Dascălul martir Anton Benchea

Începând cu acest număr al revistei, prezentăm scurte biografii ale celor 10 martiri ai Bisericii noastre locale din anii regimului ateo-comunist. Primul martir al Bisericii locale din anii regimului comunist, Anton Benchea, s-a născut în 1892 în satul Fundu Răcăciuni, tatăl său fiind Ianuş Benchea, dascăl la rândul său în aceiaşi localitate. A. Benchea a absolvit cu succes Şcoala de dascăli de la Hălăuceşti, după care s-a întors în satul natal unde a activat ca dascăl până la moartea sa în 1949. A fost extrem de activ şi foarte important pentru comunitatea locală, filială la acea dată, suplinind activitatea parohului de Cleja, care venea o dată pe lună.

Visul său, împlinit în perioada interbelică, a fost să se construiască la Fundu Răcăciuni o biserică nouă din piatră, cea veche fiind neîncăpătoare şi în ruină, pe care să o înzestreze cu un altar mare, cu un amvon frumos şi cu o orgă modernă. Sfătuiţi de dascălul lor, credincioşii din Fundu Răcăciuni au montat în biserică o orgă comandată la Timişoara la Firma Wegenstein. În sfârşit, comitetul parohial condus de A. Benchea a adunat fondurile necesare pentru construirea unei noi case parohiale. "Era un om calm, muncitor şi respectuos - declară fiul său, Francisc Benchea - şi pe toţi îi sfătuia de bine. Administra exemplar toate terenurile şi bunurile bisericii, slujea cu regularitate la Liturghiile de duminică şi de sărbători, iar în fiecare dimineaţă făcea Rozariul. Seara obişnuia să celebreze Vecernia, iar înainte de Vecernie organiza catehismul cu tineretul. În lipsa preotului, făcea şi înmormântările". A fost totodată un soţ model şi un tată bun pentru cei opt copii ai săi.

La 10 martie 1949, norii negri s-au abătut asupra satelor catolice din Moldova. Două plutoane de securitate, comandate de prefectul comunist de Bacău şi de şeful securităţii din Iaşi, au luat cu asalt satul Fundu Răcăciuni, după toate regulile militare. Parohul C. Susan a reuşit să se refugieze temporar într-o parohie vecină. Potrivit variantei oficiale, A. Benchea ar fi fost ucis cu doar 10 minute înainte ca securiştii să părăsească satul cu destinaţia Faraoani, ucigaşul său fiind subofiţerul Constantin Damian.

Iată în relatarea lui Francisc Benchea, scena morţii tatălui său: "La 10 martie 1949 a venit armata pentru a-l aresta pe părintele C. Susan. S-au tras focuri de armă, au fost arestări, ţipete, plânsete, iar totul devenise o grozăvie. Eu m-am urcat în podul grajdului şi i-am spus tatei să vină cu mine, dar el a refuzat spunând: «Nu am făcut rău la nimeni». Apoi eu am luat soţia şi am plecat din sat. Mama a fost arestată şi închisă în biserică, iar sora mea, Victoria, în casa parohială, în timp ce ceilalţi fraţi s-au refugiat pe unde au putut. Pe 12 martie l-au descoperit pe tata în şură şi l-au chinuit până ce a murit. Lama plugului era plină de sânge şi de păr din capul tatălui meu, care avea la gât o tăietură mare de lăţimea lamei de baionetă. De asemenea, pielea de pe cap i-a fost dezlipită şi aruncată pe jos, în timp ce Scapularul Maicii Domnului pe care îl purta la gât a rămas atârnat de scara şurii. Apoi l-au prins de picioare pe tata şi l-au târât pe jos până în cameră. Mamei i-au făcut cunoscut că, dacă scoate un ţipăt, va fi pusă alături de soţul ei".

Dascălul A. Benchea, care l-a apărat cu preţul vieţii pe pr. C. Susan, a fost urmat în oficiul de dascăl de fiul său, Francisc, iar un alt fiu, Silvestru, a devenit preot în 1958. A. Benchea rămâne o figură aparte în galeria eroilor anticomunişti.

Dr. Dănuţ Doboş