Sărbătoare pentru Biserica Unită cu Roma
Întronizarea arhiepiscopului major Lucian Mureșan și proclamarea solemnă a ridicării Bisericii Unite cu Roma, Greco-Catolice, la gradul de Biserică arhiepiscopală majoră (de la cel de Biserică mitropolitană), au avut loc duminică, 30 aprilie.
Celebrarea liturgică solemnă s-a desfășurat la catedrala arhiepiscopală majoră "Sfânta Treime" din Blaj (Piața 1848), începând cu ora 10.00.
Printre invitații de seamă s-au aflat doi cardinali: Ignațiu Moussa Daoud, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, și Lubomyr Husar, arhiepiscop major al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene. Din partea Diecezei de Iași au participat PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă. Au fost peste 3.000 de credincioși și aproape 200 de preoți greco-catolici. De asemenea, au fost prezenți Monica Macovei, ministrul Justiției, Ioan Lemeny, secretarul de stat pentru Culte, și Bogdan Tătaru-Cazaban, consilierul prezidențial.
În cadrul celebrării, Jean-Claude Périsset, nunțiu apostolic în România, a proclamat în mod solemn bula papală dată de papa Benedict al XVI-lea la data de 16 decembrie 2005 prin care Provincia Mitropolitană a Românilor Uniți cu Roma a fost ridicată la rangul de arhiepiscopie majoră, iar întâistătătorul ei la demnitatea de arhiepiscop major, ca recunoaștere a rolului Biserici Române Unită cu Roma în decursul celor 300 de ani de existență, dar și în semn de cinstire a mărturiei de credință dată de membrii acesteia.
În cadrul Bisericii Catolice, Bisericile majore beneficiază de o mai mare autonomie. Astfel, episcopii sunt aleși de Sinodul fiecărei biserici. Canoanele prevăd ca arhiepiscopul major să fie ales tot de către Sinodul episcopilor și confirmat de Sfântul Părinte. În lume mai există doar două Biserici Greco-Catolice de același rang: în Europa (Ucraina) și în Asia (Biserica Siro-Malabareză). Arhiepiscopul major este mitropolitul unui sediu mitropolitan care are putere asupra tuturor episcopilor și mitropoliților, asupra tuturor credincioșilor din Biserica pe care o prezidează.
Conform ultimului recensământ (2002), în România sunt aproape 200.000 de credincioși greco-catolici față de un milion și jumătate în anul 1948.