Jacques Maritain
Considerat unul dintre exponenții cei mai mari și mai discutați din istoria gândirii și culturii catolice din anii 1900, Jacques Maritain spunea despre sine: "Sunt poate un filozof sau un scriitor, dar sunt mai ales un căutător al absolutului". Realismul filozofiei lui Maritain, ce urmează tradiția sfântului Toma de Aquino, reprezintă o deschidere pentru filozofia din viitor.
Născut la Paris, la 18 noiembrie 1882, filozoful Jacques Maritain a fost unul dintre principalii exponenți ai gândirii sfântului Toma de Aquino. Atras inițial de filozofia lui B. Spinoza, s-a îndreptat ulterior spre cea a lui Henri Bergson. În 1901, Maritain a întâlnit-o pe viitoarea lui soție, Raissa Oumansoff. Afectați de ariditatea spirituală a intelectualității franceze, cei doi au decis să se sinucidă. I-au salvat însă provocările lansate de H. Bergson în cadrul curentului pozitivist. În 1906, influențați de scriitorul Léon Bloy, Jacques și Raissa Maritain s-au convertit la catolicism. După aprofundarea științelor naturale la Heidelberg, Maritain a abandonat filozofia lui H. Bergson și a început să studieze scrierile sfântului Toma de Aquino. În 1914, a fost numit asistent la Institutul Catolic din Paris, iar în 1921 a devenit profesor.
Încă din primele sale scrieri (La science moderne et la raison, 1910; La philosophie bergsonienne, 1913 etc.), Maritain a apărat filozofia tomistă și credința catolică.
Din 1920, și-a îndreptat atenția spre aspectele sociale, dezvoltând și principiile umanismului creștin. În această perioadă a scris numeroase cărți, abordând diverse domenii: religia, cultura, epistemologia, filozofia științei, filozofia politică (Le Docteur angelique, 1930; De la philosophie chrétienne, 1933; Humanisme intégral, 1936; De la justice politique, 1940 etc.).
În 1940 s-a mutat în Statele Unite, unde a predat la universitățile din Princeton și Columbia (1941-1944). Cărțile sale din această perioadă (Les droits de l'homme et la loi naturelle, 1942; Christianisme et démocratie, 1943; Principes d'une politique humaniste, 1944; La personne et le bien commun, 1947 etc.) au abordat noi domenii: filozofia politică, estetica, filozofia educației, metafizica.
În perioada 1944-1948 a fost ambasador al Franței la Vatican. În 1948, Maritain s-a întors la Princeton ca profesor emerit. În acest timp, a continuat să scrie în domeniul filozofiei politice, al esteticii, al religiei, al filozofiei morale și al filozofiei istoriei. În 1960, Maritain s-a întors în Franța. După moartea Raissei, Maritain s-a mutat la Toulouse, unde a trăit în cadrul Ordinului "Micii Frați ai lui Isus", care i-a oferit inspirație pentru alte cărți: De la grâce et de l'humanité de Jésus, 1967; De l'Église du Christ. La personne de l'Église et son personnel, 1970 etc. A murit la 28 aprilie 1973 și a fost înmormântat la Kolbsheim (Franța).
Amploarea operei sale, influența asupra doctrinei sociale a Bisericii, preocuparea pentru apărarea drepturilor omului și a credinței catolice au făcut din J. Maritain una dintre personalitățile marcante ale catolicismului. Alături de Dante Alighieri, Duns Scotus, sfântul Filip Neri, sfântul Carol Borromeu, papa Leon al XIII-lea etc., Jacques Maritain poate fi considerat un ucenic fidel al sfântului Toma de Aquino.
Calea sfințeniei este deschisă tuturor oamenilor. E nevoie doar de curaj și entuziasm pentru a o străbate.
Emanuel Imbrea
* * *
"Atâta vreme cât există lumea, creștinul trebuie să caute întotdeauna noi progrese și îmbunătățiri pentru mai multă dreptate și comuniune pe pământ, pentru o împlinire mai profundă și mai completă a evangheliei... Așa cum creștinii trebuie să se străduiască neîncetat, fiecare în viața proprie, pentru mântuirea veșnică a sufletelor lor și a lumii, la fel și ei, în decursul secolelor, trebuie să se străduiască neîncetat să găzduiască și să împlinească din ce în ce mai bine în această lume speranța pământească a omului în evanghelie" (Despre filozofia istoriei, 4, 9).