Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Iezuiții în tradiție și actualitate

Membrii Ordinului Iezuiților din Iași s-au întâlnit la începutul lunii decembrie (3 decembrie 2005), la Palatul Culturii, pentru a marca dublul jubileu din 2006, când se vor împlini 450 de ani de la moartea sfântului Ignațiu de Loyola și 500 de ani de la nașterea lui Petru Favre și Francisc Xaveriu.

Evenimentul s-a bucurat de prezența ES Jean-Claude Périsset, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, și a PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iași. Simpozionul, denumit simplu "Iezuiții în tradiție și actualitate" a trecut în revistă activitatea ordinului iezuit pe pământ românesc.

Cu 500 de ani în urma sfântul Ignațiu de Loyola punea bazele unui ordin numit Societatea lui Isus. Primii însoțitori ai acestuia au fost Petru Favre și Francisc Xaveriu. Ordinul a fost aprobat de papa Paul al III-lea în 1540 cu scopul de a răspândi credința creștină și de a-i ajuta pe oameni să se formeze prin toate mijloacele spirituale și umane. Provincia din România este compusă din 29 de membri: nouă preoți, din care opt străini, trei frați și 17 scolastici în formare. Societatea lui Isus își duce la îndeplinire misiunea și în București, Deva, Cluj și Satu Mare.

Ignațiu s-a născut la Loyola, în Țara Bască, într-o familie nobilă. În tinerețe a frecventat

curtea și s-a remarcat prin participări la diferite campanii militare. În 1521, în timpul unei lupte la Pamploma a fost grav rănit. Răpus de boala la pat, a citit Imitațiunea lui Cristos și viețile sfinților. Aceste lecturi l-au însuflețit și a simțit dorința să-l urmeze pe Cristos. Atunci s-a dat startul unei lungi perioade de pelerinaj exterior și interior. Itinerarul "Pelerinului" - așa cum se definește însuși Ignațiu în povestirea vieții sale - a avut ca o primă etapă ținutul Manresei, lângă Barcelona. Aici a trăit o intensă experiență spirituală care s-a prelungit de-a lungul întregii sale vieți care s-a concretizat în cartea Exerciții spirituale. Pelerinajul pământesc l-a dus la Ierusalim unde i-a fost interzis să se stabilească, așa cum ar fi dorit, motiv pentru care trebuia să se întoarcă în Europa. Reîntors la Barcelona, s-a dedicat studiilor pentru a putea ajuta mai bine pe alții. În toată viața, sfântul Ignațiu de Loyola a întemeiat 33 de școli și colegii în diferite națiuni. Cei dintâi iezuiți trimiși pe teritoriul României au sosit în Transilvania în anul 1579. Nouă ani mai târziu și-au găsit lăcaș și în Moldova.

Episcopul Diecezei de Iași, Petru Gherghel, a vorbit despre primele dovezi ale existenței iezuiților pe teritoriul moldav, despre contribuția lor la formarea școlii latine în Moldova și despre munca lor în ceea ce privește educația tinerilor.

Sărăcie, castitate și ascultare. Sunt cuvintele de căpătâi ale călugărilor Societății lui Isus. La Iași doi preoți iezuiți și un frate călugăr își duc la îndeplinire misiunea în casa "Xaverianum". Fratele Alexandru este cel mai în vârstă călugăr iezuit din Moldova. Are aproape 90 de ani. Mai mult de jumătate din întreaga sa viață și-a dedicat-o Societății lui Isus. Ajută la desfășurarea slujbei din casa "Xaverianum", deși bătrânețea apasă vizibil asupra sa. Fratele își amintește de persecuțiile regimului comunist care s-au răsfrânt și asupra sa: "Ei ne batjocorau și ne urau, iar noi îi iubeam. Deși ne-au persecutat în închisorile comuniste, prin rugăciune am rezistat. Dumnezeu avea alte planuri cu noi".

După căderea regimului comunist, iezuiții s-au întors din nou în Moldova. Părintele Tadeusz Rostworowski este cel care, în 1996, a format la Iași o comunitate a iezuiților, în casa "Xaverianum". "Mă bucur că am reușit să îndeplinesc măcar puțin din planul lui Dumnezeu. Când văd tinerii cum se apropie de Isus îmi dau seama că efortul meu nu a fost în zadar", mărturisește părintele. După ce a condus mai bine de 10 ani comunitatea iezuiților de la Iași, pr. Tadeusz va preda ștafeta succesorului său, părintele Marius Taloș.

Daniela Fronea



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat