainte să i se ofere condiţii prielnice pentru a încolţi, la fel textul biblic presupune capacitatea de acţiune ce poate fi declanşată. Altfel spus: întrupată - la acest nivel - în text scripturistic, acţiunea mântuitoare a lui Dumnezeu stă gata să continue în noi forme umane ceea ce nu are cum să rămână doar la nivel de potenţă. În plus, Scriptura este coerentă cu ea însăşi.

Poate că uimeşte preocuparea evangheliştilor de a face legături între ceea ce transmit ei şi anumite texte vetero-testamentare. Expresia "aceasta s-a petrecut ca să se împlinească scriptura (care zice...)" revine mai ceva ca un refren. Dar nu este menită să ilustreze pur şi simplu sau să îmbogăţească o povestire seacă. Nici nu reprezintă invocarea unui automatism ce ţine de destin. E mai curând ecoul a ceea ce se întâmplă în fapt: continuitate şi coerenţă, dar mai ales actualitate absolută. Aşa cum povestirile părinţilor reprezentau pentru evrei modalitatea de a se regăsi mereu în inima evenimentelor, implicaţi existenţial, nimic din ceea ce a fost exprimat cândva în sens mesianic nu putea fi considerat de primii creştini ca pierdut într-un trecut care nu-i priveşte. Acel "acum şi aici" - atât de subliniat în ambientul liturgic - reprezenta pentru ei natura însăşi a acţiunii mântuitoare în care se regăseau nu în sens de implicare exterioară, ci în sens de întrupare. Asta îi ferea de riscul de a considera anumite lucruri ca aparţinând trecutului, iar altele că "or să se realizeze ele cândva".

Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om şi pentru a-i vindeca pe oameni de o frică cu totul aparte. Este vorba de teama de "împlinirea Scripturilor". Prima tentativă a avut loc la Nazaret, cu proprii concetăţeni, atunci când Isus, în sinagogă, după citirea unui anumit fragment din cartea profetului Isaia, a zis: "Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta..." (Lc 4,21). Însă aşteptările oamenilor se pare că sunt aproape întotdeauna exact pe contrasens: "Fă şi aici ceea ce am auzit că s-a întâmplat la Cafarnaum" (cf. v. 23b). Altfel spus: "Nu vrem să se realizeze cu noi cine-ştie-ce preziceri.

Vrem mai degrabă să ne alegem cu ceva minuni". Un veşnic "nu" spus unui Dumnezeu care are planurile sale cu oamenii şi o căutare cu obstinaţie a unui Dumnezeu la purtător şi bun de folosit. Pe această linie se situează atitudinea celor care se tem de "împlinirea Scripturilor" şi se refugiază spre fel de fel de teorii sau practici religioase adaptabile.

Anul Sfintei Scripturi la nivel de Biserică locală poate că este considerat de unii în sens benefic şi ca o umplere a unui gol (împlinire = umplere). Ceea ce "se împlineşte" însă "acum şi aici" este numaidecât lucrarea lui Dumnezeu de mântuire întrupată în acţiune eclezială. Iar împlinitorii acesteia nu trebuie să fie doar anumite persoane la care îţi vine să te gândeşti când rosteşti cuvântul "biserică", ci întreaga comunitate a credincioşilor. Vai dacă cei mai mulţi rămân pe mai departe doar nişte utilizatori în beneficiul propriu al unor practici religioase, preluând exprimări dubioase sau formulând anumite teorii proprii! Asta ar însemna că teama de a fi în inima "împlinirii" persistă, iar superficialitatea este condamnabilă mai ales atunci când comportă tendinţa de a manipula divinul.

Pr. Cristian Chinez