Mărturie misionară

Argentina

Multe salutări din "Ţara visurilor mele", Argentina. Şi cât pot cuprinde cu braţele, vă trimit şi din căldura pe care o avem aici. Aici este primăvară. Anotimpul acesta seamănă foarte mult cu vara de la noi. Cum va fi vara, voi vedea în curând.

Misionarului îi stă bine cu drumul. Cu puţin timp în urmă am parcurs acest drum lung şi frumos. Am zburat pe traseul Viena, Madrid, Santiago de Cile, Cordoba (Argentina). În total au fost 18 ore de zbor. Mi-am făcut ceva griji pentru acest drum lung, dar totul a decurs bine. Am cam ajuns la capătul lumii, dar nu şi al puterilor. Viaţa de misionar abia acum începe.

Cordoba este un oraş universitar; al doilea ca mărime după Buenos Aires. Comunitatea din care fac parte (11 surori) este undeva la marginea acestui oraş.

Surorile au aici o grădiniţă, o şcoală şi un liceu. Aproximativ 1.500 de copii vin pentru a lua lecţii. Am fost şi eu să-i salut pe unii dintre ei. Salutul lor este sărutul scurt pe obraji. Am participat la mai multe serbări ale copiilor. Pe viitor, îmi doresc să lucrez cu copiii. Din cele auzite, am înţeles că sunt multe posibilităţi de a lucra cu copiii, acum însă trebuie să-mi mai păstrez calmul învăţând limba ţării. Înţeleg destul de mult, însă, de vorbit, vorbesc mai puţin. Am mai vorbit şi prin semne. Încet, încet însă începe să meargă. Oamenii de aici par foarte primitori şi deschişi. La sfânta Liturghie se cântă mult cu chitara. Sunt cântece frumoase.

Sunt aici de prea puţin timp pentru a putea povesti ceva concret. Acum învăţ limba, ajut în comunitate, mai am scurte ieşiri. După ce voi învăţa limba se anunţă un timp plin de misiune.

Cu plăcere mă gândesc însă la ceea ce mi s-a întâmplat înainte de a pleca din ţară. Într-una din duminici am fost la Liturghia tinerilor de la biserica "Sfânta Tereza" din Roman. În biserică am rămas în spate, undeva în stânga. Atmosfera de rugăciune, cântecele frumoase, gândul despărţirii m-au făcut să plâng. Mi-am întors capul spre perete pentru a nu mă vedea nimeni. Când mi-am ridicat privirea am dat cu ochii de staţiunea a VIII-a sub care stăteam şi unde stătea scris: "Isus mângâie femeile din Ierusalim care plâng". A fost cel mai bun şi rapid răspuns trimis de cel de sus. Mângâierea lui m-a însoţit până aici şi nici aici nu m-a lăsat singură. El era aici înainte de a ajunge eu.

Îi mulţumesc Domnului şi superioarelor că mi-au făcut acest mare dar de a putea face această experienţă misionară (cinci ani) în mijlocul acestor oameni. Mă bucur că sunt aici.

Mulţumesc şi pr. Anton Bişoc din Voievodeasa pentru revista "Lumina creştinului", pe care Sfinţia sa mi-o trimite.

Sr. Gabriela Robu, Congregaţia Slujitoarele Duhului Sfânt