Veniți la Maria
Apogeul primăverii, luna mai, îndreaptă sufletele creștinilor spre aceea pe care Dumnezeu, în înțelepciunea și iubirea sa fără margini, a voit să fie toată frumoasă, mama Cuvântului întrupat, cinstea neamului omenesc.
Altarele, icoanele, statuile preacuratei Fecioare Maria sunt împodobite cu ghirlande de flori, care de care mai încântătoare și grăitoare. Oferindu-i-le, creștinii își exprimă admirația, recunoștința față de Dumnezeu care a creat-o și împodobit-o, încrederea în mijlocirea ei puternică: "Nu s-a auzit vreodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta".
În armonia unică a cântărilor mariane, creștinul, în orice stare s-ar afla, resimte chemarea maternă, irezistibilă, a Mariei, de a-i oferi o inimă mai bună. Optimismul naturii umane reabilitate își află sprijin continuu și eficient în Maria. De aceea, invitația lunii mai este mult așteptată și ascultată.
Oricine se încredințează Mariei, află într-însa îndreptarul ideal spre Isus. Pe bună dreptate, părinții Bisericii au afirmat: "Prin Maria la Isus". Îndemnul dat slujitorilor la nunta din Cana Galileii, aflați în criza vinului: "Faceți tot ce vă va spune", este salutar, aduce bucuria și pacea. Procedând astfel, Maria intuia glasul Tatălui, în timpul schimbării la față a lui Isus: "Acesta este Fiul meu iubit în care se află mulțumirea mea; ascultați de el" (Mt 17,5).
Dacă sfânta Tereza a Pruncului Isus, cu încrederea ei deplină în iubirea divină, îndrăznea să spună: "Îmi voi trăi cerul făcând bine celor de pe pământ", cu cât mai mult se verifică, la Maria, asigurarea că ea își trăiește cerul venind mereu în ajutorul copiilor lui Dumnezeu! Istoria creștină atestă în fiecare pagină intervențiile preasfintei Fecioare Maria în favoarea omenirii. Oricât ar fi de încâlcite ițele lumii, oricât de sumbre ar fi pronosticurile omenești, să privim steaua, să alergăm la Maria! Ea ni-l arată pe Isus, Fiul Tatălui veșnic: calea, adevărul, viața și fericirea deplină, eternă, pentru care am fost creați.
P.A.D.