Răspundem...
* Ne-au scris de sărbători: Elena Percă (Traian, Neamț); Antonia Ștefania Georgescu (Moinești); Trandafira Rufă și fam. Niculescu (Constanța); pr. Dominic Hîrja (București); pr. Pop Ioan (Lugoj); Surorile lui Isus Răscumpărătorul (Onești); Fam. Șpan (Baia Mare); Copii Fundației W.K.M.S. (Piatra Neamț); Prof. Galina Pajura (București); Institutul Teologic Franciscan (Roman); Andrușca Petrea (Germania). Vă mulțumim.
* Helena Țehaniuc (Cacica). Materialul trimis pentru a fi publicat în revista copiilor este în studiu. Vă mulțumim și pentru urări!
* A. (Pârgărești), N.I. (Dărmănești), Iosif Iacob (Roman). Răspunsuri la scrisorile dv. veți găsi în numărul viitor.
* Monica și Lucia (Lugano, Elveția). "Revista "Lumina creștinului" este citită și la Lugano, în Compania "Sfânta Tereza", o citim și pe internet, dar ne bucurăm mai mult când sosește prin poștă. Vă transmitem Cristos a înviat!".
Ne bucurăm și noi că revista este căutată și citită în străinătate. Vă răspundem la salut: Adevărat că a înviat!
* pr. Anton Bișoc (Voievodeasa). "Este o problemă foarte serioasă și nu prea ușoară, dar ea trebuie să ne preocupe pe noi toți, ca să nu ajungem să avem biserici goale în care să bată vântul. Am citit și recitit scrisoarea papei Ioan Paul al II-lea "Pastores dabo vobis" și mi-am dat seama de răspunderea pe care trebuie să o avem noi toți în a ne îngriji de chemările la preoție. În acest scop eu am scris și voi continua să mai scriu, căci conștiința nu mă lasă să tac".
Așteptăm cu bucurie orice articol care vine de la Sfinția voastră. Preocuparea pentru chemările la preoție este de apreciat și revine întregii Biserici locale. Sinodul diecezan a avut o sesiune specială dedicată acestei problematici. Cartea sinodală tratează, de asemenea, despre preoți și chemările la preoție. În această revistă pagini speciale dedicate vocațiilor la preoție sunt în lunile iunie-iulie, cu ocazia sfințirii preoților.
* Maria Dâscă (Focuri). "De multe ori m-a bătut gândul să vă scriu și să vă împărtășesc mulțumirea și bucuria mea pentru acest mare dar al lui Dumnezeu și anume - preotul. Comunitatea din care fac parte e o comunitate cam mică și destul de izolată. A devenit parohie pe la mijlocul anilor 60, iar primul ei paroh a fost răposatul părinte Anton Pârțac de vie amintire la a cărei înmormântare am participat de curând. Multe au fost lucrurile care m-au impresionat la înmormântarea de la Tămășeni, dar faptul care m-a determinat să scriu aceste rânduri a fost întrebarea cuiva: "Și cum după atâția ani nu l-ați uitat pe părintele?" Cu sinceră prețuire scriu acum că tot ceea ce a făcut părintele Anton pentru comunitatea noastră nu ar trebui uitat și chiar ar fi bine de știut pentru a fi și altora îndemn și exemplu de slujire și dăruire. Când a sosit la Focuri nu avea decât o bicicletă, iar drumul cel mai apropiat era la 20 km. Cu acea bicicletă a făcut zeci și sute de drumuri pentru a obține materiale de construcții. Câte ploi? Cât frig și mai ales câtă foame trebuie să fi îndurat părintele Pârțac până a făcut casa parohială? El era sufletul lucrărilor. Cei care au lucrat cot la cot cu el (adică sătenii spun că era tot numai lut). Nu puteai crede privindu-l că el era cel care cu blândețe îi povățuia de la altar. După ce s-a terminat casa care era făcută din chirpici și lipită cu lut (fără ciment sau alte materiale), părintele împreună cu sătenii au început construirea bisericii. Spun cei care au lucrat cu el că a fost deosebit de greu. La turnarea fundației (fiindcă sătenii erau majoritatea agricultori, iar bani pentru meșteri nu erau), părintele Anton trebuia să fie foarte atent și a pus, pot spune și la propriu și la figurat, o parte din ființa lui, căci mâinile îi erau însângerate cum fixa pietrele în mortar. Fiindcă lucrarea trebuia terminată înainte de începutul campaniei de toamnă, lucrul a fost cam zorit, astfel că unul dintre pereții înalți de mai bine de 2 m s-a surpat. Dumnezeu a vrut ca acest lucru să se întâmple noaptea, dar ne putem imagina cât stres a avut părintele după aceea până s-a terminat construirea. Biserica se construia din cărămizi, cărămizi pe care le făceau oamenii în curtea bisericii. Tot părintele adusese o "mașinărie", puneau lut și apă, era o presă la care trebuiau să apese mai multe persoane și cum de cele mai multe ori femeile și copiii erau mai dispuși să lucreze pentru casa Domnului tot părintele era cel care cu forța sa apăsa până ieșeau cărămizile, apoi trebuiau uscate și mai apoi arse în cuptor. Eu eram copil pe atunci și am auzit toate acestea de la mama, bunicii și consătenii mei, care, deși oameni simpli neștiutori de prea multă carte, astfel își amintesc de părintele Anton Pârțac, cel care a construit prima biserică și prima casă parohială în localitatea Focuri. De aceea îmi îndrept acuma gândul către Dumnezeu mulțumindu-i pentru acest dar pe care l-a făcut comunității din Focuri și care s-a chemat preot Anton Pârțac".
Am redat scrisoarea dv. aproape în întregime deoarece ne-a impresionat foarte mult. Și noi l-am cunoscut pe părintele la fel cum l-ați descris și dv., un om plin de viață și gata oricând pentru cauza Bisericii. Sperăm ca bunul Dumnezeu să-l fi răsplătit pentru tot efortul și sacrificiul făcut.