Pe curând, Sfinte Părinte!

"Bine, servitor bun şi credincios!
Intră în bucuria stăpânului tău" (Mt 25,23).

În acel timp când ecoul strigătelor de bucurie ale Învierii încă mai răsuna în mintea şi în inima noastră; în acel timp când, plini de fericirea pascală, mai fredonam încă începutul Preconiului şi ne îndemnam unii pe alţii "Tresăltaţi de bucurie..."; în acel timp când ne întăream crezând cuvintelor Duhului, care ne spunea prin apostolul Paul: "Cristos cel înviat din morţi nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui" (Rom 6,9), ei bine, în acel timp, un alt ecou străbătea lumea şi făcea ca omenirea întreagă să tresară: Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea, marele papă al celor mici, a plecat la Tatăl.

După ce timp de 84 de ani a străbătut drumurile acestei lumi arătând oamenilor calea ce duce la viaţă, a trecut el însuşi pragul speranţei intrând în viaţă. A plecat senin şi plin de nădejdea că vom merge şi noi pe drumul bătătorit de el şi-l vom urma în viaţă. Acolo, ne asigură el, îi vom întâlni pe Tatăl cel bogat în milostivire (Dives in misericordia), pe Fiul, Răscumpărătorul omului (Redemptor hominis), şi pe Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul (Dominum et vivificantem).

În toată viaţa sa, a iubit libertatea şi adevărul în toată splendoarea lor (Veritatis splendor), credinţa şi raţiunea în perfecta lor armonie (Fides et ratio), pacea şi viaţa în bogăţia şi misterul lor (Evangelium vitae). A avut o credinţă de nezdruncinat şi ceea ce a crezut a predicat, iar ceea ce a predicat a trăit. A sperat că întreaga lume va primi, va îmbrăţişa şi va trăi adevărul.

Acestea fac din el un sfânt (nedeclarat încă oficial de Biserică). Un sfânt pentru că el, ca un bun şi frumos păstor, ne-a amintit credinţa şi cum trebuie să ne rugăm (Sine intermissione orate!); ne-a învăţat speranţa şi cum trebuie să ne comportăm (Confiditi... nolite timere!); ne-a redat iubirea şi ne-a arătat cum trebuie să iubim (Usque ad mortem). Este un sfânt pentru că ni s-a arătat ca un adevărat maestru şi învăţător, trăind el însuşi tot ceea ce ne-a propus să trăim. Este un sfânt pentru că a fost un luptător neobosit pentru a împlini testamentul lui Isus: ca toţi să fie una (In 17,21). Pe toţi şi pe fiecare în parte ne-a învăţat că pentru a ajunge la unitate (Ut unum sint) trebuie ca fiecare să se cunoască pe sine, să descopere demnitatea şi măreţia sa şi a aproapelui, şi să se dăruiască în întregime lui Isus şi Mariei (Totus tuus).

Acest părinte, om între şi pentru oameni, care a vorbit lumii timp de 26 de ani prin fapte, scrieri şi discursuri, nu tace. El vorbeşte mereu Bisericii mileniului al treilea.

Acest părinte, lăcaş al virtuţilor, nu este uitat.

Acest părinte, prieten al Sfintei Treimi, al Mariei şi al tuturor sfinţilor, nu a murit. Trăieşte! Trăieşte pentru totdeauna alături de prietenii săi şi în inima celor pe care i-a iubit.

Prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria, mama noastră, a Bisericii şi a Răscumpărătorului (Redemptoris mater), să-l invocăm pe Duhul Sfânt care să ne păstreze mereu vie imaginea Sfântului Părinte. Şi acelaşi Duh Sfânt să ne conducă şi pe noi la tot adevărul!

Pe curând, Sfinte Părinte!

Laurenţiu Dăncuţă