Adoraţia în duh şi adevăr

Să privim felul în care ne educă Duhul Sfânt. Duhul Sfânt ne conduce lângă Euharistie, ca să intrăm în tăcerea adoraţiei. Euharistia trebuie să ne înveţe să adorăm, iar adoraţia este cea dintâi singurătate pe care Dumnezeu o aşterne în noi. În adoraţie suntem singuri în faţa lui Dumnezeu şi aceasta este prima educaţie pe care ne-o dă Duhul Sfânt, ca să descoperim în profunzime legătura noastră de dependenţă faţă de Dumnezeu Creator şi Tată - o dependenţă iubitoare, o dependenţă care ne eliberează. Să nu uităm niciodată că a depinde de cei care ne sunt inferiori este o alienare, în vreme ce a depinde de cei care ne sunt superiori este o eliberare. Adoraţia ne face să ne recunoaştem dependenţa radicală faţă de cel care este Dumnezeul nostru, şi înţelegem că suntem micile creaturi iubite de Tatăl, iubite de Cuvântul lui Dumnezeu, de Cristos, iubite de Duhul Sfânt. El ne-a creat din pură iubire, într-o gratuitate absolută, şi ne-a comunicat viaţa sa, ne-a comunicat lumina sa. Adoraţia ne face să trăim acest prim moment de dependenţă radicală faţă de Dumnezeu, şi îl trăim prin inima lui Isus - căci astfel de adoratori în duh şi adevăr caută Tatăl (In 4,23). Adoratorii în Duh şi adevăr sunt cei care adoră prin şi în inima lui Cristos. (...)

Înţelegem atunci cum trebuie să ne înveţe Euharistia să adorăm. Trebuie să iubim adoraţia inimii euharistice a lui Isus prezent pentru noi. Isus este prezent pentru noi, ne priveşte cu iubire şi ne atrage, ne cere să-l adorăm pe Tatăl împreună cu el. Ne cere să recunoaştem că el însuşi este pentru noi trimisul Tatălui şi este Dumnezeul nostru (aşadar, trebuie să-l adorăm). Isus ne cere să-l privim pe Duhul. Ca să fim docili Duhului Sfânt, trebuie să-l adorăm. Duhul Sfânt nu poate pune stăpânire pe noi cu adevărat, nu ne poate lua şi călăuzi acolo unde vrea el (cf. In 3,8), decât dacă suntem fără încetare în această atitudine de adoraţie. Altfel avem micile noastre idei. Adoraţia ne permite să mistuim toate opiniile noastre, tot egoismul nostru, tot ce este "noi", toată această dispoziţie instinctivă prin care ne privim şi ne "luăm temperatura". Să mistuim toate acestea în adoraţie. Adoraţia este un gest de iubire, să nu uităm aceasta, este iubirea fundamentală, iubirea creaturii pentru Creatorul ei. Iar, pentru creştin, această iubire se trăieşte prin Euharistie. (Traducere după J'ai soif, Editura "Saint-Paul", Versailles, 1996)

Pr. Marie-Dominique Philippe, o.p.

* * *

Crezi?

Crescut-au miresme de rai
din albul altar.

Ochi de lumină,
mângâiere divină,

măruntă credinţă,
pui de fiinţă,

păcat
iertat,

speranţă,
viaţă.

Crezi?
Uită de ieri!

Pas de timid,
senin...

Iuliana Şuşnea