Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Legea si dreptul tau -

Apostila

Curier juridic

Ce este apostila? Ce acte pot fi apostilate și unde? Care sunt taxele de apostilare? Sunt doar câteva din întrebările cu care s-au confruntat cei plecați în străinătate și care au dorit să le fie recunoscute în străinătate fie actele de stare civilă (în condițiile în care au dorit să se stabilească împreună cu familia în străinătate), fie actele de studiu în situația în care au dorit să-și continue studiile în străinătate.

Anterior anului 1999, actele emise pe teritoriul statului român trebuiau să fie supralegalizate de ambasadele sau consulatele statului unde se dorea a fi folosit actul respectiv. Prin O.G. nr. 66/1999, România a aderat la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine adoptată la Haga în anul 1961, iar prin Legea nr. 142/2004, cu intrare în vigoare la 11.05.2004 s-a stabilit și care sunt instituțiile competente să aplice apostila.

Ce este apostila?

Apostila este o ștampilă care se aplică pe anumite acte și prin care se atestă veracitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe acest act. Apostila se aplică pe actele oficiale care au fost întocmite pe teritoriul unui stat contractant al Convenției de la Haga și urmează să fie prezentate pe teritoriul unui alt stat contractant.

Ce acte pot fi apostilate și unde?

Prin art. 2 din Legea nr. 142 din anul 2004, s-a stabilit că autoritățile române competente să aplice apostila prevăzută de convenție sunt curțile de apel și prefecturile.

Curțile de apel vor putea să aplice apostila pentru următoarele acte:

- documentele care emană de la o autoritate sau de la un funcționar al unei jurisdicții a statului, inclusiv cele care emană de la ministerul public, de la un grefier sau de la un executor judecătoresc (diplome de studiu, hotărâri judecătorești etc.);

- actele notariale;

- declarațiile oficiale, cum ar fi: cele privind mențiuni de înregistrare, viza de investire cu data certă și legalizări de semnătură, depuse pe un act sub semnătură privată.

Prefecturile vor aplica semnăturile doar pe documentele administrative: certificate de naștere, căsătorie etc.

De menționat că pentru aplicarea apostilei de către prefecturi este necesar ca documentele administrative să fie schimbate cu modelul nou (ex: certificatul de naștere model vechi să fie schimbat cu certificatul de naștere model nou). Documentele administrative apostilate de prefecturi vor putea fi apostilate și de către curțile de apel doar după ce au fost legalizate de notari. De asemenea, vor putea fi apostilate și traducerile legalizate a acestor acte administrative.

Apostila este eliberată la cererea semnatarului sau a oricărui alt deținător al actului.

Pentru apostilarea actelor menționate mai sus sunt competente prefectura și curtea de apel de la domiciliul celui care solicită apostilarea.

Care sunt taxele de apostilare?

Actele care urmează să fie apostilate de curtea de apel trebuie să fie însoțite de o cerere prin care se solicită apostilarea, o taxă de timbru de 37.000 lei (pentru fiecare act) și un timbru judiciar de 1.500 lei (pentru fiecare act).

Nu vor putea fi apostilate de către instituțiile menționate mai sus în baza Convenției de la Haga documentele întocmite de agenții diplomatici sau consulari sau documentele administrative care au legătură directă cu operațiune comercială sau vamală.

Forma definitivă și irevocabilă; titlu executoriu

Forma definitivă și irevocabilă sunt mențiuni care se aplică doar pe hotărârile judecătorești, la finalizarea procesului sau a apelului.

Aceste mențiuni se solicită de la instanța de fond care a pronunțat hotărârea, în baza unei cereri care se timbrează cu 19.000 lei taxă timbru și 1.500 lei timbru judiciar. Dacă se solicită și mențiunea irevocabilă, atunci vor trebui plătite de două ori taxele menționate mai sus. Dacă prin hotărârea pronunțată instanța de fond a obligat o parte să îndeplinească o anumită obligație (ex. să elibereze un teren, să restituie o sumă de bani etc.), atunci se va solicita și titlu executoriu, urmând ca solicitantul să timbreze și această cerere cu 37.000 lei taxă timbru și 1.500 lei timbru judiciar.

Mihaela Ciobanu, avocat



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat