În lumina Evangheliei

Maria Magdalena

La începutul lunii decembrie a anului trecut treceam prin faţa Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi. Pe gardurile din preajmă am observat afişe mari din pânză, pe care era scris numele unei piese de teatru: Evangheliştii. M-am bucurat, gândind că trebuie să fie un lucru minunat, deoarece tocmai se stabilise pentru Biserica locală Anul Sfintei Scripturi. Dar am trecut de la extaz la agonie, aflând că piesa, scrisă de Alina Mungiu Pippidi, este o parodie infectă la adresa lui Isus şi a Mariei Magdalena.

Ceea ce n-au îndrăznit să facă nici unii dintre cei mai mari scriitori necredincioşi precum Voltaire, J.J. Rousseau, şi nici un alt ateu comunist al zilelor noastre, a făcut această persoană în numele artei.

Împotriva acestei pretinse operă de artă s-au ridicat glasul Bisericii locale, televiziunea "Realitatea", câţiva parlamentari şi alţii, dar, din păcate, nu prea mulţi...

În luna iulie o sărbătorim pe Sfânta Maria Magdalena. Putem admite terfelirea celor sfinte drept operă de artă? Când într-un ziar occidental au apărut câteva caricaturi ale lui Mahomed, toată lumea musulmană a protestat cu vehemenţă. Nu îndemn pe nimeni la acte de violenţă, dar cred că este o datorie a fiecărui creştin să condamne blasfemia.

Tagore, marele poet indian, deşi păgân, spune atât de frumos într-o poezie că, într-o zi, pe când se plimba prin grădină, a văzut la picioarele sale o frunză galbenă, pe care a ridicat-o şi a mirosit-o; a simţit că frunza emana un parfum de trandafiri; şi a întrebat-o dacă a fost cumva frunza unui trandafir; iar aceasta i-a răspuns: Nu, n-am fost un trandafir, dar am stat mult timp în preajma unui trandafir şi de la el am căpătat parfumul.

Persoanele care au stat în jurul lui Isus s-au umplut de parfumul sfinţeniei sale: apostolii, femeile care l-au urmat, prietenii din Betania - Lazăr, Marta şi Maria - cei vindecaţi miraculos, cei care l-au vizitat, precum Nicodim, cei care l-au invitat în casele lor, precum Zaheu şi vameşul Levi etc.

Evanghelia ne-o prezintă pe Maria Magdalena plângând lângă mormântul gol. Şederea ei lângă mormânt arată răbdarea în aşteptarea întâlnirii, prin care voia să-şi exprime recunoştinţa faţă de Isus, care o vindecase de mulţimea bolilor de care suferise.

Plânsul şi lacrimile ei sunt semnul nobleţei sufleteşti şi totodată o rugăciune făcută lui Dumnezeu pentru a-l afla pe acela faţă de care se simţea datoare cu recunoştinţă.

Cuvintele ei spuse lui Isus, pe care îl credea grădinarul, arată credinţa şi speranţa ei. Cuvintele ei - eu îl voi lua - vor să-i arate grădinarului că ea vrea să-l ia, oricât de greu ar fi, ca să-i fie martoră a învierii. Iar când Isus i-a rostit numele: Marie!, ea nu s-a îndoit nici o clipă că Isus este viu, ci i se adresează zicându-i: Rabbuni, adică Învăţătorule, arătând ataşamentul plin de credinţă, speranţă şi iubire îngerească faţă de Isus. Din acest motiv a răsplătit-o Isus cu prezenţa sa înaintea tuturor celorlalţi şi o trimite ca prim crainic al învierii la fraţii săi.

Pentru Maria Magdalena, Isus învăţătorul era Fiul lui Dumnezeu venit pe pământ să-i înveţe pe oameni calea spre Tatăl ceresc, spre adevărata fericire.

S-a trezit Alina Mungiu Pippidi să terfelească, să arunce în noroi adevăratele mărgăritare ale evangheliei.

Sfinţenia lui Isus, sfinţenia celor din preajma lui Isus, a închis gura celor de atunci, fiindcă viaţa lor exemplară era un adevăr prea evident. Dar azi, o persoană care se pretinde un geniu în literatură îndrăzneşte să arunce cu noroi în sfinţenia divină, crezând că face operă de artă, oferind tineretului, studenţilor, adevărata otravă morală.

Pr. Anton Dancă