Cina cea de taină

Cina cea de taină - un tablou pe care deseori îl întâlnim în casele oamenilor; e prezent pe pereţii unor biserici; ne este foarte familiar. Care este însă înţelesul profund al acestui tablou? Ce ne spun tabloul în ansamblu şi personajele reprezentate? La aceste întrebări şi la altele se va încerca un răspuns în cele ce urmează, mai ales că în documentul "Anul Euharistiei: sugestii şi propuneri" (Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor) este notat: "Anul Euharistiei poate să ofere un stimulent pentru a scoate în evidenţă tematica euharistică ce reiese din patrimoniul cultural şi artistic, pentru a reflecta asupra ei, pentru a promova cunoaşterea ei" (nr. 42) sau: "Cunoaşterea tradiţiei permite să ne dăm seama de accentele «euharistice» care au inspirat producţia artistică în perioadele care ne-au precedat şi să instaurăm confruntări cu producţia contemporană" (nr. 43).

Cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci decorează un perete al trapezei Mănăstirii "Santa Maria delle Grazie" din Milano. Este o pictură care are dimensiunile 4,60 x 8,80 m, fiind realizată în perioada 1495-1497. Intenţia autorului a fost aceea de a favoriza contemplaţia: fraţii dominicani se întâlneau aici pentru a lua masa.

Leonardo a terminat pictura destul de greu (1495-1497) din cauza preocupării sale obsedante pentru găsirea celor mai adecvate chipuri şi expresii pentru personajele sale. Se spune că cel mai mult şi-a cheltuit timpul pentru a găsi figura lui Isus.

Tematica aleasă nu este nouă, ea este una dintre cele mai frecvente şi îndrăgite teme începând de la Giotto. Leonardo a făcut multe studii, cercetări şi desene înainte de a ajunge la varianta finală. Într-un desen, de exemplu, repropune schema tradiţională cu Iuda şezând singur în partea opusă a mesei. Tabloul îmbină evenimentele individuale relatate în evanghelii, de la anunţarea prezenţei unui trădător până la introducerea Euharistiei: momentul prezentat este o întâlnire a celor două evenimente.

Prin urmare, reacţiile ucenicilor se raportează atât la trecut, cât şi la evenimentele ulterioare. În acelaşi timp totuşi, introducerea Euharistiei rămâne în mod clar evenimentul central.

Privirea observatorului se mută de la stânga şi de la dreapta spre centru cu ajutorul mimicii formate din mâinile apostolilor. Este momentul când apostolii se întreabă cine dintre ei este autorul trădării; se recunosc Ioan şi Iuda la dreapta lui Isus. În stânga tabloului, aproape de capătul mesei, este un om cu mâinile deschise: este vorba despre Andrei care concretizează în mod vizibil gestul de la Liturghie; la fel ar putea fi interpretat şi gestul lui Iacob din dreapta tabloului. Cristos este în centru; cu mâinile sale arată către pâine şi vin, făcând din introducerea Euharistiei evenimentul central. Cristos, Andrei şi Filip ne vorbesc despre Euharistie. (va urma)

Pr. Cornel Cadar

imagini

1. Cristos, în centru, cu mâinile sale arată către pâine şi vin

2. Gestul lui Iacob cel Mare trimite spre Liturghie

3. Andrei concretizează gestul de la Liturghie