Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Editorial -

Un preot care se ocupă de emigranți

A scăzut numărul catolicilor

La cea de-a patra sesiune plenară a Sinodului diecezan (2 decembrie 2004), pr. Cristian Vacaru, asistent spiritual pentru românii din Israel, a participat ca invitat special. La tema legată de emigranți Sfinția sa a împărtășit din experiența avută în această țară. "Este un apostolat deosebit", a spus părintele, ilustrând pe scurt activitatea sa: Liturghii, organizarea de pelerinaje la locurile sfinte, prezentarea de înregistrări video, editarea revistei "Cuvânt românesc" etc. A amintit și despre situl comunității catolice din Israel (www.romcatil.cnet.ro). După sesiune a răspuns la câteva întrebări.

- De cât timp lucrați în Țara Sfântă?

Sunt în Israel din ziua de 2 mai 2002, după ce am fost mai întâi vicar la Valea Mare și apoi paroh la Siret (Suceava).

- Vorbiți-ne pe scurt despre pastorația pe care Sfinția voastră o desfășurați.

Am plecat în Israel la propunerea episcopilor Petru și Aurel, pentru a-l înlocui pe părintele Iosif Dorcu, cel care a fost inițiatorul asistenței spirituale a creștinilor catolici români aflați la muncă în Țara Sfântă.

Pentru că limba liturgică în Israel este araba (și pe alocuri engleza sau italiana), creștinii veniți din România au mare nevoie de prezența unui preot care să-i înțeleagă și să-i ajute din punct de vedere spiritual. Tocmai aceasta este și misiunea mea, aceea de a oferi asistență spirituală românilor aflați la muncă în Israel. Una dintre bucuriile de care au parte românii aflați în Țara Sfântă o constituie pelerinajele la locurile sfinte. Și aceasta constituie o posibilitate de catehizare. Sărbătorile mai importante, Crăciunul și Paștele, sunt momente de comuniune intensă, când vine câte un preot din țară, care ajută atât la spovezi, cât și prin cuvintele pe care le adresează la predică.

- Câți români catolici apreciați că sunt în Țara Sfântă?

În Israel există mulți români, fie pentru că au mers în căutarea unui loc de muncă, fie pentru că se află acolo prin înrudirea cu evrei. După anii '90, fiind un front de lucru foarte mare, au mers la lucru foarte mulți. Chiar putem spune că au cucerit piața construcțiilor. Era un timp când, conform datelor Ambasadei, în Israel se aflau aproximativ 60.000 de români. Dintre aceștia, aproximativ 5.000 erau catolici. Ei au cerut preoților autohtoni asistență spirituală, însă limba a constituit o piedică majoră. În concluzie, la 14 iulie 1995, a venit în Israel pr. Iosif Dorcu. Ziua de sâmbătă era plină, ajungându-se și la șase Liturghii (doar sâmbăta este posibilă participarea la Liturghie). În prezent, întrucât Guvernul Israelian nu mai oferă vize de lucru, iar poliția își oferă tot zelul pentru expulzarea celor ajunși ilegal, numărul românilor a scăzut foarte mult. După aprecierea mea, în prezent mai participă la Liturghii aproximativ 150 de persoane, însă, cu siguranță, numărul românilor catolici este mai mare, poate chiar dublu. Unii nu vin la Liturghie de frica poliției (cei fără viză), alții din indiferență, iar alții din cauză că sunt prea departe de locurile unde se celebrează sfânta Liturghie.

- Care este programul sfintelor Liturghii și care sunt locurile unde acestea se celebrează?

În ceea ce privește programul, vă pot spune că sâmbăta Liturghia se celebrează la ora 8.00 la Yaffo - Tel Aviv, la ora 11.00 la Ierusalim și, o dată la două săptămâni, la ora 13.30 la Gan Yavne și la ora 17.00 la Haifa.

- Care sunt perspectivele? Cum vedeți viitorul?

În ceea ce privește perspectiva prezenței catolice românești în Țara Sfântă, aceasta depinde de decizia Guvernului Israelian asupra acordării vizelor. După unele zvonuri, se spune că, începând cu anul 2005, românii vor reîncepe să vină la muncă în Israel. Deocamdată reușesc să primească vize de muncă mai mult femeile, care lucrează la îngrijirea bătrânilor și a bolnavilor. Așadar, deocamdată nu aș putea da un verdict asupra viitorului prezenței catolicilor români în Israel.

A consemnat pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat